URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 18 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Noiembrie 2011, 08:53

Furt de uraniu la Ştei: Au dispărut 73 de kilograme de material radioactiv

Furt de uraniu la Ştei: Au dispărut 73 de kilograme de material radioactiv POFTIŢI LA RADIAŢII! Depozitele de materiale radioactive din Bihor se dovedesc extrem de "primitoare". Singurele măsuri antiefracţie ale acestor incinte sunt lacăte anemice şi tăbliţe cu avertismente gen "Pericol de iradiere", "Zonă interzisă" şi "Zonă păzită". BIHOREANUL a arătat, cu ani în urmă, că la Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive din Băiţa paza exista doar pe ţidula (foto) prinsă la intrare...
Furt de uraniu la Ştei: Au dispărut 73 de kilograme de material radioactiv PERICOL. În 2003, reporterii BIHOREANULUI au forţat intrarea în Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive din Băiţa, demonstrând cât de vulnerabil e acesta, în condiţiile în care nici măcar nu avea pază. Depozitul avea doar două tăbliţe inscripţionate cu avertismentele "Pericol de iradiere, zonă interzisă" şi "Zonă păzită". Şi atât!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

BIHOREANUL a aflat în exclusivitate despre un eveniment grav şi fără precedent petrecut la depozitul de materiale radioactive din Ştei: 73 de kilograme de minereu radioactiv în stare naturală au dispărut fără urmă, în condiţii încă neelucidate.

Minereul era păstrat în tuburi metalice într-un depozit din beton care ar fi trebuit să beneficieze de măsuri de protecţie speciale. Acest aspect a fost, însă, complet neglijat. La sfârşitul săptămânii trecute, în momentul în care angajaţii punctului de lucru al Companiei Naţionale a Uraniului au intrat în buncăr ca să scoată ţevile cu periculosul material, pentru a-l transfera la o altă bază a CNU, ia-le de unde nu-s!

Cine şi când a sustras uraniul, unde a ajuns acesta, cine e responsabil? Sunt doar câteva dintre aspectele pe care urmează să le lămurească o anchetă demarată de ofiţeri ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Bihor şi de inspectori ai Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare, autoritatea care verifică modul în care sunt respectate normele de securitate în domeniul nuclear.

Buncăr prădat

Uraniul dispărut era păstrat în cilindri metalici sudaţi la ambele capete, lungi de 3,5 metri şi cu diametrul de doi ţoli (5,08 centimetri). Fiecare bară era umplută cu câte aproximativ 10 kilograme de minereu de uraniu radioactiv. În trecut, aceste dispozitive, denumite de mineri "etaloane", erau folosite la calibrarea staţiei care măsura radioactivitatea vagoanelor cu minereu expediate de la mina Băiţa-Plai.

După închiderea galeriilor, fiind surse de radiaţii ionizante, deci extrem de periculoase, au fost adăpostite într-un buncăr special de beton cu uşă metalică şi închis cu lacăt, la baza de materiale a punctului de lucru din Ştei al Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), cunoscuta Moară 4 din zona industrială a oraşului.

Luna trecută, CNU a solicitat de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN) o autorizaţie pentru transferul celor 12 cilindri păstraţi la Ştei către Feldioara, unde se află şi uzina de prelucrare a uraniului. După primirea avizului favorabil, miercuri, 26 octombrie, la ora 9.30 dimineaţa, CNU a notificat CNCAN că va face transportul special în data de 1 noiembrie. După-amiaza, însă, când muncitorii din Ştei au intrat în buncăr să pregătească tuburile pentru transfer, au descoperit că 8 dintre cele 12 care erau păstrate aici, conţinând în total 73 de kilograme de uraniu în stare naturală, dispăruseră!

Anchetă la secret

Imediat, şeful punctului de lucru al CNU, Florin Dobra, a anunţat conducerea Companiei, iar aceasta, la rându-i, a transmis la CNCAN un raport. Abia după încă o zi, incidentul a fost reclamat de CNU Poliţiei Bihor şi, probabil, altor autorităţi interesate. Cert e că o echipă complexă formată din ofiţeri ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, plus inspectori ai CNCAN s-a deplasat la Ştei pentru anchetarea cazului.

Deşi e limpede că furtul materialului radioactiv poate fi un uriaş pericol public, fiind vorba de surse de radiaţii care pot afecta sănătatea oamenilor care vin în contact cu uraniul, incidentul nu a fost mediatizat ci, ca pe vremea comunismului, ţinut la secret.

Mai mult, incidentul nu a fost comunicat nici Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, care ar putea lua măsuri de protejare a populaţiei în caz de nevoie. "Nu am fost sesizaţi, am aflat neoficial despre ce s-a întâmplat. Dacă va fi nevoie de intervenţia ori de sprijinul nostru, gestionarii situaţiei, care sunt cei de la CNCAN, vor face demersurile necesare. Suntem pregătiţi în astfel de cazuri, avem aparatura pentru detectarea radioactivităţii, laborator pentru analize şi specialişti. Dacă ni se va cere sprijinul, vom interveni", a explicat pentru BIHOREANUL şeful DSP Bihor, Marius Pârcioagă.

Neglijenţă?

Deşi dispariţia uraniului a fost sesizată săptămâna trecută, nimeni nu ştie exact când anume a avut loc furtul. "Unii muncitori spun că au dispărut de trei luni, alţii că de un an, nimeni nu ştie exact când. La fel, nimeni nu ştie de ce nu s-a anunţat furtul atunci. S-a raportat abia acum, pentru că acum trebuia transferat şi nu se mai putea ascunde incidentul", a dezvăluit BIHOREANULUI un fost inginer al CNU, care susţine că dispariţia e cu atât mai stranie cu cât buncărul se află la nici 50 de metri distanţă de ghereta paznicului.

"Nu înţeleg cum au dispărut, doar dacă a rămas depozitul fără pază. În mod normal, potrivit Legii 243/2010, privind reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, nimeni nu avea voie să intre în zonă. Circulaţia persoanelor străine este strict interzisă în perimetrul depozitelor în care sunt păstrate materiale radioactive", a explicat sursa citată.

Că securitatea zonelor periculoase este, însă, desconsiderată a dezvăluit BIHOREANUL şi în 2003, când reporterii au demonstrat că un grup de infractori poate intra până şi în Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive de la Băiţa Plai, fără să-i oprească nimeni, şi pot pleca fără probleme cu materialele radioactive de natură să pună în pericol viaţa a milioane de oameni. Iar asta pentru că perimetrul fostei exploatări miniere nu era asigurat cu gard, paznicii lipseau cu desăvârşire, iar depozitul în sine era păzit doar de... o cuşcă goală de câine.

Impact nesemnificativ

Că situaţia nu diferă cu mult în cazul depozitului din Ştei, acum e cât se poate de clar. Previzibil, şeful punctului de lucru al CNU, Florin Dobra, principalul responsabil pentru securitatea materialelor radioactive păstrate aici, a refuzat să răspundă atât întrebărilor legate de modul în care a respectat normele de protecţie, cât şi celor privind furtul uraniului. "Nu ştiu încă nimic, nu ştim în ce condiţii au dispărut etaloanele, când, cum... Acum are loc o anchetă", a declarat Dobra pentru BIHOREANUL.

Solicitată să comunice poziţia CNCAN faţă de situaţia creată, preşedinta acestei autorităţi, Vajda Borbala, a răspuns că "după finalizarea cercetărilor vă vom informa cu privire la rezultatele obţinute". Deşi se referă la materialul dispărut ca la o oarecare "sursă de radiaţii ionizante", pentru deţinerea căruia CNU avea autorizaţie specială, Vajda a specificat că expunerea la asemenea radiaţii nu e periculoasă pentru populaţie, deoarece impactul radiologic al celor 73 de kilograme de minereu de uraniu existent în cele 8 ţevi ar fi "nesemnificativ", iar "potenţialul de contaminare radioactivă a factorilor de mediu este extrem de limitat", tocmai pentru că uraniul era în formă naturală.

Hoţ iradiat

Că nu este tocmai aşa, o recunoaşte însă Ioan Borza, expert local atestat de CNCAN pe probleme de radioprotecţie. Specialistul a declarat BIHOREANULUI că barele cu praf de uraniu pot fi un pericol dacă minereul e scos din tuburile speciale şi se răspândeşte în mediu. "Cel care l-a luat putea să taie barele, să arunce conţinutul în apă sau în grădină, iar de aici să se răspândească şi să fie ingerat sau inhalat", a explicat Borza.

