URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 August 2018, 08:13

Maniac la judecată: Obsedatul care urmărea vânzătoarele din Lotus ca să le pipăie a fost trimis într-un spital de psihiatrie

Maniac la judecată: Obsedatul care urmărea vânzătoarele din Lotus ca să le pipăie a fost trimis într-un spital de psihiatrie VÂNĂTORUL DIN MALL. Teofil Gurău (foto) îşi urmărea victimele zile întregi, aşteptând momentul în care putea să le atingă în zonele intime fără să fie văzut de martori. Cel puţin trei tinere l-au reclamat la Poliţie, altele, care l-au recunoscut din fotografia publicată de BIHOREANUL, preferând să uite şocul prin care au trecut
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Maniacul care a bântuit vreme de câteva luni pe străzile Oradiei, urmărind fetele ca să le pipăie în zonele intime, a fost trimis în faţa instanţei de judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care l-au inculpat pentru agresiune sexuală.

Teofil Gurău, un tânăr de 25 ani din comuna Ineu, îşi va aştepta pedeapsa pe patul de spital. Deşi iniţial a fost lăsat în libertate, doar cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, la primul termen al procesului judecătorul a hotărât că individul reprezintă un pericol şi trebuie internat pentru tratament medical...

"Ce bună eşti!"

BIHOREANUL a prezentat în urmă cu două luni povestea şocantă a lui Teofil Gurău, reţinut  pe 28 iunie sub acuzaţia de agresiune sexuală, după ce fusese reclamat de trei orădence, în vârstă de 17, 18 şi respectiv 19 ani, pe care le-a urmărit şi le-a molestat, pipăindu-le în zonele intime.

Toate faptele s-au petrecut în cartierul Nufărul, obsedatul alegându-şi victimele din rândul vânzătoarelor care lucrau în complexul comercial Lotus. Le urmărea prin vitrine sau dintre rafturi şi le aştepta până când ieşeau de la muncă, apoi se lua după ele, iar când găsea un moment să fie singur cu victimele, se apropia şi le pipăia.

Prima reclamaţie a depus-o, pe 25 martie, o orădeancă de 19 ani pe care individul a urmărit-o două zile la rând şi pe care a prins-o de pulpa piciorului drept, lovind-o peste fund.

Câteva zile mai târziu şi-a găsit o nouă victimă: o tânără de 18 ani pe care a acostat-o în faţa blocului în care locuieşte şi, şoptindu-i la ureche "Ce bună eşti!", a înghesuit-o lângă uşa de intrare, pipăind-o între picioare. Cea de-a treia tânără a fost agresată în data de 13 iunie. De astă dată, bărbatul i-a pus ambele mâini pe şolduri, după care a tras-o spre el.

Prins pe camere

Maniacul a fost găsit cu ajutorul victimelor, care l-au identificat pe înregistrările camerelor de supraveghere ale oraşului, şi reţinut pentru 24 de ore pe 28 iunie. O zi mai târziu, procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cerând ca individul să fie arestat, dar instanţa a respins solicitarea, dispunând plasarea lui sub control judiciar pe 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Măsura s-a dovedit întemeiată, în condiţiile în care, după cum a descoperit BIHOREANUL, numărul victimelor sale era cu mult mai mare, alte trei tinere recunoscându-l în fotografia publicată pe site-ul ziarului. La fel ca fetele care îl reclamaseră pe Gurău, Andreea, Eva şi Andrada au lucrat în Lotus în perioada în care au fost hărţuite. "Mă urmărea când ieşeam de la lucru, până aproape de casă. De fiecare dată m-am oprit într-un loc aglomerat şi am sunat pe cineva să povestesc ce se întâmplă, iar el observa asta şi pleca aproape fugind", a povestit ea.

Nici una din cele trei tinere nu a reclamat agresiunea, motiv pentru care ancheta s-a terminat în mai puţin de două luni, pe 1 august, când Gurău a fost trimis în judecată pentru cele trei fapte de agresiune sexuală denunţate.

Forţat la tratament

Surpriza a venit pe 3 august, la primul termen al procesului desfăşurat în Camera Preliminară a Judecătoriei, când reprezentantul Parchetului a solicitat revocarea măsurii controlului judiciar şi internarea tânărului într-un spital de psihiatrie, solicitare justificată cu un raport de expertiză medico-legală psihiatrică care arată că lăsarea lui în libertate reprezintă un pericol.

Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus ca bărbatul să rămână într-o unitate sanitară de specialitate, "până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări a stării de sănătate, care să înlăture starea de pericol".

Măsura a fost pusă imediat în executare, dar mai poate fi totuşi întoarsă la Tribunalul Bihor, unde Gurău a şi contestat-o. Indiferent de soluţie, procesul penal declanşat pe numele lui continuă, căci expertiza medicală a stabilit că poate să răspundă pentru faptele sale, sancţionate cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Atât doar că, pe lângă pedeapsă, va trebui să-şi continue tratamentul ca să-şi lecuiască obsesia...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON