URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Noiembrie 2015, 10:35

Restanţieri de milioane: Orădenii vor plăti cel puţin 3,5 milioane de euro pentru proiectele întârziate ale Primăriei

Restanţieri de milioane: Orădenii vor plăti cel puţin 3,5 milioane de euro pentru proiectele întârziate ale Primăriei DRUM BUN! Primăria şi-a asumat deja finalizarea pe bani proprii a drumului expres în 2016. "Chiar dacă am primi astăzi avizul Ministerului Transporturilor pentru a lucra în ampriza CFR, tot n-am termina anul acesta", spune primarul Ilie Bolojan
Restanţieri de milioane: Orădenii vor plăti cel puţin 3,5 milioane de euro pentru proiectele întârziate ale Primăriei ÎNTÂRZIAŢI. Constructorii municipalităţii vor trebui să tragă tare în ultimele două luni din 2015. Lucrările la aquaparcul Nymphaea sunt finalizate doar în proporţie de 65%, cele la campusul şcolar Partenie Cosma - 70%, iar la noul CET pe gaz - 85%
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru a închide proiectele europene până la sfârşitul anului municipalitatea ar avea de cheltuit 869.000 euro pe zi. Greu spre imposibil! Calculele BIHOREANULUI arată că orădenii vor plăti anul viitor 3,5 milioane euro pentru a finaliza lucrările restante din 2015. Dacă nu mai mult!

"Vom inventaria în săptămânile următoare proiectele cu risc de nefinalizare şi vom cere Consiliului Local, în noiembrie, să aprobe închiderea acestora din bugetul local pe 2016", spune primarul Ilie Bolojan. Adică, din banii orădenilor...

La mila vremii...

Regula proiectelor europene e simplă: lucrările executate până la 31 decembrie se decontează din fonduri comunitare, iar cele restante le plăteşte beneficiarul. Din cele 169 milioane euro puse la dispoziţia municipalităţii de finanţatorul european, cel puţin 53 milioane euro aşteaptă încă să fie puse în operă. Mai bine de jumătate din cele 25 proiecte cu finanţare europeană derulate anul acesta sunt încă în lucru. Stadiul de implementare variază între 58% pentru pasajul suprateran pe care şoseaua de centură traversează DN 79 în Calea Aradului şi 93% în cazul reabilitării celor 17,5 kilometri de reţele de termoficare.

Constructorii au doar două luni să închidă şantierele, aşa că reprezentanţii municipalităţii au ajuns să se roage pentru vreme bună. "Depindem de starea vremii în foarte multe lucrări, de la placări cu gresie şi faianţă la asfaltări, amenajări de alei şi plantări", spune viceprimarul Mircea Mălan. Şi iarna se apropie...

La anu’!

Potrivit inventarului făcut de BIHOREANUL, două proiecte vor fi în mod cert finalizate abia anul viitor, pe banii orădenilor. Consiliul Local a aprobat încă din octombrie amânarea pentru 2016 a finalizării lucrărilor la pasajul Vulturul Negru. După rezilierea contractului cu Marconst, care a realizat prost lucrările la pavaj, şi două licitaţii ratate pentru găsirea altui constructor, municipalitatea a schimbat soluţia tehnică, de pe mozaic pe marmură. Lucrările vor fi licitate luna aceasta pentru a fi demarate în 2016, imediat ce Constructorul Sălard va termina reabilitarea pereţilor şi a cupolei. Pentru a îndulci hapul, Mălan spune că tot răul e spre bine. "Dacă la mozaic contribuţia oraşului era de 300.000 euro, marmura ne va costa doar 250.000 euro", zice edilul.

Dar ăsta este doar începutul. Cum municipalitatea nu a obţinut, nici la un an după începerea lucrărilor, avizul Ministerului Transporturilor pentru a trece prin depoul CFR, drumul expres care leagă podurile Constantin Prezan şi Teodor Neş sfârşeşte acum într-un zid din capătul străzii Ecaterina Teodoroiu. Aşa că ultimii 660 metri, estimaţi la 650.000 euro, vor fi terminaţi anul viitor din fondurile bugetului local.

"Ca să nu pierdem banii, vom cere acceptul să decontăm în cadrul acestui tronson lucrări deja executate pe banii oraşului la reabilitarea străzii Făcliei sau reţelele de pe traseu", spune viceprimarul. E greu de crezut însă că finanţatorul va accepta "substituirea" lucrărilor şi catalogarea drept "drum rapid" a unei şosele în pantă, care şerpuieşte la pas pe străzi înguste precum Constanţei, Depoului şi Izvorului. Şi n-ar fi exclus să ceară banii înapoi...

Întârzieri pe linie

De fapt, cu excepţia lucrărilor la Cetate şi la Parcul Industrial Eurobusiness, toate proiectele mari au probleme. Începută cu întârziere din cauza reproiectării, construirea noului CET pe gaz, finalizată în proporţie de 85%, se va termina abia anul viitor. "Cam 10% din lucrări s-ar putea să rămână pe 2016", spune şeful de şantier, Liviu Vereha. Testarea centralei, spre exemplu, estimată la 1 milion de euro, a fost deja programată pe ianuarie, aşa că va fi suportată din bugetul local.

La fel, oraşul va plăti alţi 800.000 euro pentru închiderea lucrărilor la campusul şcolar Partenie Cosma. "Finanţarea s-a semnat târziu, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat abia în februarie, aşa că există o întârziere", spune Marius Moş (foto), şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.

Proiecte cu risc

Într-o situaţie similară este aquaparcul Nymphaea, finalizat în proporţie de numai 65%, după ce lucrările au început abia în februarie. "Avem o întârziere de două săptămâni faţă de grafic", recunoaşte Moş. În cazul unei ierni ploioase, constructorul va trebui să amâne pentru 2016 lucrări de 400.000 euro, de la placarea aleilor cu marmură şi faianţă la plantări de arbori şi gazon.

Asta dacă nu cumva, în urma verificărilor în teren, dispuse în urma dezvăluirilor făcute de BIHOREANUL, finanţatorul va constata că firma maghiară KESZ a înlocuit materialele din caietul de sarcini cu altele, mai ieftine, ca să-şi mărească profitul, şi va cere returnarea banilor. "Ca să nu rămânem cu sume mari de decontat în 2016 i-am cerut constructorului să aducă în şantier, în custodie, toate materialele, să le putem plăti din bani europeni, chiar dacă lucrările efective vor fi făcute ceva mai târziu", spune Moş.

Tot cu întârziere e de aşteptat să se încheie şi reabilitarea pasajului suprateran peste DN 79 din Calea Aradului. Constructorul a dat deja de înţeles municipalităţii că în caz de răcire bruscă a vremii asfaltarea podului ar putea fi amânată pentru anul viitor. La fel, o parte din reabilitarea termică a celor 30 de blocuri licitate cu întârziere, în vară, ar putea fi împinse pe anul viitor, fiindcă furnizorii de termopan nu fac faţă cererii fără precedent. Amenajările peisagistice de la Ciuperca riscă, de asemenea, să intre pe bugetul local, deoarece nu se poate planta gazon în noroi.

Buni de plată

Cap la cap, 3,5 milioane euro, reprezentând o treime din bugetul de investiţii al oraşului pe anul viitor, ar putea fi înghiţite de restanţele din 2015. Reprezentanţii DMPFI spun că suma reală ar fi mai mică, pentru că include şi cofinanţarea datorată de oraş, în vreme ce finanţiştii municipalităţii se tem că va fi mai mare, căci nu cuprinde cheltuielile neprevăzute. Cert e că în decembrie Primăria va lua o linie de credit de 22,5 milioane euro, din care va face trageri doar la nevoie, pentru a elimina riscul unui blocaj financiar.

"A trebuit să ne luăm măsuri de siguranţă. Pe lângă lucrările rămase de executat, nu ştim ce corecţii financiare vor fi pe proiecte sau ce situaţii neprevăzute pot apărea", afirmă city managerul Eduard Florea, considerând că e de preferat ca oraşul să fie pregătit pentru ce este mai rău decât s-o păţească efectiv. Situaţie în care n-ar fi ajuns dacă Primăria ar fi lansat proiectele din timp şi n-ar fi lăsat lucrările pe ultima clipă. Cu riscul să le plătească orădenii...


"Nu se pune problema să avem un proiect care să nu poată fi închis până la jumătatea anului 2016 şi să trebuiască să returnăm toţi banii finanţatorului european"

Ilie Bolojan


MODELUL CAO
Să plătească UE!

Confruntat cu perspectiva ca bugetul oraşului pe 2016 să suporte plata unor lucrări ce puteau fi acoperite din fonduri UE, primarul Ilie Bolojan vrea să ceară prin Asociaţia Municipiilor modificarea regulamentului de acordare a finanţărilor.

Edilul s-a inspirat din experienţa Companiei de Apă Oradea, care, deşi a finalizat doar 80% din lucrările contractate din fonduri de coeziune prin proiectul Aparegio, nu va fi pusă în situaţia de a-şi suplimenta contribuţia proprie, de 8,5 milioane euro. "Am ştiut de la bun început că exista riscul să nu terminăm toate lucrările în 2015. De aceea am făcut toate plăţile de până acum din fonduri europene, iar noi vom aloca contribuţia noastră abia anul viitor", spune Ovidiu Gavra, managerul CAO.

E greu de crezut, însă, că modificarea regulamentului va mai avea efecte în actualul ciclu bugetar. Toate plăţile de până acum s-au făcut conform unui algoritm după care bugetul european acoperea cam 50% din facturi, cel naţional 45%, iar cel local diferenţa rămasă, aşa că e greu de crezut că UE va accepta în ultimele două luni de contract să acopere şi partea comunităţii locale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
40 Comentarii
@platona. Cu plăcere
TOATE instituţiile sunt "autosesizate" în scris. Cu număr de înregistrare. Chiar şi penal. Cel puţin noi doi vom auzi şi de bine. Nimic nu e în zadar.
Postat 04 Noiembrie 2015, 00:15 de eutanasiu
@eutanasiu,documentatie pentru DNA,Parchet
Sunt curios ce pozitie vor lua institutii precum DNA,Parchetul,Curtea de Conturi,SRI ...fata de cele prezentate de @eutanasiu.Chiar nu se cunosc aceste aspecte,aceste inginerii speculative de praduire a banului public,practicate de o gasca infractionala cu iz de "dezvoltarea ,progres " al urbei si"prosperitatea" cetatenilor oradeni.Intradevar,despre intubarea paraului Paris nu se pomeneste nimic .Oare de ce ? Corectie de 100%.Presa,televiziunea locala Digi,Primaria,CAO,ABA Crisuri..... nici o stire ? O lucrare desfasurata pe aproximativ 5 km,cu impact major asupra protectiei mediului si sanatatii publice,nimic? Oare de ce ? Pentru ca acesta este SISTEMUL.Eu nu am reusit sa opresc acest proiect,desi am avut sperante .Sunt prea multi: Primaria,ABAC,APM,GNM,Ministerul Mediului,Ministerul Fondurilor Europene,ISC..... mai raman OLAF,Curtea de conturi Europeana,DNA.Rezultatul proiectului Amenajare valea Pasteur la Oradea (intubare parau Paris),este cel prevazut..... un proiect de *,facut "pe vine" la comanda primarului Bolojan. Multumesc @eutanasiu si sper ca institutiile abilitatea sa se autosesizeze.
Postat 03 Noiembrie 2015, 23:52 de platona
redus minta
@grigore: Tu ai in vocabular alte cuvinte in afara de asta pe care le scuipi zilnic?? Ma gandesc ca la nivelul tau de inteligenta nici nu se poate sa ai altele ;) Esti prea prost si redus ca sa ma cobor la nivelul tau.
Postat 03 Noiembrie 2015, 13:30 de hateretards
?????????????????????
@..- .retardatu..ba ai uitat sa-ti iei medicamentele!Spune ma-ta e acasa?Bolovan mic,la doctor ...valeaaaaaaa!
Postat 03 Noiembrie 2015, 13:12 de grigore
ISTORIA ÎMPRUMUTURILOR
Am reluat lectura fiindcă declaraţia domnului Bolojan "Nu se pune problema să avem un proiect care să nu poată fi închis până la jumătatea anului 2016 şi să trebuiască să returnăm toţi banii finanţatorului european" mi s-a părut absolut halucinantă. Produsul unui om care nu e chiar în toate minţile. E ceva ce din coadă nici măcar nu prea sună. Eventual, dă. E o operaţiune de crasă manipulare cu care a fost însărcinat sau pe care şi-a asumat-o pro bono dl. Bolojan. Mai halucinantă, mai prostească şi mai scârboasă decât declaraţia domnului Bolojan este aceea prin care city managerul declară senin că: "A trebuit să ne luăm măsuri de siguranţă”, mai arogant decât un prim-secretar judeţean PCR de acum 25 de ani. În articolul din 29 ianuarie 2015 Bihoreanul ne informa că municipalitatea a luat un împrumut B.E.I. în valoare de 23 de milioane de euro pentru cofinanţarea lucrărilor. În 26 februarie 2015 acelaşi Bihoreanul ne informa despre împrumutul de 27 de milioane de lei (6 milioane de euro) cu acelaşi scop. Acum aflăm că în decembrie Primăria va mai lua un credit de 22,5 milioane de euro. Toate „analizate” de acest incompetent (în sensul meseriei de economist) – Eduard Florea, cocoţat în scaunul ce city manager. Dacă ne-am lua după importanţa funcţiei umplute (ocupate) pompos, ca echivalent al unui CEO de multinaţionlă sau mic patriarh, ar fi trebuit, în interesul cetăţenilor şi nu al primatului, să fie analizate cauzele din care s-a ajuns în această situaţie şi să se aplice constructorilor clauzele contractuale. În condiţiile cunoscute, cunoscut nefiind defel, în cazul dat, nici măcar un sinonim imperfect al adjectivului clar, cele 31,5 milioane de euro au ca unic scop plata corecţiilor financiare despre care Eduard Florea ştie foarte bine.
Postat 03 Noiembrie 2015, 12:19 de eutanasiu
Si tu fumezi?
@LauraD: Arata-mi un local sau mall din tara asta care respecta normele la care faci tu referire ;) Si apoi poti sa vii sa arunci cu noroi in ai nostri. Ce zici? Problema nu sunt edilii ci taranii din Romania care nu ii respecta pe cei din jur si considera ca cei care sunt deranjati de fum ar trebui sa mearga in alta parte. Cand acesti tarani vor invata respectul fata de semeni atunci e posibil sa vedem si la noi o schimbare ;)
Postat 03 Noiembrie 2015, 12:09 de hateretards
Fara legatura...cu primaria
Astept ca lingusitorii autoritatilor locale sa-mi spuna, ca ceea ce scriu nu are legatura nici cu primaria, nici cu primarul, nici cu vicele, ci cu tragedia de la Bucuresti. Vreau sa va dau doar un simplu exemplu in care autoritatile "se fac ca nu vad", ca nu aud si mai ales ... ca nu au miros ... Cine a fost in Lotus a vazut, ca in toate localurile se fumeaza si niciun senzor de fum nu functioneaza, asa cum niciun "nas de edil" nu miroase fumul! Edilii isi beau "spritul" in acele localuri, cu farfurioare pe post de scrumiere. Ei nu stiu ca in localurile din mall-uri fumatul este interzis prin lege. Unul din motive (pe langa altele) este pericolul de incendiu. Nu am spus ca este vorba de coruptie, ci de nepasare. Edilii au grija sa nu se usuce gazonul de la Ciuperca, sa nu ne impiedicam de piatra din Piata Unirii, sa nu ne innecam in cele patru arteziene si bineinteles sa fie platite... in avans materialele de constructii, achizitionate in acest an de clientela politica pentru proiectele, care se preconizeaza ca nu vor fi finalizate. Astept sa mi se spuna ca am scris la indemnul plagiatorului Mang...
Postat 03 Noiembrie 2015, 00:01 de LauraD
@pinion
Auzi si la asta. De ce sa isi dea Bolojan demisia? Pentru ca face prea multe si nu va mai ramane voua nimic pentru cules lauri? Si inainte de toate, ponta e urmarit penal, dragnea e condamnat, oprea e criminal, piedone alt criminal, si lista poate continua. Si-a dat vreunul din gunoaiele astea demisia?? Si aveti tupeul sa faceti gargara pe aici. @retardatul bihorean: Daca in mintea voastra ingusta se poate face ceva fara putin deranj inseamma ca nu aveti habar despre ce vorbiti. Ca si ceilalti bagatori in seama, faci gargara fara apa ;)
Postat 02 Noiembrie 2015, 21:22 de hateretards
@ retardat
Deocamdata vad in urma nebunului doar haosul din oras care se tot prelungeste si datoriile ce ne asteapta! Nici o data nu am vorbit in numele nimanui, nici macar cand te-am numit retard (ai sesizat sper!). Cat despre mang, l-as lega de nebun si i-as da pe mana dna-ului.. Care sper sa se sesezeze macar in al 12-lea ceas.
Postat 02 Noiembrie 2015, 21:04 de User anonimizat
piedone de Oradea
Primarul este un om politic, votat de comunitate, nu inginer de structuri, nu om bun la toate, cum i-a plăcut lui nea ilie să pozeze. Ca om politic, datoria primarului este să se asigure că primăria funcţionează şi că ce a promis electoratului se şi întâmplă. Aşa că atunci când asisti la eşecul organismului pe care îl conduci, în calitatea ta de om politic, plus de edil de la momentul investirii în funcţie, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îti dai imediat demisia. Eşecul primăriei este în primul rând eşecul primarului şi el trebuie să şi-l asume imediat şi fără discuţii. Actul firesc este demisia.
Postat 02 Noiembrie 2015, 20:49 de pinonel
Sa mori tu
Asta e singurul fel in care meritati sa vi se vorbeasca. Cand voi injurati vi se pare normal, dar cand vi se raspunde la fel va dati victime. Nu trebuie sa pupi dosul primarului ca sa vezi ca a lasat ceva in urma. Trebuie sa pupi dosul lui mang ca sa spui ca nu e asa. Daca nu ai fi psd-ist nu ai vorbi in numele altora,cum fac toti postacii vostri pe aici ;)
Postat 02 Noiembrie 2015, 20:45 de hateretards
RE: Sa mori tu
Considerăm că dialogul polemic se poate purta şi în absenţa înjurăturilor! E valabil pentru toţi comentatorii care au scris aici. Vă mulţumim.
Postat 02 Noiembrie 2015, 23:52 de Moderator
@ retardat
Lasand la o parte limbajul de cartier de care si tu dai dovada, de cand pana cand cataloghezi pe cineva dupa simpatii sau antipatii fata de primar sau hotii din primarie?!? Tu stii un singur lucru: cine nu pupa dosul primarului e psd-ist! Afla despre mine ca nu sunt psd-ist iar tu esti un mare lingau!
Postat 02 Noiembrie 2015, 20:37 de User anonimizat
@bihoreanoradean
Oradenii adevarati, nu gunoaiele ca tine si ceilalti rahati din psd, va transmit multa multa ....sanatate... si sa visati in continuare scaunul din primarie. Ah, si transmite-i mamei tale salutarile mele ;)
Postat 02 Noiembrie 2015, 20:28 de hateretards
@bihoreanoradean
Tu nu reprezinti oradenii. Asa ca vorbeste in nume propriu. sau al partidului care ne baga bete-n roate. Esti un golanas de cartier, cu limbaj si argumente pe masura si asta vei ramane.
Postat 02 Noiembrie 2015, 20:05 de Neutryno
@ hateretards
Oradenii iti transmit salutari, mult bine, si o mare m..e atat tie cat si hotilor din primarie.
Postat 02 Noiembrie 2015, 19:48 de User anonimizat
BRAVO
@eutanasiu: Foarte scurt ! FELICITARI
Postat 02 Noiembrie 2015, 17:56 de TDS
pamflet (continuare) ... pag 88 - 92
Referitor la implementarea proiectului, conform contractului de finanţare, Compania de Apă Oradea în calitate de beneficiar (art.8) şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară APAREGIO în calitate de responsabil cu coordonarea implementării proiectului, care răspunde solidar, ca Autoritate Delegantă (art.5), prin reprezentanţii lor responsabili: IGNAT Georgică – manager de proiect, GAVRA Ovidiu Cornel – director general al Companiei de Apă Oradea, OROS Claudiu – preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă Oradea şi BOLJAN Ilie Gavril – preşedinte A.D.I. APAREGIO. În sarcina mai sus numiţilor se reţin următoarele: 1. Au acceptat întârzieri în execuţie din partea constructorilor lucrărilor fără justificări temeinice. 2. Au reeşalonat graficele de execuţie fără a respecta graficul de implementare a proiectului conform obligaţiilor contractuale, fără a aplica penalităţi de întârziere intermediare aşa cum decurg din contractele încheiate în concordanţă cu graficele de execuţie prezentate de ofertanţii câştigători la licitaţie. 3. Au reziliat contractele de lucrări CL2, CL8, CL11 fără a solicita penalităţi de întârziere conform contractelor încheiate şi nici daune conform aceloraşi contracte, cu consecinţa nerealizării obiectivelor proiectului şi pericolul neeligibilităţii INTEGRALE a finanţării din fonduri de coeziune. În situaţia în care, rezilierea s-a făcut ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către beneficiar (Compania de Apă Oradea) apare ca evident că sunt vinovaţi cei responsabili cu implementarea proiectului. În această situaţie este CL2 – staţia de epurare Beiuş, antreprenor SELINA, unde beneficiarul nu a pus la dispoziţia constructorului terenul pentru realizarea obiectivului. Din anexa 9 rezultă că, legal, beneficiarul deţinea mai puţin de jumătate din suprafaţa necesară, aceasta fiind ocupată de construcţii aferente vechii staţii de epurare existente, care nu sunt prevăzute a fi demolate. (nu există expertiză pentru demolare şi nu există sume alocate în proiect pentru lucrări de demolare-dezafectare a vechilor construcţii). Cu toate acestea au fost eliberate toate avizele şi autorizaţiile necesare FĂRĂ a se prezenta dovada că suprafeţele menţionate în proiect fac parte din domeniul public şi că sunt libere de sarcini aşa cum prevede legea. În aceste condiţii, în situaţia evidentă de a nu putea fi finalizată lucrarea, conform clauzelor contractuale din contract nr. 121230/18.04.20, art. 7 alin.15 şi art. 8 alin.1, art. 9 alin. 1,4, până la 31.12.2015, ÎNTREGUL PROIECT ESTE NEELIGIBIL, cu consecinţa returnării întregii finanţări! (Anexa nr. 3 Obiectivele proiectului, anexa 5 aprobările şi Hotărârile autorităţilor responsabile). 4. Au prelungit termenele de execuţie pentru toate contractele (cu excepţia CL 12 şi CL 14) în lipsa unor justificări temeinice (aşa cum prevede contractul de finanţare) cu scopul de a-i scuti de penalităţi de întârziere pe constructori. 5. Au iniţiat demersuri şi au promovat investiţii, solicitând avize şi autorizaţii pentru care nu deţineau documentele necesare eliberării acestora, obţinându-le totuşi, pentru ca ulterior, semnatarii acelor avize şi autorizaţii să fie răsplătiţi cu posturi la Compania de Apă Oradea (numiţii: OROS Claudiu, ALEXAN Daniela). 6. Consiliul de Administraţie împreună cu conducerea executivă a Companiei de Apă Oradea, cu intenţie, a dezinformat acţionarii Companiei de Apă prin rapoartele de activitate anuale şi în special cel aferent anului 2014 (anexa 11). Din cuprinsul acestuia rezultă: - Pag.9 Consiliul de Administraţie s-a întrunit în 13 şedinţe în care a analizat şi aprobat „… stadiul Programului de coeziune – programul fizic şi financiar” - Pag. 10 A consemnat că la 31.12.2014 indicatorul de performanţă privind „Capacitatea de implementare a investiţiilor aprobate în CLO în termenele stabilite este realizat în proporţie de 72,38%”, indicatorul „Creşterea nivelului investiţiilor realizate” de 10% NU este realizat - Pag.11 Au fost stabiliţi indicatori de performanţă ai administratorilor pentru anul 2015 (deşi, greşit este indicat anul 2016) inferiori celor realizaţi până acum, cu scopul de a menţine pe posturi actualul consiliu de administraţie, („Populaţia deservită – alimentare cu apă potabilă 97,9%/92,8% în 2014 - propus pentru 2016 (corect 2015) 97,5%/91,5%; Pierderi 32,9/23,4 m3/km/zi în 2014 – propus pentru 2016 (corect 2015) 40/28 m3/km/zi; Cost mediu de exploatare 4,18/4,29 lei/m3 apă facturată în 2014 – propus pentru 2016 (corect 2015) 4,5/4,5 lei/m3 apă facturată - Pag. 26 Compania a înaintat Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice precum şi Ministerului Fondurilor Europene PROPUNERI pentru alocarea economiilor, declarând că „achiziţionarea şi execuţia contractelor din economii se va face în cadrul perioadei de eligibilitate, adică până la 31.12.2015! Cu toate acestea, termenele de execuţie stabilite prin caietele de sarcini aferente CL1E-CL7E, fără excepţie depăşesc termenul de 31.12.2015, ele devenind astfel neeligibile. - Pag. 28 „Având în vedere cele prezentate în raport, rezultă în mod evident îndeplinirea cu succes a indicatorilor şi criteriilor de performanţă asumaţi prin contractele de mandat ale membrilor directoratului, astfel că, la finele anului 2014 – moment de analiză şi apreciere a acestora – au fost atinse toate obiectivele propuse prin programele aprobate”. Din cele prezentate mai sus, rezultă cel puţin că membrii Consiliului de Administraţie sunt părtaşi la practicile ilegale ale celor cu rol de conducere, stabilit prin mandat, din cadrul Companiei de Apă Oradea cu ştiinţa domnului BOLOJAN Ilie Gavril în calitatea sa de preşedinte APAREGIO ca Autoritate Delegantă a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare.
Postat 02 Noiembrie 2015, 17:19 de eutanasiu
Extras (măsluit bine-inţeles) din referatul ...pag.54 -57
La data de 12.03.2015, Compania de Apă Oradea, prin atribuire directă, din surse bugetare proprii, semnează contractul CS7 cu firma RONO AQUA având ca obiect „realizarea PT,DDE, Doc. Avize, Doc. Tehnică pentru obţinere AC, realizare DA pentru lucrările CL8 (rest de executat), asistenţă tehnică din partea proiectantului pt. aceste lucrări”. In acest mod, Compania de Apă Oradea, cheltuind ilegal suma de 118.000 lei, solicită reproiectarea restului de executat al acestui contract, fără a respecta prevederile Contractului nr. 121230/18.04.2011 cu privire la procedura de modificare a indicatorilor tehnici şi economici ai acestuia precum şi a obiectivelor proiectului. Prin modificarea proiectului iniţial, aferent lucrărilor CL8, licitat şi atribuit la data de 20.06.2012, în baza contractului CS7 privind restul de executat, fără obţinerea acordului finanţatorului şi fără modificarea studiului de fezabilitate care a stat la baza obţinerii finanţării nerambursabile din fonduri de coeziune, cu consecinţa atribuirii contractului CL 5E, acesta devine neeligibil în întregime conform art. 9 alin. 4, art.14 alin. 2,4, art. 17 alin. 2,3,4, art. 21, ale contractului de finanţare mai sus menţionat. Analizând valoarea contractelor atribuite, valoarea devizului general revizuit după licitaţii, valoarea devizului general din cererea de finanţare (anexa 2) şi „economiile” realizate faţă de cererea de finanţare, am constatat următoarele: In prezentarea bilanţului proiectului Aparegio (Contractului nr. 121230/18.04.2011) la 4 ani, în prezenţa domnului BOLOJAN Ilie Gavril – în calitate de Primar al Municipiului Oradea şi Preşedinte A.D.I. Aparegio „economiile” anunţate în conferinţa de presă erau de 26.006.930 euro. Conform raportului Consiliului de Administraţie anexat (pag. 26,27), din aceste economii au fost propuse a se licita şi executa în perioada de eligibilitate contractele CL1E, CL2E, CL3E, CL4E, CL5E, CL6E, CL7E, CS1E, CS2E şi CS3E. Prin diferenţă, între devizul general iniţial şi devizul general revizuit rezultă o sumă de 30.202.950 euro. Cursul de referinţă al întregii investiţii este de 4,1035 lei / euro, rezultând astfel suma de 123.937.804 lei ca echivalent al economiilor obţinute. La capitolul 5.3. al devizului general - Diverse şi neprevăzute era prevăzută suma de 4.460.706 euro, echivalentul a 18.304.507 lei. Compania de Apă Oradea a ales ca gestionarea sumei alocate pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute să o facă pentru întregul proiect, afirmaţie susţinută de anunţurile în SEAP pentru contractele CS1-3, CL1-14, care nu prevăd astfel de cheltuieli. Ca urmare, din economiile rezultate trebuie scăzută această sumă întrucât nu este posibilă realocarea acesteia conform contractului de finanţare (art. 21 ANEXE – anexa Vb,Vc). „Orice completare sau modificare a contractului se poate face numai prin act adiţional încheiat în aceleaşi condiţii ca şi Contractul…” art. 17 alin 1,2,3,4,7, al contractului nr. 121230/18.04.2011. Aplicând prevederile contractuale, rezultă că „economiile” realizate au valoarea de 123.937.804 lei - 18.304.507 lei = 105.633.297 lei (25.742.244 euro). Contractele licitate, atribuite şi aflate în execuţie, cuprinse în suma de 217.779.308 lei (53.071.599 euro) sunt (CS1,2,3 şi CL1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14) şi CS4 şi CS5. Bugetul anunţat în SEAP pentru contractele CL1E … CL7E şi a contractelor CS1E, CS2E, CS3E este de 122.947.147 lei. Având în vedere că CL7 – Biharia avea alocată suma de 22.284.176 lei, care nu a fost cheltuită ca urmare a ieşirii localităţii Biharia din asociaţia de dezvoltare A.D.I. Aparegio, în locul contractului CL7 urma să se redistribuie suma unui/unor contracte pentru investiţii în Paleu şi Oradea. Se constată prin anunţurile publicate în SEAP că CL 15 – Oradea şi CL16 - Paleu sunt contractele ce înlocuiesc CL7 – Biharia cu menţiunea că valoarea anunţată este de 25.930.198 lei, depăşind bugetul alocat cu 3.646.022 lei. Chiar şi suma celor două contracte atribuite după licitaţie depăşeşte bugetul cu 131.381 lei. Ca urmare totalul anunţat în SEAP este de 122.947.147+3.646.022 = 126.593.169 lei. Astfel, Compania de Apă Oradea, prin reprezentanţii săi (….), a încălcat prevederile O.G 34 a achiziţiilor publice, premeditat, declarând un buget mai mare decât cel disponibil. Prin folosirea cuantumului sumelor diverse şi neprevăzute cu scopul de a creşte artificial valoarea anunţată, pentru ca ulterior contractele să fie atribuite la valoarea maximă prevăzută în devizul general al investiţiei pentru lucrări, aceste achiziţii sunt supuse cel puţin corecţiilor financiare, dacă nu vor fi declarate chiar nelegale. Toate anunţurile aferente lucrărilor din economii au fost publicate între 02.08.2014 – 06.12.2014, iar atribuirile au fost făcute între 12.11.2014 – mai 2015, deci noile „economii” realizate din aceste atribuiri nu puteau fi redistribuite cu excepţia CL15= 1.756.560 lei. În urma rezilierii contractului CL2 – Staţia de epurare Beiuş, executant s.c. SELINA/ Weber România, lucrarea a fost scoasă din nou la licitaţie cu o valoare mai mare cu 934.650 lei faţă de valoarea iniţială, cu toate că stadiul fizic al realizării contractului era, anterior rezilierii, de 5,25%. Depăşirea bugetului din economii este de 126.593.169 - 106.719.437 + 1.756.560 - 934.650 = 20.695.642 lei.(5.043.412 euro).
Postat 02 Noiembrie 2015, 17:18 de eutanasiu
Stadiul de implementare a proiectului APAREGIO
Cu toate că domnul Georgică I. dispreţuieşte şi legile şi oamenii şi munca (cum ar zice Dinică), ar fi cazul să actualizeze stadiul de implementare a contractelor din fonduri de coeziune. Restanţa e din 12.06.2015. Altfel suntem nevoiţi să îi credem pe cei din minister care în raportul intern de evaluare a lucrărilor pe ţară (anexa 1) consemnează 32,86% stadiul raportat la 83.000.000 de euro şi 47,79% stadiul raportat la valoarea contractelor după licitaţii. Grav oricum! Cu asta nu se laudă nici CAO şi nici PMO. Nu vă chinuiţi să căutaţi raportul pentru că este cu regim intern dar nu este secret.
Postat 02 Noiembrie 2015, 16:55 de eutanasiu
Între timp la Compania de Apă
De la instalarea sa ca director la CAO în 2009, Gavra a simţit nevoia unui dispozitiv de pază la fel ca şi generalul Oprea motiv pentru care a externalizat serviciile unei firme de pază pentru suma de 820.000 – 870.000 lei anual. Începând cu anul 2015, la fel ca şi cei de la APA NOVA Bucureşti, pentru a controla „scurgerile de informaţii” din CAO despre ilegalităţile crase comise, prin anunţul de atribuire publicat în SEAP (A.A. 159413 din 02.07.2015) a atribuit firmei CAMELEON SECURITY SYSTEMS s.r.l. un contract pentru SERVICII DE INVESTIGAŢIE ŞI SIGURANŢĂ în valoare de 4.500.000 lei (1.028.208 EURO). Criteriul de atribuire – preţul cel mai scăzut, valoarea anunţată 4.500.000 lei. Conform contractului de mandat al directorilor CAO, contractele cu valori peste 1.000.000 de euro se supun aprobării atât a Consiliului de Administraţie cât şi a Consiliului Local ca reprezentant al acţionarului majoritar. În aceste condiţii este de la sine înţeles că acest contract s-a încheiat cu ştiinţa şi acordul distinsului primar Bolojan şi a preşedintelui Consiliului de Administraţie al CAO – Oros Claudiu. Poate că cei trei ne pot explica şi nouă nu numai procurorilor în ce constă prestarea serviciilor de investigaţie şi a cui siguranţă o asigură această firmă. (N.B. începând cu 01.07.2015 CAO a mărit tarifele pentru serviciile de apă şi canalizare probabil fără nici o legătură cu contractul).
Postat 02 Noiembrie 2015, 16:54 de eutanasiu
PLAGIAT? “Edilul s-a inspirat din experienţa Companiei de Apă Oradea”
Dacă toate plăţile de până acum s-au făcut conform unui algoritm după care bugetul european acoperea cam 50% din facturi, cel naţional 45%, iar cel local diferenţa rămasă, şi e greu de crezut că UE va accepta în ultimele două luni de contract să acopere şi partea comunităţii locale, atunci cum O FRAZĂ MAI SUS Gavra declară că “am făcut toate plăţile de până acum din fonduri europene, iar noi vom aloca contribuţia noastră abia anul viitor". Este măsura incompetenţei acestui securist în izmene cocoţat la propriu şi la figurat pe scaunul de director la CAO. Pe de altă parte este cel care îl inspiră pe eminenţa sa Bolojan Ilie în practica absorbţiei fondurilor europene. La CAO contribuţia U.E. este de 76%. ATENŢIE! Stadiul de 80% se referă la lucrările contractate care au ca valoare 65% din fondurile solicitate! Dintre acestea două dintre contractile cu cea mai mare valoare sunt reziliate şi au stadiul de realizare sub 30%. Corecţiile pentru aceste lucrări sunt de 100%. Corecţiile pentru contractile din economii abia acum urmează şi sunt de 25% din valoare (adică maximul posibil – deoarece nu sunt la prima abatere, vezi procesul de ICCJ pentru precedentele corecţii – pierdut până acum la toate instanţele). Prin alianţa primarului cu Gavra asistăm la naşterea unei specii periculoase pentru om. În spatele acestor doi impostori stă o armată de doctori în orice, mai puţin în ceea ce au de făcut pe posturile pe care le ocupă abuziv fiind puşi în postura pacientului englez. Teoria conform căreia 3,5 milioane de euro este puţin faţă de banii decontaţi oglindeşte suficienţa incompetenţilor aşezaţi pe scaune de pe care nu mai ajung cu picioarele pe pământ. Cele 3,5 milioane trebuiesc plătiţi ÎN PLUS faţă de contribuţia fondurilor naţionale de orice fel ar fi ele. Iluzia că UE va plăti îi aparţine doar lui Gavra. Prin atitudine şi declaraţii se pare că s-a molipsit şi Bolojan. (N.B. La întubarea pârâului Paris nu se face nici o referire. Poate pentru că în acest caz corecţia este de 100%).
Postat 02 Noiembrie 2015, 16:52 de eutanasiu
gogul,
Ai văzut cum se circulă azi prin "turbogirație"?La 14.50 pe Averescu era coada pînă vizavi de Continental,păcat că nu pot pune foto,asta după 4 modificări ale proiectului inițial...
Postat 02 Noiembrie 2015, 16:44 de ducfer
Anti PSD
Ce isi mai freaca mainile gunoaiele din PSD :)) Stiri de genul asta sunt mana cereasca pentru ei si incearca sa creeze cat mai mare tam-tam ca sa covinga lumea ca ei ne vor doar binele. Oameni patetici ce sunteti! Chiar daca vom fi nevoiti sa platim din banii orasului pentru ca stimabilii din psd in cateva cazuri au bagat bete in roate decat sa ajute, nu ma intereseaza atata timp cat stiu ca din banii mei au fost facute lucruri benefice pentru oras. Asta demonstreaza ca banii pe care ii platim sunt investiti in ceva care ramane, spre deosebire de conducerile din trecut care nu au lasat nimic in urma lor, decat gauri la bugetu local. Bolojan a riscat mult si il stimez pentru ca incearca sa lase ceva in urma lui. In schimb tovarasii din psd nu stiu decat sa conteste orice decizie doar pentru ca nu sunt ei la cules laurii. Scarbos comportament.
Postat 02 Noiembrie 2015, 16:00 de hateretards
OradeaCivitas
Si totusi Polonia are grad de absortie 100% ! La ei functioneaza la noi NU ! Unde, la cine e problema ????
Postat 02 Noiembrie 2015, 14:36 de scortosul
Oradea Oradea
De acord ca o parte din aspectele unor proiecte ale PMO. Dar nimeni de aici vad ca nu a amintit de unele aspecte intersante si care au avut un rol important de jucat in toata treaba: 1. Ghidurile de finantare 2010-2014 au fost publicate undeva prin 2012. Aceeasi situatie se repeta si azi. E 2016 imediat, si inca nu s-au publicat ghfiruile de finantare definitive pentru perioada 2014-2020. Romania iar a pierdut aproape 2 ani degeaba si cine stie cat timp va mai trece pana se publica vers. definitive. 2. Contestatiile!!! De abia anul acesta a fost corectata legislatia liciatiilor prin garantiile de buna credinta. Pana acum era un haos. Acum s-a mai linistit treaba, dar oricum, e departe de transparenta dorita. Licitatiile, mai ales cele mari erau dinamitate de birocratie si reaua vointa a perdantilor. Cel mai bun exemplu, desi nu tine de PMO, e Aeroportul Oradea. Licitatia s-a a fost un show, care, Doamne ajuta, s-a incheiat totusi cu bine pentru oras si judet. 3. Nu poti sa faci ompleta fara sa spargi oua, iar in Romania, oricum de multe ori toate sunt cu fundul in sus. Prin urmare, per total, eu zic ca avand in vedere restul sumelor atrase si a proiectelor exectuate pana acum, eu zic ca meritat riscul si efortul pentru oras. bunaoara, pasajele de exemplu, despre care eu am o parere foarte buna, odata ca vor fi redate circulatiei etc.
Postat 02 Noiembrie 2015, 14:19 de OradeaCivitas
@gogul
PIATA noua ??? O piata pitroasa, plina de piatra ... la vara o sa cauti umbra si nu o sa gasesti, iarna bate vantu si-i frig o sa stai in casa .... ramane de vazut calitatea lucrului facut de "mesterii din Italia" , betivii europeni. Despre sensul giratoriu... se circula mai bine !!!!! Cat despre plata las'o maole ca uite eu sunt gata sa iti cedez 100% din ce iau si sa postez pe gratis !!!! Tu cedezi leafa de lefegiu al pmo???? Toti postacii PMO gata sa denigreze cu minciuni pe oricine spune adevarul despre dezestrul din lucrarile primariei !!! Cat despre bot ... acu deca tu ai bot e problema ta ..... ca sa nu se vada poti sa-l bagi undeva ! Unde oare ?
Postat 02 Noiembrie 2015, 13:54 de scortosul
@scortosul
-scortosule nu aveam nevoie de o piata noua??? -sensul giratoriu din centru civic-cred ca ai uitat cum se circula inainte !! ce sa faci de asta esti platit ,sa fii gicacontra.Abia astept alegerile sa va dea Bolojan peste bot cu un 70 % :))))
Postat 02 Noiembrie 2015, 13:35 de gogul
...
Îmi place cu cîtă lejeritate se vorbeşte despre banii oraşului,"doar 250000 de euro",clar...avem administratori capabili...
Postat 02 Noiembrie 2015, 13:31 de ducfer
@cristi
esti pe langa ... din cele 160 milioane PMO a platit direct cateva zeci ca si cofinantare ..... astea 3,2 milioane sunt pirderi de fonduri care trebuie platite suplimentar...... 3200000eu. nu ti se par multi?..14000000 lei nu e mult cheltuieli suplimentare din buzunarul tau ?? Tu ce venituri ai ca asa 3,2 mil.euro sunt asa o ..ciupeala ?!
Postat 02 Noiembrie 2015, 13:30 de scortosul
depinde cui te adresezi..
...daca vei intreba postacii psd - te vor lamuri ca e un dezastru si li s-a facut greatza. Daca vei vorbi cu cei 70% - vor raspunde ce e pe plus.. asa ca urmatoarele postari te vor lamuri!!
Postat 02 Noiembrie 2015, 12:55 de TC
???
@TC Chiar așa ?
Postat 02 Noiembrie 2015, 12:51 de TDS
Ajutati-ma sa inteleg
Daca platim 3.5 mil euro din buget pentru lucrari de 160+ de milioane in total, se cheama ca avem o administratie proasta sau una buna? Nu de alta, dar diferenta de la 3 pana la 160... e mare si a intrat in orasul nostru :)
Postat 02 Noiembrie 2015, 12:51 de Cristi7
invectivele..sunt injectii
tds, daca as verifica greselile tale de fiecare data, ar trebui sa iau salar de la mang..
Postat 02 Noiembrie 2015, 12:40 de TC
@gogul
Piata,pasajul de la VN, sensul giratoriu centru civic, chestia aia de pe dealul ciuperca, centura interioara, .... da sunem tu un proiect OK . Toate sunt proiecte pe genunchi, falimente rasturnate direct in buzunarul nostru ! INCOMPETENTA numele tau e PMO ! Toate le vom plati inca odata peste cativa ani cai toate vor trebui REanalizate, REproiectate, REadaptate, REparate si asta fara fonduri nerambursabile !!! Acu tu vad ca esti preocupat de lipsa unei litere ... orasu arde mosu se cauta de raie !!!!
Postat 02 Noiembrie 2015, 12:39 de scortosul
INJECȚII
@TC : Ce sunt "injectivele "? Ai inventat un cuvânt nou ? De ce ? Doar aveai invectivele la dispoziție ! Sau când ți-ai scris comentariul pro spumegai de furie ?
Postat 02 Noiembrie 2015, 12:23 de TDS
dedicatie pt. psd!!! 70% Bolojan
Aceeasi psd-isti suparati si cuprinsi de greata, vad negru in fata ochilor..si nu din cauza orasului...au comandat un sondaj si nu mai au somn!! Cu plusuri sau minusuri, la ce proiecte sunt in oras, Oradea iese lejer cu profit de peste 50%...ei asta nu pot suferi!! Ii inteleg, va fi an electoral si lipsesc de la taiat panglici. Nu fiti tristi , orasul asta e altul, tocmai pt. ca oradenii stiu pe cine sa aleaga...capetele voastre luminate nu erau capabile nici sa plagieze 10% din realizarile primarului, asa ca mai incet cu injectivele!!
Postat 02 Noiembrie 2015, 12:13 de TC
Tot bolo
Pe cine am schimbat domnule? "Problema e ca tot schimbam partidele unul cu altul la alegeri tot mai rau o ducem, hotia, prostia tot cresc . Noi pe cine sa mai alegem ca de schimbat degeaba ii tot schimbam ? Toata GREATA bolovane !" Pe asta il avem, cu asta defilam! Bolo are peste 70%.
Postat 02 Noiembrie 2015, 11:49 de boris
@scortosul
scortosule,te rugam, enumera cateva dintre aceste ''priecte aiuristice''.
Postat 02 Noiembrie 2015, 11:36 de gogul
IMPOTENTII de la PMO !! SPOIELI electorale !!!!!
Priecte aiuristice care trebuie sa le plateasca amarastenii orasului !!!!! Daca au stiut de ce s-au apucat de lucru ?????????????? Tot ceea ce face PMO in frunte cu primasu este pe genunchi si asa v-a fi si trainicia lucrarilor ! SPOIELI electorale !!!!!!!! Problema e ca tot schimbam partidele unul cu altul la alegeri tot mai rau o ducem, hotia, prostia tot cresc . Noi pe cine sa mai alegem ca de schimbat degeaba ii tot schimbam ? Toata GREATA bolovane !
Postat 02 Noiembrie 2015, 10:58 de scortosul
NIMENI NU-I DE VINA
Tare curios sunt să văd dacă Opera de căpătâi a D-lui Bolojan va fi finalizată până la 31 decembrie 2015 ! Mă refer la Piața Unirii. Personal am serioase rezerve. Percepția mea este că în aceste zile ( încă ) frumoase s-a lucrat cu o lentoare demnă de o cauză mai bună! Săptămâna aceasta vremea va fi bună ! Dar ce să vezi, „ Iarna nu-i ca vara „ ! Și poate veni în orice zi de azi înainte.!
Postat 02 Noiembrie 2015, 10:57 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON