URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Ianuarie 2016, 14:03

Accident pe centură: O dubiţă a intrat în parapeţi şi s-a răsturnat, lovită de un Opel al cărui şofer n-a adaptat viteza la drum (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident impresionant vineri înainte de prânz, pe şoseaua de Centură a Oradiei. O dubiţă s-a răsturnat, după ce şoferul unui Opel Vectra nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a acroşat-o, proiectând-o în parapeţii de beton ce despart cele două sensuri de mers.

Potrivit subcomisarului Alin Gherman de la Serviciul Poliţiei Rutiere, care a coordonat ancheta la faţa locului, cele două maşini circulau pe strada Ogorului, în acelaşi sens de mers, dinspre Calea Aradului spre Nufărul.

"În jurul orei 11.35, în dreptul intrării la hypermarket Auchan, un orădean în vârstă de 28 de ani, conducător al unui autoturism Opel Vectra, circula pe banda 1, iar din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul umed, într-o curbă la dreapta şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului, a derapat şi a pătruns pe banda a doua, unde a tamponat o autoutilitară condusă în aceeaşi direcţie de un orădean în vârstă de 26 de ani", a explicat Gherman pentru BIHOREANUL.

Impactul a fost violent, ambele maşini s-au răsucit pe şosea, iar autoutilitara s-a răsturnat. La prima vedere, şoferul şi pasagerul acesteia au suferit doar răni uşoare, un echipaj cu paramedici al ISU Crişana şi o autospecială a Ambulanţei acordându-le primul ajutor.

Totuşi, victimele au avut noroc cu parapeţii care despart cele două sensuri de mers. Pe un trafic intens, dacă autotutilitara ar fi pătruns pe contrasens s-ar fi putut produce o nenorocire.

"În urma impactului dintre cele două autovehicule, câţiva parapeţi New Jersey, care despart cele două sensuri de circulaţie, au fost dislocaţi şi mutaţi pe sensul dinspre Nufărul spre Aradului. De asemenea, a fost avariată şi balustrada metalică care desparte partea carosabilă de şanţ, pe sensul de deplasare spre Nufărului", a mai precizat Gherman.

În urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit că şoferii nu au consumat băuturi alcoolice.  Traficul în zonă a fost îngreunat până la degajarea carosabilului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
parapetii care despart sensurile de mers
Deci vesnica intrebare : sunt sau nu utili parapetii care despart cele 2 sensuri de mers pe centura ? In cazu de fata au fost,daca ajungeau pe contrasens putea fi mult mai rau si mai multe victime.Subiectu parapetilor oricum e foarte controversat,dar cred ca e mai bine cu....
Postat 29 Ianuarie 2016, 15:18 de suporter_oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON