URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iunie 2013, 13:51

"Liniuţă" pe centură: Din cauza vitezei, un BMW M3 a intrat într-un şanţ (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident spectaculos duminică în jurul prânzului pe strada Ogorului. Şoferul unui BMW M3 cu număr de Timiş a ajuns cu maşina în şanţ, din cauza vitezei.

Potrivit martorilor oculari, bolidul circula dinspre Nufărul spre Calea Aradului cu o viteză pe care nu a adaptat-o intrarea în sensul giratoriu de lângă Cimitirul Municipal.

Încercând să ia curba, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţ, pe partea dreaptă a sensului de mers, rupând balustrada de pe marginea drumului.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului rutier. BMW-ul însă va avea nevoie de reparaţii costisitoare, partea din faţă fiind serios avariată.

Din câte se pare, maşina se îndrepta spre competiţia de "liniuţe" de la Aeroport, iar şoferul a simţit nevoia să etaleze pe Centură performanţele bolidului pasagerilor care-l însoţeau.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
25 Comentarii
M3
Doamne cati fomisti aici de parca voi ati dat bani pe masina ... Problema fiecaruia cum isi conduce masina , oricum masina e prea tare sper ca e in regula ...
Postat 13 August 2013, 13:53 de Anonim
manelisti cu bmw
mare pacat ca n or crapat manelistii, tuleneamuncur de cocalari, ne consuma oxigenul
Postat 26 Iunie 2013, 16:03 de cocalari de bihor
hmmm
spurcata rasa romanu.intra unu cu masina in parapet(pt altii bariera) si tineti chef.bravo lui ca are bmw,ca daca era cu dacia poate si dadea coltu.
Postat 26 Iunie 2013, 02:09 de romanu furios
Bine spus.. bine gandit !
Bravo !! Bine scris.. ! S-au scris toate argumentele prin care sa intelegem ce ar insemna acesat schimbare.. Nu stiu de ce vor edili nostri sa ne faca atata rau..
Postat 25 Iunie 2013, 21:22 de Malita Erzsébet
..... mai esti
de ce iti pare bine complexatule, ca tu n-ai bani de asa ceva? mars dracu de frustrat ca-ti chioraie matele!
Postat 20 Iunie 2013, 06:20 de @fly
aha.
asa e cand te manca adrenalina si nu stii ce iti poate masina .
Postat 17 Iunie 2013, 14:24 de hehe
nu stiu cum se face...
Nu stiu cum se face ca mai de fiecare data,posesorii astia de BMW ies viteji tot timpul:))regii sosetelor,pardon! soselelor...,cel putin baietasii astia \\"misto\\", fac din marca asta auto o grupa reprezentativa pentru clasa cocalarilor.Apropos de liniuta....poate ca urma sa faca o liniuta,sau facuse deja o liniuta pe bordul masinii:))
Postat 17 Iunie 2013, 11:04 de xulescu
tastatura e de vina, clar
sunte-ti, face-ti, orcarui, hahahaha Banatu'i fruncea, inclusiv la agramati!
Postat 17 Iunie 2013, 09:39 de jiji
mai retardatilor
toti negativisti astia ce dau comenturi sunte-ti niste retarzi atata stiti atat face-ti pai asta se poate intampla orcarui sofer ca are bmw ca are dacia
Postat 17 Iunie 2013, 01:30 de tractari timisoara
Penibili
Sunteti penibili "dragii mei Oradeni". Imi pare rau sa vad pe langa ce exemplare trec probabil zilnic pe strada. Putea sa derapeze in sant si in alta zii, nu doar cand erau liniute la aeroport, dar repede se gasesc destepti care sa faca legaturi. Imi pare rau pentru paguba baiatului, si mai mult imi pare rau pt masina, era foarte frumoasa. Legat de comentariile voastre, sunteti jalnici. A fost un simplu accident cu un BMW M3. Daca era un Logan, atunci ce spuneati? Radeati de saracu` om ca are Logan, nu? Asa e romanu`, comenteaza, isi da cu parerea, se baga in seama....
Postat 17 Iunie 2013, 01:15 de Mircea
...
Ce comentarii...
Postat 16 Iunie 2013, 23:02 de 3M
aaa
Sunt ferm convins ca toti cei care au scris doar rautacisme la adresa soferului nu e din cauza ca sunt invidiosi sau altceva ce din cauza ca sunt cei mai corecti soferi din Oradea si anume toti poarta centura tot timpul, merg cu 49-50 prin oras ca asa e legal, etc. Legat de baietii de la \"Ridicari auto\" cred ca e prima oara cand au ridicat o masina (desi doar partial) cand nu s-a suparat nimeni pe ei.
Postat 16 Iunie 2013, 22:57 de a
bacalaureat 2020
Mai alin, judecind dupa calitatea comentariului si corectitudinea gramaticala, presupun ca prin 2020 vei reusi sa treci si tu examenul de bacalaureat. Mai presupun ca esti prieten la catarama cu eba stii-tu-care si ca proveniti din aceeasi vita nobila a academicienilor igas-funeriu. De aceea, prezenta ta este mult mai nimerita pe site-uri de goagalizare unde : "am valoare/dujmanii miei sa moare/ frate ma plimb cu mertanu'/ca-s mai tare ce elvetanu'/. Nu aici.
Postat 16 Iunie 2013, 21:17 de surubel
io
Taranu cu BMWu habar nu ai cum se conduci o masina. * la toti taranii din Timis! Sa traiasca Romi Negus - adevaratul primar al Oradiei.
Postat 16 Iunie 2013, 21:11 de Securistu
aline aline
Aline esti penibil,Te contrazici singur.2 soferul nu a pierdut controlul volanului,apoi zici ca tu ai fost soferul volanului.daca erai tu soferul spuneai altfel.apoi daca Timisoara are populatie mai mare ca Oradea nu cred ca suntem mai tarani ca voi.De obicei unde populatia e mai mare si taranii sunt mai multi.Si in final ai incercat tu sa o dai bine pe romaneste da iti dau un sfat gramatical:v-as ruga frumos,nu v-asi.totusi te admir ca ai pus cratima.glumeam
Postat 16 Iunie 2013, 21:10 de oradean
Nu mai vorbiti,daca nu stiti
Deci 1 pt ziarist ai fost informat prost nu a facut nimeni "liniuta" sau cum numesti tu o competitie si 2 soferul nu a pierdut controlul volanului doar ca nu tot timpul reusesti cand te lupti cu un bolid de genul:))! Iar voi Oradenii mei tot tarani ati ramas cu toate regretele ca trebuie sa folosesc cuvintele mentionate de voi,mai sus v-asi ruga frumos sa intrati in sensul acela macar cu 50 km la ora,nu am sa stau sa dau cifre ce si cum sau cat am avut,sunt convins ca toti ati condus cel mult un Logan:))!Las ca va promit sa vb cu mosul sa va aduca unul si voua;))!O macheta bineinteles dar ce ati crezut??:))hai nu mai fiti rai ca va creste glicemia:))va pup pa
Postat 16 Iunie 2013, 19:33 de Alin
trebuie, trebuie
TREBUIE LUATE PERMISELE CELOR CE FAC exces de viteza obligatoriu PE VIATA !! NU MAI DORMITI, legea
Postat 16 Iunie 2013, 19:00 de NU MAI DORMITI, LEGE
NU MAI LUA SI ALTI NEVINOVATI CU TINE !!
ne bombardati cu EFECTELE cauziei SPAga LA ...., IMI PARE FOARTE BINE orice vitezoman DIN PARTEA MEA odihneste TE IN PACE, AMIN ! NU MAI LUA SI ALTI NEVINOVATI CU TINE !! orice PROSTIE SE PLATESTE DACA MAI ERAU SI ALTII IN DRUM CE FACEA ? inchisoare !! TOTI VITEZOIMANI, RETDRADATII MINTAL SA PATEaSCA ASA , AMIN !
Postat 16 Iunie 2013, 18:59 de odihneste TE IN PACE
Unde a primit asta permisul?
Unde a primit asta permisul...la Arges?
Postat 16 Iunie 2013, 17:41 de quiltiman
taranu' cu be'em've
Garantat da lovitura in soubiz daca-si face canal pe YouTUBE in tandem cu Taranul cu Maserati.
Postat 16 Iunie 2013, 17:34 de surubel
tractoristul
Data viitoare sa-si puna un plug si s-o ia pe aratura. Ajunge in Cartea Recordurilor ca primul tractorist de be-em-veu .
Postat 16 Iunie 2013, 17:12 de surubel
profesionistii
Intr-adevar, un "profesionist" care stie sa conduca doar in linie dreapta. Dar asa cum nenea nu stie conduce, autoarea nu a auzit de PARAPET, implicit nu foloseste acest cuvant, desi meseria ei sunt cuvintele. Nu cred totusi sa fi rupt "bariera de pe marginea drumului" :))
Postat 16 Iunie 2013, 17:12 de sofer
Bravo
Bravo. Un oras intreg rade de tine. Mai bine ramai in TM sau iti iei o bicicleta.
Postat 16 Iunie 2013, 16:12 de Observer
FLY
FLY :))))) vai ce bine imi pare
Postat 16 Iunie 2013, 14:33 de :))
Hahhahahahahah
Cica Tm 99 Fly...intradevar si Bmw`urile M3 zboara....dar asa...mai prin santuri......pacat de proprietar....pare genul de intelectual cu care te imprietenesti pe la cercurile de matematica.....
Postat 16 Iunie 2013, 14:03 de Ionica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON