Celebră în toată lumea cu melodiile sale, vedeta Alexandra Stan acuză că a fost bătută şi aruncată din maşină de managerul ei, Marcel Prodan.
Tânăra a ajuns sâmbătă la Spitalul din Constanţa, după ce a fost salvată de poliţişti din mâinile managerului nervos. Cei doi se certau pe marginea drumului, după ce s-au certat şi în maşină, iar Prodan a aruncat-o din autoturism. Alexandra îi ceruse socoteală deoarece în ultimele luni nu i-a dat niciun leu din banii încasaţi din concerte. "Zăcea acolo, pe şosea", a povestit tatăl Alexandrei.
Un echipaj de poliţie a văzut-o şi a dus-o la spital, însă iniţial vedeta nu a vrut să depună plângere. Ulterior, însă, şi-a reclamant managerul la Poliţie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.