URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Octombrie 2010, 16:10

Vuşcan, 2 în 1

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu două săptămâni, Horea Vuşcan, devenit celebru după ce a spulberat cu maşina trei oameni, s-a făcut băiat de casă: când nimeni nu se aştepta, tânărul care odinioară dădea iama prin junele urbei s-a luat cu o orădeancă de 25 de ani.

Bihorel a aflat că adevăratul motiv pentru care Horică s-a căsătorit pe nepusă masă este că, pe lângă plantările lăudabile de goruni prin oraş, a făcut şi însămânţări greşite. Altfel spus, prin vară domnişoara psiholoagă urmează să aducă pe lume un bebeluş, motiv pentru care nunta va fi cuplată, practic, cu botezul. Asta este, să trăiască ăla micu'!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
cata rautate
sunt foarte curioasa cine a scris acest articol:))) hai sa tinem cont de faptul ca cei doi au o reltie de ceva vreme si nu s-au "luat" doar datorita copilului,posibil sa fi fost un lucru care a grabit lucrurile,dar oricum acesta urma sa fie pasul firesc.nu a fost o aventura de o noapte si hopa topa domnisoara a avut pretentii ci vorbim despre o relatie intre cei doi.rautatile acestea sunt gratuite,iar unele detaliile care sunt destul de importante u binevoiti sa le precizati pentru ca nu ar mai fi atat de interesant subiectul? plus cei care ziceti de trofeele lui horea:))of multi ati salivat dupa fetele acelea si acuma va cam roade? Domnle' cata invidie in tarisoara asta....da' tara arde si baba se piaptana'
Postat 19 Octombrie 2010, 15:47 de daiana
ghinion
a dat ghinionul peste horica....pe langa multe trofee avute pana in prezent se pare ca ai cam dat gres cu domnisoara...oricum stim cu totii care v-a fi finalul(bani la nunta si botez=despartire)
Postat 16 Octombrie 2010, 17:43 de baubau
hihi
sau poate se iubesc sincer sincer
Postat 05 Octombrie 2010, 17:58 de teo
hihi
daca l-o mancat in cur....
Postat 05 Octombrie 2010, 17:56 de teo
va mananca acum asta de vii
acum sa vedeti voi ce va primiti peste nas. va manaca vuscan de vii, va desfiinteaza ziarul, ioai de capul vostru. cata minte tre sa fi avut si aia ca sa ramana cu unu ca asta, nu stiu...sau poate e baiat bun in particular...
Postat 05 Octombrie 2010, 16:23 de stan si bran
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON