URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iunie 2011, 15:48

A fost inaugurat primul adăpost din Oradea pentru copiii străzii (FOTO)

A fost inaugurat primul adăpost din Oradea pentru copiii străzii (FOTO) A fost inaugurat primul adăpost din Oradea pentru copiii străzii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie Socială a Copilului (DGASPC) Bihor împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţîrle, viceprimarul Gheorghe Carp şi secretarul CJ Carmen Soltănel au inaugurat joi primul Adăpost de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii din Oradea, construit în curtea sediului instituţiei din strada Feldioarei, numărul 13.

"Cu fiecare centru pe care îl deschidem mai ajutăm vieţile şi destinele unor copii. Trebuie să învăţăm că este mai ferice să dai decât să primeşti", a spus Radu Ţîrle, făcând un apel către cei care pot şi vor să doneze îmbrăcăminte şi alimente pentru copiii necăjiţi. La inaugurare au mai fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor abilitate în acest domeniu, printre care Zita Koncsek, directoarea ASCO, şi Marius Pârcioagă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Adăpostul din strada Feldioarei, care are 15 paturi, va găzdui pentru perioade scurte, de câteva zile sau chiar şi de o lună, copiii care se prezintă la centru sau care sunt găsiţi de asistenţii sociali ori poliţişti pe stradă. În noul centru, ei vor putea să facă duş, să mănânce şi să doarmă, dar şi să primească ajutor medical şi consiliere.

"Fiecare copil care ajunge la adăpost va fi evaluat din punct de vedere psihologic, educaţional şi medical şi vom încerca să aflăm care este cauza faptului că este pe stradă", a declarat Szarka Arpad, directorul DGASPC Bihor.

Acesta a mai precizat că tinerii care stau ziua sau noaptea pe stradă sunt diferiţi. "Sunt cei care au fugit de acasă, care stau pe stradă trimişi de părinţi ca să câştige bani sau cei care nu au părinţi. În funcţie de nevoile fiecăruia, le vom găsi un serviciu social care să îi ajute", a mai spus Szarka, adăugând că în cazul în care copiii au părinţi aceştia vor fi chemaţi la consiliere. Dacă este vorba de micuţi orfani, aceştia vor fi plasaţi în centrele de copii.

Directorul DGASPC Bihor a afirmat că numărul copiilor străzii din Oradea oscilează în funcţie de mai multe criterii, dar în medie instituţia are cunoştinţă de aproximativ 30 de astfel de copii.

Adăpostul de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii are cinci dormitoare, două izolatoare, grupuri sanitare dotate cu duşuri, sală de mese, sală de activităţi, cabinet medical, sală de consiliere şi spălătorie. Construcţia adăpostului a costat 340.800 de euro, banii fiind asiguraţi de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Consiliul Judeţean şi Guvern.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Faliment
falimentul peste udemeristi!
Postat 09 Iunie 2011, 17:14 de anca
balaoakesul si izmenele soioase
daca ar durea prostia, multi si-ar lua talpasita spre pusta urland de durere.
Postat 09 Iunie 2011, 17:04 de bulanbator
iar ?????
daca l-au lasat pe mana unora ca zita koncsek, e clar.
Postat 09 Iunie 2011, 16:52 de safe
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON