URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Ianuarie 2018, 18:15

Atenţie la telefoane şi portofele: Poliţiştii au prins doi hoţi care „vânau” în localuri şi pe terasele barurilor

Atenţie la telefoane şi portofele: Poliţiştii au prins doi hoţi care „vânau” în localuri şi pe terasele barurilor foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi orădeni, o femeie în vârstă de 31 ani şi un bărbat în vârstă de 32 ani, sunt cercetaţi de polițiștii Biroului de Investigare a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea care susţin că, în ultimele săptămâni, cei doi au intrat în mai multe localuri publice de unde au furat portofele şi telefoane mobile.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, în seara zilei de 10 ianuarie, bărbatul a intrat într-un local public orădean şi, profitând de neatenţia angajaţilor, a luat un telefon mobil lăsat nesupravegheat pe un birou, provocând o pagubă de aproximativ 1.000 lei.

Hoţul a fost identificat, miercuri, când a şi fost pus sub învinuire pentru furt calificat. Aceeaşi acuză i se aduce şi orădencei, bănuită că pe 14 noiembrie anul trecut a furat un portmoneu cu acte şi bani dintr-o pungă de plastic lăsată nesupravegheată pe un scaun, în faţa unui local public din Oradea, cauzând un prejudiciu declarat de 520 lei.

Aceeaşi individă e bănuită că, la sfârşitul anului trecut, pe 29 decembrie,  a furat un telefon mobil şi un portmoneu cu bani, lăsate nesupravegheate într-o geantă, în magazia de marfă a unei societăți comerciale din Oradea, cauzând un prejudiciu declarat de 700 lei.

Polițiștii continuă cercetările în ambele cazuri şi le transmit bihorenilor să fie mai atenţi la bunuri atunci când se află în localuri, pe terase, în magazine. „Este bine să acorde atenţie sporită locului unde păstrează telefonul mobil în zonele aglomerate sau pe mijloacele de transport în comun, să nu împrumite telefoane mobile, să nu numere bani pe stradă iar când efectuează plăţi, să scoată doar suma necesară”, a explicat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON