URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2023, 17:34

VIDEO De ce este important ca UE şi România să sprijine financiar Republica Moldova

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Uniunea Europeană a ajutat Republica Moldova cu 1,1 miliarde de euro în ultimii doi ani, a explicat europarlamentarul Siegfried Mureşan (PNL/PPE) într-un interviu acordat PRESShub. Politicianul a explicat de ce este important ca UE şi România să susţină pe moldoveni, în contextul războiului din Ucraina.

Bani europeni pentru gazul moldovenilor

"În ultimii 2 ani de zile, Uniunea Europeană a ajutat Republica Moldova cu 1,1 miliarde euro fonduri europene, o parte nerambursabilă şi o parte credite în condiţii extrem de avantajoase. Chiar în urmă cu 3 săptămâni am votat 145 de milioane de euro fonduri europene pentru Republica Moldova.

În urmă cu 2 săptămâni, am fost într-o misiune oficială a Parlamentului European în Statele Unite ale Americii. Ne-am întâlnit şi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.

Analiza comună a Parlamentului European şi a FMI este că finanţarea Republicii Moldova pentru acest an este asigurată din pachetul FMI, din fondurile europene şi prin sprijinul bilateral oferit de state membre ale Uniunii Europene.

Va trebui să continuăm acest sprijin şi anul următor. Republica Moldova va primi fonduri europene direct la bugetul de stat, prin care Guvernul de la Chişinău poate oferi scheme de compensare în cursul acestei ierni, să ajute categoriile de populaţie şi întreprinderile să facă faţă preţului la energie.

Vor veni fonduri europene pe toate proiectele de investiţii. Anul acesta, la fel ca anul trecut, vor veni fonduri europene care vor ajuta Republica Moldova să achiziţioneze gaz. Gazul va veni cu sprijin european, dar banii vor ajuta la plata facturilor", a explicat Siegfried Mureşan.

Republica Moldova, integrată în piaţa europeană

Europarlamentarul a menţionat că este important ca economia Republicii Moldova să fie puternică şi pe propriile ei picioare, prin urmare este necesară integrarea în piaţa unică europeană, chiar înainte să devină stat membru al Uniunii Europene.

"Asta înseamnă libertate de mişcare a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor dintre Republica Moldova şi piaţa Uniunii Europene.

Asta înseamnă că firmele din Republica Moldova vor putea exporta mai rapid, mai simplu, mai ieftin spre piaţa unică europeană.

Şi investitorii europeni din România, dar şi din alte state, vor putea investi mai rapid, mai simplu în Republica Moldova. Deci vom genera creşterea economică şi locuri de muncă, astfel încât să ajutăm economia Republicii Moldova să stea pe propriile sale în picioare şi să nu mai aibă nevoie de infuzie financiare de la Fondul Monetar Internaţional sau de la Uniunea Europeană în anii următori", a menţionat europarlamentarul PNL/PPE.

Ar fi mai rău dacă  Putin ar avea un regim pro-rus în Republica Moldova

Siegfried Mureşan a explicat de ce este important să fie sprijinită Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina şi al dorinţei Rusiei de a reface spaţiul de influenţă sovietică.

"În primul rând, faptul că Republica Moldova este condusă în momentul de faţă de o preşedintă, de un guvern şi de o majoritate parlamentară care vor integrare europeană, ne ajută şi pe noi. Vă spun foarte clar, ne-ar fi tuturor în România mult mai rău dacă, în plus faţă de dictatorul Lukaşenko, în Belarus, Putin ar avea un regim pro-rus în Republica Moldova.

Ar fi mult mai rău pentru cetăţenii Republicii Moldova. Ar fi mult mai rău pentru România şi Uniunea Europeană, dar ar fi mult mai rău şi pentru Ucraina.

Ca atare, tocmai pentru a-i ţine pe ruşi de parte de graniţa noastră, avem obligaţia de a ajuta Ucraina, de a ajuta Republica Moldova cu tot ce putem, de a le moderniza, de a le reforma, de a le aduce cât mai repede în în preajma şi în interiorul Uniunii Europene.

Sprijinul pe care îl oferim pentru Republica Moldova nu este numai o datorie istorică faţă de românii basara-ben, dar este şi în interesul României.

Cu cât Republica Moldova e mai puternică, cu cât e mai bine ancorată în Uniunea Europeană, cu atât putem ţine ruşii mai departe de graniţa României.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON