URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După unii, Primăria n-ar trebui să cheltuiască 120.000 euro pe niște emisiuni care vor fi ascultate, estimativ, de „numai” 14 milioane de oameni. Mai bine ar împărţi banii tuturor locuitorilor. Cu 50 de eurocenți în plus, sărbătorile fiecărui orădean ar căpăta o strălucire aparte.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Noiembrie 2019, 19:00

Ce îl recomandă pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Duminică, 24 noiembrie, este o zi crucială pentru viitorul României. Toţi românii cu drept de vot sunt invitaţi să participe la acest exerciţiu democratic.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un apel în acest sens, pentru ca toţi românii să participe la vot: "Mulţi au votat în primul tur alt candidat, le mulţumesc şi lor. Şi celor care nu au votat mă adresez în această ţară, votul este vital. Mergeţi pe 24 noiembrie la vot".

În primul mandat de preşedinte al României, Klaus Iohannis a blocat capturarea României de către PSD, punând bazele "României normale". În al doilea mandat, Klaus Iohannis va construi "România normală", alături de Guvernul PNL.

În primul mandat la Cotroceni, şeful statului a luptat, cu succes, împotriva abuzurilor PSD, partid care a avut, până de curând, majoritatea parlamentară.

Klaus Iohannis a blocat ordonanţa 13 privind amnistia şi graţierea. A mers la şedinţa de guvern, a ieşit în stradă, alături de sute de mii de români indignaţi, iar Guvernul PSD a abrogat ordonanţa 13. Prin cererile de reexaminare a legilor justiţiei sau prin trimiterea acestora la Curtea Constituţională, Klaus Iohannis a reuşit să anuleze 70% din măsurile care le-ar fi compromis.

Şeful statului a convocat referendumul din 26 mai 2019, pentru interzicerea amnistiei şi graţierii, a modificărilor aduse prin ordonanţe legislaţiei din justiţie şi a legilor penale. Peste 6 milioane de români au răspuns afirmativ la întrebările preşedintelui şi, la propunerea PNL, Parlamentul a respins legea amnistiei şi graţierii, pe care PSD o ţinea la sertar.

Datorită Preşedintelui Iohannis, România este un membru activ la nivelul Uniunii Europene şi are un cuvânt important de spus în chestiunile majore ale comunităţii europene. Preşedintele Iohannis a avut două întâlniri foarte consistente cu Preşedintele SUA, Donald Trump, iar Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este tot mai puternic.

Cum vrea Iohannis să construiască România normală

Rezultatelele de la euroalegeri şi de la referendum au dus la pierderea majorităţii de către PSD. Parlamentul a aprobat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, iar Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Ludovic Orban, inaugurând un parteneriat cu Guvernul pentru construirea "României normale".

Instalarea noului Guvern a permis votul românilor din străinătate, în condiţii civilizate, fără cozi şi alte umilinţe la care au fost supuşi cetăţenii români de guvernările PSD. De altfel, după scandalul provocat de modul în care PSD a organizat euroalegerile din 26 mai, Iohannis a cerut şi obţinut o nouă  legislaţie care prevede simplificarea votului prin corespondenţă, program de vot extins pe trei zile, înfiinţarea de noi secţii.

Klaus Iohannis se bazează în turul al doilea al prezidenţialelor pe voturile alegătorilor PNL, USR - PLUS, PMP şi UDMR. Şeful statului a afirmat, de mai multe ori, că programul său de reforme are multe elemente comune cu celelalte partide de dreapta.

În al doilea mandat al preşedintelui Iohannis lupta împotriva corupţiei va continua. Revizuirea legilor din domeniul justiţiei este obligatorie pentru eliminarea intervenţiilor nocive din ultimii trei ani.

Priorităţi pentru al doilea mandat

Lupta anticorupţie presupune instalarea unor procurori şefi titulari la Parchetul General sau DNA, pentru a pune capăt interimatelor, care urmează să fie selectaţi pe bază de integritate şi profesionalism şi care vor ocupa aceste posturi prin concurs.  

Una dintre priorităţile noului Guvern PNL este abrogarea Legii recursului compensatoriu, care a făcut posibilă eliberarea a peste 21.000 de deţinuţi înainte de termen iar Klaus Iohannis pledează pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Prooiectul "România Educată" va merge mai departe şi va fi implementat. "Începe cu un acord politic, se va duce în legislaţie şi de acolo în implementare", a explicat Klaus Iohannis. O altă prioritate va fi Sănătatea, domeniu care va primi şi finanţarea corespunzătoare. Serviciile medicale vor fi aproape de standardele europene şi vor fi centrate pe pacient.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PCR transpartinic. Ep.: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,” – Mihai Eminescu (IV)
I. Jalnice ”realizări măreţe” în cinci ani de mandat prezidențial. Prea BINE bugetat. 1. Şi tova Elena Ceauşescu ar fi făcut mult mai multe. Evident, pentru România reală şi cetățeanul român de bună credință! 2. Și cei de la ”Scânteia”, scriau articole laudative, la adresa conducerii superioare de partid şi de stat, (mult) mai credibile. 3. Şi baronul Münchhausen ”aburea” mai convingător; II. Un model de urmat: modelul DAC. 1. Se tot vorbește de modelul polonez, german ş.a. Dar ”licuricii” şi politrucii/argaţii, care ne dau asemenea exemple, uită faptul că nici germanii şi nici polonezii, nu sunt conduși de ”generali” ca (...”finladezul”) Herr ”Ghinion” (...pentru România reală), respectiv politruci ca Orban Ludovic (întâmplător, nepot/fiu de general de Securitate); 2. Românii de bună credință, mai au șansa să aleagă în turul II, un candidat cu sânge de dac ”în instalație” şi cetăţean român de bună credintă, în persoana candidatei PSD: ing. Viorica Verenica Dăncilă; 3. Mare ghinion pe România reală, că nu am avut onoarea să dau admiterea la facultate, așa cum am dat-o, cu Herr ”Ghinion”, tov. ”Petrov”, Emil Boc, MRU, plus încă o duzină ca ei. Cu toţii pe un singur loc! III. ”Lupta anticorupţie presupune instalarea unor procurori şefi titulari la Parchetul General sau DNA, pentru a pune capăt interimatelor, care urmează să fie selectaţi pe bază de integritate şi profesionalism şi care vor ocupa aceste posturi prin concurs.” 1. Despre o ţară cu adevărat normală: Israel. Şi în domeniul Justiţiei! IV. În loc de concluzii. 1. Un Președinte al României, (și) cu sânge de dac în ”instalație”: Veronica Viorica Dăncilă. ”Dulce Românie, asta ți-o doresc!” – (şi) Mihai Eminescu; 2. Spor la muncă activ/nomenclatură PSD Bihor/Oradea.
Postat 22 Noiembrie 2019, 12:26 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7787 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON