URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2021, 10:51

Una la 1,7 secunde! Consiliul Local Oradea a adoptat marţi 2.115 hotărâri într-o oră

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reunit în ultima şedinţă din an, Consiliul Local Oradea a adoptat marţi 2.115 de hotărâri într-o singură oră. Consilierii locali au „scos” în medie o hotărâre la 1,7 secunde după ce au decis votarea în bloc a celor 1.688 de materiale referitoare la supraimpozitarea unor terenuri şi case neîngrijite, precum şi a amplasamentelor ţinute fără construcţii în zona centrală.

Supraimpozitare pe proprietar!

Dacă primele 35 de proiecte de hotărâri care se refereau la supraimpozitarea cu 500% a terenurilor neîngrijite au fost adoptate cu unanimitate de voturi, la următoarele, referitoare la amplasamentele ţinute libere şi casele neîngrijite, consilierii UDMR au votat împotrivă, acestea fiind adoptate numai cu votul grupurilor PNL şi PSD.

Numărul Hotărârilor de Consiliu Local referitoare la supraimpozitări a crescut exponenţial faţă de anii anteriori deoarece conducerea municipalităţii a decis să emită câte o decizie pentru fiecare proprietar în parte şi nu pentru fiecare imobil, care poate avea mai multe apartamente şi deţinători, cum făcea până acum.

"Dacă până acum supraimpozitările se făceau pe clădiri, începând din acest an supraimpozitările se vor face pe persoane. Dacă într-un imobil sunt 3 proprietari privaţi, nu se va mai emite o singură hotărâre, ci 3 hotărâri de supraimpozitare. Astfel, dacă în cursul anului se schimbă un proprietar al unei părţi din clădire, nu va mai necesita modificări întreaga hotărâre, ci doar cea care îl priveşte", a explicat luni, într-o conferinţă de presă, primarul Florin Birta.

Supraimpozitare: 1.643 de orădeni!

Concret, dacă în anul 2020 supraimpozitarea de 500% a fost aplicată pentru 437 de clădiri, în acest an numărul lor a crescut la 441. Pentru comparaţie, anul viitor vor fi supraimpozitaţi 1.643 de proprietari care deţin 434 de clădiri.

45 de clădiri vor fi supraimpozitate pentru prima dată în 2022, în timp ce pentru 52 de imobile supraimpozitarea încetează. În cazul celor din urmă proprietarii fie au finalizat lucrările de reabilitare, fie au scos autorizaţia de construire sau măcar certificatul de urbanism pentru reabilitarea lor.

Amânaţi de la supraimpozitare

Numărul orădenilor supraimpozitaţi ar fi fost mai mare, dar 204 proprietari şi-au plătit taxa de reabilitare.

"Dacă într-un imobil neîngrijit pe care Primăria vrea să îl supraimpoziteze există un proprietar care doreşte reabilitarea clădirii dar nu are cum să o facă singur, acesta poate plăti o taxă de reabilitare care se calculează pe metrul pătrat de faţadă şi sunt supraimpozitaţi doar proprietarii care nu doresc reabilitarea", a explicat Birta.

De altfel, Consiliul Local a adoptat marţi în total 699 de hotărâri prin care suspendă supraimpozitarea unor orădeni.

"În momentul în care eşti supraimpozitat pentru o clădire neîngrijită, dar ai o autorizaţie de construire emisă pentru reabilitarea clădirii, supraimpozitarea este suspendată până la finalizarea lucrărilor. În situaţia în care ai scos autorizaţia de construire, ai anunţat începerea lucrărilor, dar se constată ulterior că nu ai început lucrările, supraimpozitarea se aplică retroactiv din momentul în care trebuia să fii supraimpozitat prima dată", a explicat Birta.

Pe de altă parte, dacă în anul 2021 au fost supraimpozitate 61 de terenuri, anul viitor numărul acestora va scădea la 49. Dintre acestea, 35 sunt terenuri neîngrijite pentru care se aplică o cotă de supraimpozitare de 500%, iar 14 terenuri sunt amplasamente construibile, pe care proprietarii nu au ridicat nimic, care se supraimpozitează cu 50%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Mascarada cu măscărici
Probabil nici n-au apucat să le citească, au votat că P..... au primit bilețelul și au votat cum li s-au spus ,probabil cu gândul la orădeni care i-au votat ,de acea este bine este bine sa fie opoziție într-un stat democrat că altfel discutam despre altceva .
Postat 22 Decembrie 2021, 11:47 de sss
Intrebare.
Primaria se autoimpoziteaza cu 500% ca proprietar in cladiri nereabilitate?
Postat 22 Decembrie 2021, 11:08 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON