URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Septembrie 2017, 16:30

Au debutat Zilele Culturii Iudaice cu prezentarea tradiţiilor de Hanuka, Shabbat, Purim şi Pesach (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În prezenţa adjunctului misiunii diplomatice a Israelului în România, Tania Berg-Rafaeli, la Sinagoga Zion au fost deschise, vineri, Zilele Culturii Iudaice, prin vernisarea unei expoziţii ce prezintă tradiţiile evreieşti în patru sărbători importante: Hanuka, Shabbat, Purim şi Pesach.

Tradiţii, muzică şi filme

Zilele Culturii Iudaice sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR) din cadrul Primăriei, în parteneriat cu Ambasada Israelului în România, Comunitatea Evreiască din Oradea şi Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice, care administrează Sinagoga Zion.

În discursurile lor, reprezentanţii organizatorilor au vorbit despre programul celor trei zile de sărbătoare, 8-10 septembrie, care va include concerte klezmer, proiecţia unor filme realizate de tineri regizori israelieni şi prezentarea istoriei comunităţii iudaice din Oradea.

De asemenea, aceştia au subliniat că, sâmbătă şi duminică, pe terasele gelateriei Bacio Dolce, amplasate în faţa şi spatele Sinagogii Zion, se vor putea comanda câteva specialităţi evreieşti - falafel, humus şi baclava, la câte 7 lei caserola.

Merită precizat că, faţă de programul iniţial, concertul klezmer de sâmbătă seara, cu invitaţi din Ungaria, Shtetl Klezmer Budapesta, a fost anulat ca urmare a unor probleme de sănătate în trupă, aşadar acesta va fi înlocuit cu o proiecţie de film.

Vineri, după deschiderea oficială, cei prezenţi au fost invitaţi să vadă patru mese pregătite ca pentru patru sărbători importante din religia iudaică, şi anume Hanuka, Shabbat, Purim şi Pesach.

Sărbători iudaice

Lângă mesele expoziţiei au fost amplasate şi panouri cu explicaţii despre fiecare sărbătoare în parte şi tradiţiile acesteia. Astfel, curioşii au aflat că Hanuka este cunoscută ca "sărbătoarea luminilor", durează 8 zile şi comemorează rededicarea Templului din Ierusalim în urma victoriei revoltei conduse de fraţii Macabei asupra monarhiei seleucide din Siria care încerca să distrugă religia evreiască. De Hanuka se mănâncă preparate prăjite în ulei, în special gogoşi, se joacă dreidel (titirez) şi se oferă cadouri.

Shabbat-ul este cea mai mare sărbătoare a poporului evreu, marcată în zilele de sâmbătă, ziua de odihnă dată de Dumnezeu acestui popor. Porunca păstrării Şabatului este una dintre poruncile principale ale Torei şi constă în abţinerea de la muncă atât pentru individ cât şi pentru animale.

Purim-ul se sărbătoreşte pe 13, 14 şi 15 martie şi este cea mai veselă sărbătoare iudaică, oamenii obişnuind să organizeze carnavaluri, să se costumeze, să se machieze şi să pună în scenă piese de teatru sau să dea petreceri. De Purim se oferă daruri celor sărmani şi se oferă mâncare prietenilor. Totodată se mănâncă Humentasch, prăjiturele în formă triunghiulară, umplute cu gem, nucă, seminţe de mac sau miere.

În fine, Pesach este o sărbătoare care marchează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt a fiilor lui Israel conduşi de Moise şi cei 40 de ani de peregrinare prin deşert. De Pesach se mănâncă pască şi Charoset – o combinaţie specială de mere, nuci, vin şi scorţişoară - şi se beau patru pahare de vin.

Intrarea la expoziţie, precum şi la celelalte evenimente din cadrul Zilelor Culturii Iudaice este gratuită.


PROGRAMUL FESTIVALULUI

Vineri

14:00- Deschidere oficiala

14:30- Deschidere expoziţie Cultura si Traditii Culinare Evreiesti

17:30- Concert al Trupei Sabbathsong Klezmer Band Budapesta

Sambata

12:00- Deschidere expozitie Cultura si Traditii Culinare Evreiesti- Sinagoga Sion

17:00- Istoria Evreilor din Oradea- Livia Cheres

18:00- Gustari culinare evreiesti- curtea din spate

21:00- Proiectie film 

Duminica

12:00- Deschidere expozitie Cultura si Traditii Culinare Evreiesti- Sinagoga Sion

17:00- Istoria Evreilor din Oradea- Andrei Seidler

18:00- Gustari culinare evreiesti- curtea din spate

19:00- Concert Hakeshet Klezmer Band Oradea

20:00- Proiectie film

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON