URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Decembrie 2017, 17:09

Un an mai verde! În 2018, Primăria Oradea vrea să amenajeze în oraş cinci parcuri de suprafeţe mari

Un an mai verde! În 2018, Primăria Oradea vrea să amenajeze în oraş cinci parcuri de suprafeţe mari ÎN LUCRU. Strada Barcăului va deveni una dintre cele mai verzi din oraş, deoarece de-a lungul ei vor fi amenajate 5 hectare de spaţii verzi şi terenuri de sport. Deocamdată, însă, a demarat doar şantierul de reabilitare a carosabilului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea are planuri verzi şi pentru 2018. Până în toamnă, vor fi finalizate lucrările la parcul Salca 3, din Nufărul, care va întregi astfel zona verde de pe malul stâng al Peţei.

De asemenea, anul viitor vor începe lucrările pentru transformarea străzii Barcălului într-un coridor verde. În plus, municipalitatea mai vrea să amenajeze alte trei parcuri, pentru care deocamdată se caută cele mai potrivite terenuri.

Relaxare şi mişcare

Anul viitor, suprafaţa verde a Oradiei va creşte cu cel puţin 6 hectare. Prioritatea Primăriei este să finalizeze două proiecte, unul demarat şi altul anunţat. Este vorba despre parcul Salca 3, din Nufărul, care va fi dedicat amatorilor de sport în aer liber, şi despre amenajarea unui coridor verde pe strada Barcăului.

Pe această arteră din cartierul Ioşia, proiectul Primăriei prevede amenajarea a 3 hectare de spaţii verzi şi a alte 2 hectare cu terenuri de sport. Estimate la o valoare de 14 milioane de lei, lucrările se vor face pe bani europeni, în Programul Operaţional Regional. Practic, traseul fostei căi ferate va deveni o zonă de relaxare, unde orădenii se vor putea plimba în voie, vor putea bate mingile sau vor putea pedala, căci planul Primăriei prevede şi construcţia unei piste de biciclete.

În căutarea terenurilor

Tot în 2018 vor continua lucrările la Salca 3, din vecinătatea Lotus Center. Zona a intrat în şantier în iulie, dar muncitorii Abed Nego şi Sport Arena, asocierea de firme care a câştigat licitaţia pentru suma de 3,6 milioane lei, au luat o pauză pe timpul iernii. „Vremea este nefavorabilă, aşa că lucrările au fost sistate până la primăvară”, spune viceprimarul Florin Birta. Până cel târziu în toamnă, Salca 3 se va deschide, iar orădenii vor găsi aici, pe o suprafaţă totală de 13.000 metri pătraţi, trei terenuri de tenis, două de baschet, un teren de minifotbal şi alte trei de tenis de masă.

Pe lângă aceste două parcuri mari, Primăria mai are în plan să amenajeze trei zone verzi. „Am identificat trei amplasamente potrivite, dar depindem de nişte exproprieri, aşa că vom prezenta aceste proiecte doar când se vor concretiza”, precizează Birta. Aşadar, idei sunt. Mai trebuie doar să devină realitate...


VOCEA STRĂZII
Ce vă doriţi pentru Oradea în 2018?

Eu aş dori să locuiesc în Oradea de anul viitor. Am vizitat oraşul acum şi mi-ar plăcea tare mult să trăiesc aici, e un oraş curat şi îngrijit.
Costi

Mi-ar plăcea să refacă centrul, pentru că l-au distrus. Nu mai avem deloc verdeaţă, nu ai unde să stai pe bancă la umbra unui copac.
Emilia Papp

Eu aş vrea ca oraşul nostru să fie descentralizat, să nu mai depindem de alţii, să ne gospodărim de unii singuri, că ne pricepem mai bine.
Janos

Vreau locuri de parcare fără plată. Nu toată lumea are 40 de euro să plătească lunar pentru parcări. Şi oamenii să fie mai politicoşi.
Edina Réka Papp

În zona Auchan aş vrea pasarele peste şoseaua de centură, să putem trece mai uşor. Aş mai vrea să se mute grădina zoologică în afara oraşului.
Adriana

Vreau taxe şi impozite mai mici, mai multe locuri de joacă pentru copii şi să nu se distrugă parcurile existente, cum este de exemplu Magnoliei.
Maria Boitoş

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
In sfrasit
Dupa parcarile cu dedicatie Fanigliei(pop&companiile) oradeane se face ceva mizili si pentru "cateii" de rand a comunitatii!! Intrebarea este cat va costa mp. de tapsan verde din aceste parcuri? Daca si acestea vor fi ca cele de la "ciumperca" ne vom putea lauda ca avem cele mai scumpe parcuri din Europa.
Postat 31 Decembrie 2017, 20:00 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON