URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2016, 08:27

Bani pentru afaceri în mediul rural: Joi se deschid liniile de finanţare pentru submăsurile 6.2 şi 6.4

Începând de joi, 28 iulie, cei au afaceri în mediul rural au la îndemână încă două pârghii pentru obţinerea de fonduri europene. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor pentru submăsurile din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 prin care sunt finanţate proiectele de investiţii în activităţi neagricole derulate în mediul rural.

Astfel, în perioada 28 iulie – 30 noiembrie 2016, AFIR va primi online proiecte de investiţii pentru Submăsura 6.2 "Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale" şi pentru Submăsura 6.4 "Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole".

În cadrul submăsurii 6.2, valoarea sprijunului nerambursabil este de 50.000 de euro/proiect, cu excepţia activităţilor de producţie, servicii medicale, sanitarveterinare şi de agroturism pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/proiect, iar în cadrul submăsurii 6.4, până la 200.000 de euro.

În cadrul celor două submăsuri, solicitanţii de fonduri europene au la dispoziţie, anul acesta, 158 milioane de euro, din care 73 de milioane de euro sunt alocaţi pentru finanţarea 100% nerambursabilă a Planurilor de Afaceri prin submăsura (sM) 6.2 şi 85 de milioane de euro sunt alocaţi pentru finanţarea cu până la 90% nerambursabilă a proiectelor de investiţii prin submăsura (sM) 6.4.

Pentru ambele submăsuri, sesiunea de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 28 iulie 2016, ora 9.00 – 30 noiembrie 2016, ora 16.00.

Proiectele se depun oline pe pagina oficială a Agenţiei www.afir.info. Pragul minim este de 15 puncte pentru sM 6.2 şi de 10 puncte pentru sM 6.4 – acestea fiind şi pragurile de calitate aferente ultimei luni (noiembrie) din sesiune. Pragurile lunare de calitate pornesc pentru ambele sumbăsuri de la 60 de puncte în perioada 28 iulie – 31 august, scad la 45 de punte în luna septembrie şi la 30 de puncte în octombrie.

Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte la termenul limită prevăzut sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON