Stadionul FC Bihor a găzduit în weekend "Cupa de fotbal ABA Crişuri", un concurs care a scos la mişcare aproape 100 de angajaţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri. Împărţiţi în 8 echipe, aceştia au jucat 16 meciuri de fotbal în mai bine de 4 ore.
La final, câştigători s-au dovedit reprezentanţii sediului central ABA Crişuri, urmaţi de cei de la Sistemul Hidrotehnic Crişul Alb, iar pe locul trei de reprezentanţii Sistemului Hidrotehnic Barcău.
Scopul campionatului a fost de a strânge fonduri pentru susţinerea proiectului "Împreună, dăm o nouă faţă spitalului", prin care Asociaţia "Amia, suflet de copil" îşi propune renovarea saloanelor pentru copii din Spitalul TBC Oradea.
" Nu mai puţin de 160 de colegi au răspuns apelului umanitar şi am reuşit să colectăm suma de 1755 de lei, sumă pe care o vom dona asociaţiei "Amia suflet de copil". Astfel de acţiuni sunt bine venite întrucât oferă angajaţilor posibilitatea de a socializa constructiv. După ce au dat dovada de spirit de echipă în perioada de ape mari, colegii au demonstrat, încă o dată că, spiritul de chipă este esenţial în orice activitate. Îi felicit pentru efortul depus", a declarat Dumitru Voloşeniuc, directorul ABA Crişuri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.