Pe de altă parte, expertul avertizează că şi în cazul în care barele sunt păstrate în forma în care au fost sustrase pot deveni surse de iradiere permanentă. "Poate le-a montat la gard, sau mai ştiu eu unde, iar cei care trec zilnic pe lângă ele vor fi iradiaţi permanent", spune Borza, care privilegiază ipoteza unui furt oarecare. Asta chit că cineva care vrea să fure fier vechi nu o face, oricât ar fi de inconştient, tocmai dintr-un depozit de uraniu!

Inginerul nu exclude, totuşi, nici varianta ca cilindrii cu uraniu să fi fost furaţi pentru a fi vânduţi în cunoştinţă de cauză, ca atare. "Sunt anumite bombe murdare, care se pot fabrica pentru a contamina anumite zone, la fel cum se fac şi din alte substanţe, cum e cianura. Dar în acest caz, cantitatea furată e relativ mică", ţine expertul să liniştească populaţia.

Orice ipoteză s-ar confirma la finalul anchetei, problema rămâne: depozitele de materiale radioactive din Bihor, adevărate bombe cu ceas, sunt gestionate iresponsabil chiar de cei puşi să le păzească.


"Am fost sesizaţi privind dispariţia unor materiale radioactive de la depozitul din Ştei. Tot ce pot spune este că în prezent se fac cercetări pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs incidentul"

Comisar şef Adrian Bucur, şeful Poliţiei Bihor


PERICULOASE
Provoacă boli

Potrivit doctorului Sebastian Strapek, medicul consultat de BIHOREANUL, radiaţiile ionizante pot provoca mai multe afecţiuni, în funcţie de gradul şi de durata de expunere. "Expunerea la radiaţii poate provoca numeroase afecţiuni ale pielii, cele mai superficiale fiind arsurile", a explicat medicul. Pe de altă parte, dacă materialul radioactiv este ingerat, odată ajuns în organism acesta poate provoca leziuni ale sistemelor respirator şi digestiv. "Provoacă diferite boli ale plămânilor, faringe, laringe, dar şi ale sistemului digestiv, între care pot fi şi cancerele", avertizează medicul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
lucrare - insinuare
Lucrare şi insinuare, ce dracu doar se simte bine.
Postat 03 Noiembrie 2011, 02:05 de mr
Iradiaţii lu' Băsescu
Daca se furau cateva bare de Uraniu 235 de la reactorul din Cernavodă mai înţeleg, dar pentru niste ţevi umplute cu minereu de Uraniu 238 alfa radioactiv, din care în cel mai optimist caz se pot obţine maximum 150 de grame de U 238 nu merită toata această isterie. Este cale lunga pană la îmbogăţirea Uraniului metalic, iar în final mai ramai cu 0,70% U235 care poate fi folosit ca material fisionabil şi foarte periculos adică aproximativ un gram (o gamalie de ac), ori pentru o bombă nucleara sunt necesare aproximativ 30 Kg. Despre iradiere poate fi vorba doar daca se serveste cu linguriţa, se trage pe nas sau se amestecă într-o alifie şi se intinde pe piele şi nu te mai speli cateva luni. Minerii care au lucrat în minele de uraniu resimt efectele doar dupa ani de zile de expunere.
Postat 02 Noiembrie 2011, 15:55 de Românul Fluorescent
rah.at cu apa rece
bai da prwosti mai sunteti baaaai pai ala erau neste pietre nu uraniu :)))) de fapt io cre ca nu sunteti chiar asa prwosti doar jmecheri sa va umflati voi in pene cu ce stire am dat noi vezi doamne marea bomba jurnalistica ! vai si-amar, cre ca sunteti disperati dupa audienta ca nu va mai citeste nici dra.cul nu-i asa ?
Postat 01 Noiembrie 2011, 18:15 de Yulescu
citati pe hotnews
bravos, sunteti citati pe hotnews, ceea ce nu e putin. oricum va faceti treaba destul de bine. la mai multe anchete si in mai multe arii. felicitari.
Postat 01 Noiembrie 2011, 12:21 de ioan si nu ion
Uraniu
Incercati sa aflati ce fel de legaturi are domnul Adamescu (proprietarul magazinului Unirea Shoping Center) cu furtul de uraniu. Circulau niste povesti la un moment dat (acum cativa ani)....se auzeau din gura unui avocat care il mai reprezinta pe cel in cauza.
Postat 01 Noiembrie 2011, 11:38 de Xulescu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2979 RON
  • 1 EUR = 4.7352 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON