URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Mai 2010, 14:52

Universitatea orădeană nu mai e în pericol să fie desfiinţată!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Legea educaţiei a mai făcut paşi în comisia Camerei Deputaţilor şi, chiar dacă cei din coaliţia de guvernare s-au pus stavilă în ce priveşte amendamentele propuse, s-a reuşit să fie anulat alineatul 3 din articolul 175, care prevedea obligativitatea ministrului de a emite o lege ca universităţile publice să fuzioneze", a declarat senatorul PSD de Bihor Ioan Mang, într-o conferinţă de presă susţinută vineri.

El a mai precizat că în acest nou context "nu mai există acel pericol ca Universitatea Oradea şi alte universităţi să fuzioneze".

Articolul la care a făcut referire Mang impunea ca universităţile publice aflate la mai puţin de 200 de kilometri distanţă una de alta să se comaseze prin fuziune, ceea ce ar fi însemnat ca Universitatea din Oradea să fuzioneze cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

Mang a spus că, personal, nu este împotriva fuzionării instituţiilor de învăţământ, dar a afirmat că asta ar trebui să se întâmple pe cale naturală, doar dacă universităţile respective doresc aşa ceva.

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a adoptat, vineri, noua Lege a educaţiei, cu 16 voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi 5 abţineri. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de plenul Camerei Deputaţilor şi apoi de Senat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Management de "Sorbonica"
I. Problema majora a Universității Oradea este legata de calitatea (reala a) managementul acesteia, în special, cel referitor la angajarea/promovarea cadrelor didactice. Personaje "creeate" și "garantate" de sistemul: "P.C.R.&Secu", nu (mai) au ce cauta în conducerea acesteia, majoritatea nici la catedra! II. Ce vor unii de la Cluj Napoca, sau Timișoara, este problema (visul) lor! Nu este și a bihorenilor. P.S. - "Ștefan Gheorghiu" stie de ce!
Postat 15 Mai 2010, 14:24 de stefan
solutie finala
Ba sa se desfiinteze toate universitatile, da-i naibii de telectuali ce-or fi ei, doctori, ingineri, economisti, da sa ramaie numa scoala de marinari, un fel de Academie suprema a intelighentiei romanesti, pepiniera de mici basesti chiori si betivani!
Postat 14 Mai 2010, 16:01 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON