Ai noştri tineri

Unul din cei mai buni amici din studenţie era un sas a cărui familie emigrase în Germania Federală pe când el avea 3 ani. După liceu a ajuns la Cluj, unde taxele erau mai mici, să facă Medicina, la fel ca destui greci, iranieni, palestinieni şi chiar alţi nemţi cu rădăcini româneşti. Avea un Mercedes Cobra primit cadou la majorat, mai bătrân ca el, pe al cărui portbagaj lipise un abţibild: "Sponsored by Daddy!".

Dar Norbert nu era nici pe departe un răsfăţat fără griji. După prima vacanţă, în ianuarie ’90 (când, apropo, a dat o petrecere de bucurie că România scăpase de Ceauşescu, la fel ca înainte cu câteva luni, după căderea Zidului Berlinului), ne-a povestit că de Crăciun muncise ca băiat la pompă, într-o benzinărie. Mai mult, deşi ambii părinţi erau medici, aşa îşi petrecuse o parte din toate vacanţele de licean.

După facultate l-am mai văzut o singură dată, pe la începutul anilor 2000, când şi-a vizitat socrii împreună cu soţia, româncă get-beget. Era medic, avea un Mercedes cât un vapor, cu brizbrizuri de care nici nu auzisem până atunci. Nu mai era, însă, deloc încrezător în România, fiindcă la conducere au rămas tot "ei", comuniştii sub acoperire. Nu totdeauna la guvernare, dar mereu la butoane prin prefecturi, primării, consilii judeţene, peste tot.

Mi-am amintit de el de vreo două săptămâni, când mi-am pus în cap să prezint tineri orădeni care şi-au construit carierele fără a se feri să le înceapă de jos. Am aflat despre destui, dar majoritatea n-au acceptat să "apară la ziar". Nu neapărat din modestie, cât de teama miştourilor, bârfelor, ironiilor. Unul a fost muncitor la canalizare, iar la un moment dat a ajuns director de companie locală. Acum e unul din "creierele" Primăriei. Altul, după ce a cărat cartofi în piaţă, e proiectant într-o firmă de automotive româno-americană. Un altul care vindea mezeluri a devenit inginer de suduri speciale.

Niciunul n-a acceptat, în ciuda insistenţelor, să-şi spună poveştile. "Pe cine convingi tu că nu sunt tot un parvenit, ca fostul brancardier ajuns ministru după o ascensiune pe pile şi pe politică? Cinstit vorbind, câţi români cred că poţi răzbi prin tine însuţi, fără propte? Şi câţi tineri dau 2 bani pe muncă?".

"Dincolo", de la Rockefeller până la Bill Gates, astfel de poveşti sunt de succes. Îi motivează pe cei dornici şi încrezători că îşi pot depăşi condiţia. La noi, însă, reuşita prin muncă a devenit neverosimilă, ba chiar şi ruşinoasă, tot din anii ’90, când părinţii îşi cocoloşeau odraslele, visând să-i facă pe toţi ce nu fuseseră ei - jurişti, profesori, economişti - dar reuşind cel mult să le cumpere diplome. Grosul posesorilor acestora sunt acum casieri de supermarket, taximetrişti, agenţi de vânzări, iar norocoşii, tot cei cu Pile-Cunoştinţe-Relaţii, birocraţi.

De ani buni, angajatorii cer mână de lucru calificată în producţie şi în servicii, dar prea multor licenţiaţi le pare sub demnitatea lor să fie strungari, instalatori, mecanici, bucătari. De ce? Răspunsul, mă tem, e că de fapt nu sunt în stare nici de atât.