URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Aprilie 2017, 12:10

Farmacii fără leacuri: Din farmaciile bihorene au dispărut zeci de medicamente, după măsurile anunţate de ministrul Florian Bodog

Farmacii fără leacuri: Din farmaciile bihorene au dispărut zeci de medicamente, după măsurile anunţate de ministrul Florian Bodog LOVITURĂ. Farmaciştii şi pacienţii se tem de ieftinirea medicamentelor având experienţa din 2015, când reducerea preţurilor a "evaporat" de pe piaţă aproape 2.000 din cele 8.000 comercializate până atunci. Acum, deşi Ministerul Sănătăţii şi-a anunţat doar intenţia, nu şi decizia, din farmaciile bihorene au dispărut peste 20 de medicamente!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bolnavii nu luptă doar cu bolile, ci şi cu autorităţile. Mai exact, cu efectele ce încep să se simtă după ce Ministerul Sănătăţii şi-a anunţat intenţia de a ieftini spectaculos medicamentele: în loc să devină mai accesibile, acestea dispar din farmacii.

Motivul e discutabil moral, dar logic economic: sub un anume preţ, producţia şi comercializarea încetează să fie rentabile, şi nu doar pe piaţa autohtonă, ci inclusiv în alte ţări ale UE, deoarece preţurile dintr-un stat depind de preţurile din celelalte. Aşa că, oricât le-ar cere pacienţii, firmele le retrag de pe o piaţă pentru a nu ajunge pe minus pe toate.

BIHOREANUL a aflat că în farmaciile din judeţ nu se mai găsesc o mulţime de medicamente necesare bolnavilor cronici. Deşi aveau preţuri mici, între 6 şi 150 lei, sunt primele dispărute de pe rafturi, bolnavii fiind nevoiţi să le procure mai scump de pe internet ori de peste graniţă.

De la sincope...

"Suntem îngrijoraţi", povesteşte Mădălina, mama unui copil de 7 ani cu afecţiuni neuropsihice, care depinde de Rivotril, un fel de calmant obligatoriu de administrat zilnic. Fără el, băiatul face convulsii cu accese de sufocare, vărsături şi tulburări de somn. O cutie cu 30 de tablete costă doar 6 lei, deci achiziţia n-ar trebui să ridice probleme pentru niciun bolnav. Dar tocmai asta se întâmplă. "Anul trecut a mai lipsit din farmacii, dar sporadic. Dacă n-am găsit într-una, am găsit în alta. Acum, de vreo 2-3 luni, nu mai găsim nicăieri", spune femeia.

Tatăl copilului a încercat să-l cumpere din Ungaria, însă i s-a spus că nu mai pot fi onorate decât reţete prescrise de medici de acolo. La fel se întâmplă şi în Italia, unde preţul e de 1,5 euro, ca în România, dar se dau doar pe parafa medicilor italieni. În disperare, părinţii au căutat şi pe net unde, în pofida legislaţiei ce interzice comerţul de medicamente necontrolat şi a riscurilor aferente, au găsit Rivotril la un preţ aproape înzecit. "Am luat de pe OLX la 50 lei, dar nu ştiu ce vom face când nu vom mai găsi nici aşa", zice Mădălina.

Nici nu prea are alternative: medicul i-a explicat că dacă i-ar scrie alt medicament, eficienţa tratamentului s-ar diminua, iar efectele adverse ar fi dăunătoare. Cum, de altfel, se întâmplă şi cu alte medicamente, pentru alte afecţiuni...

Penurie extinsă

Sebastian Nemeth, președinte Colegiul Farmaciștilor BihorPreşedintele Colegiului Farmaciştilor Bihor, Sebastian Nemeth (foto), confirmă că în cele 322 farmacii din judeţ a început penuria. Pe lângă Rivotril lipseşte Lokrenul, care costă doar 10 lei/28 tablete şi se foloseşte în tratarea hipertensiunii arteriale şi a tulburărilor de ritm cardiac, iar medicii îl prescriu cu predilecţie dintr-un motiv întemeiat: "Tulburările cardiace afectează tot mai mulţi tineri, iar alte medicamente similare provoacă disfuncţii erectile".

În total, din farmaciile bihorene au dispărut în ultimele trei luni peste 20 de medicamente, afirmă proprietarul unui lanţ local. În aceeaşi situaţie, spune el, sunt Olicard, folosit în afecţiunile cardiace (9 lei/20 tablete), Plavix, utilizat în post-infarct şi afecţiuni vasculare (115 lei/28 tablete), Betalok (25 lei/30 tablete), insulina Apidra Solostar, Myfortic, folosit post-transplant, pentru care nici măcar nu există alternative, Flixotide fiole (aerosoli pentru tratamentul afecţiunilor respiratorii), Cosopt, Spiriva, Lantus, Humalog, Strattera, Lyrica, Fragmin ş.a.m.d.

Criză cu preaviz

Florian Bodog, ministrul sănătățiiCriza a fost provocată, zic farmaciştii, de un anunţ făcut la începutul anului de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog (foto), cum că, potrivit programului de guvernare, medicamentele se vor ieftini cu 35%. Problema e că scăderea preţurilor are ca preţ dispariţia medicamentelor din farmacii, iar cei mai afectaţi sunt pacienţii cronici. Motivul? Dintre cele trei categorii de produse farmaceutice - medicamentele Rx, care se eliberează numai pe baza prescripţiei, OTC-uri (Over the Counter), eliberate fără reţetă, şi suplimente alimentare - Guvernul o vizează pe prima, pentru care poate stabili preţuri fixe. "Puţini ştiu că un medicament Rx costă la fel în orice farmacie, fie că-i dintr-un lanţ, dintr-o farmacie independentă, din Bucureşti sau din Oradea", explică sursa BIHOREANULUI.

Practic, prin Agenţia Naţională a Medicamentului, Guvernul reglementează preţurile acestor medicamente după algoritmi ce ţin cont de preţurile din 12 state UE, etaloane fiind atât ţări dezvoltate, precum Germania sau Italia, cât şi mai sărace, ca Bulgaria ori Lituania. Rezultatul este aşa-numitul preţ de referinţă, în funcţie de care pacientul achită un preţ compensat parţial ori total. De pildă, dacă un medicament costă la raft 10 lei şi are un preţ de referinţă de 6 lei, iar compensarea este de 50% (adică 3 lei), bolnavul achită nu jumătate din preţul la raft (adică 5 lei), ci diferenţa între preţul la raft şi suma compensată, adică 10-3=7 lei.

"Nu ne mai aduc medicamente"

Aparent în interesul bolnavului, intenţia lui Bodog de a impune printr-un HG preţuri maximale a stârnit îngrijorarea companiilor farma, asociaţiilor profesionale ale medicilor şi ale pacienţilor cronici, care avertizează că nu se vor mai găsi tocmai medicamentele ieftine, fiindcă scăderea preţurilor va face nerentabilă producţia şi comercializarea lor, ceea ce va pune în pericol vieţile pacienţilor.

"Dacă statul impune preţuri prea mici, producătorii şi distribuitorii rămân cu profituri diminuate drastic sau chiar anulate, cum e cazul medicamentelor deja ieftine. Nimeni nu vrea să lucreze pe pierdere, nici măcar în România, fiindcă de preţul de aici depind şi cele din alte ţări UE, care le iau în calcul", explică sursa BIHOREANULUI. Urmarea? "Câţiva distribuitori ne-au anunţat neoficial că nu ne mai aduc unele medicamente".

Aproape de faliment

Alina Nica, farmacist independent OradeaFarmaciştii au experienţa unei alte ieftiniri "din topor" aplicate în iulie 2015. "Ministrul Nicolae Bănicioiu a decis peste noapte o ieftinire cu 30%. Am cumpărat marfa la un anume preţ şi apoi am fost nevoiţi să vindem sub acel preţ. Mulţi au avut pierderi mari, au fost nevoiţi să facă concedieri sau chiar să-şi vândă farmaciile unor lanţuri", spune farmacistul independent Alina Nica (foto). Efectele cele mai dure le-au suportat, însă, pacienţii: dacă până atunci în România se vindeau 8.000 de medicamente, ulterior au rămas sub 6.000, restul fiind retrase de producători şi distribuitori.

Mai mult, ieftinirea a provocat şi aşa-numitul export paralel. Distribuitorii care importă în ţară medicamente la preţuri mici le-au revândut în străinătate la preţuri mai mari. "În Franţa a ajuns un medicament pentru cardiaci cu ambalaj în limba română. La noi se vindea cu 25 lei, dar re-exportat acolo era la 25 euro. Mie distribuitorul îmi spunea că nu are, aşa că pacientul de la noi a rămas fără el", spune Nica.

De fapt, Florian Bodog preia, de o manieră brutală, o măsură preconizată anul trecut de predecesorul său, Vlad Voiculescu. "Fostul ministru viza, însă, doar ieftinirea treptată a medicamentelor ieşite de sub patent, cu câte 10% timp de doi ani şi cu 15% în al treilea an. O reducere de 35% bruscă nu poate fi suportată, efectiv", consideră farmacista.

Ordin Big Brother

Cum noua criză a şi început, chiar dacă HG-ul privind ieftinirea a fost amânat, ministrul a încercat să controleze situaţia printr-o altă măsură administrativă, emiţând pe 15 martie Ordinul 269/2017 "privind obligaţia de asigurare de stocuri adecvate şi continue de medicamente", care de fapt vrea să interzică exportul paralel, legal în ţările UE. Conform acestuia, producătorii şi distribuitorii trebuie să facă stocuri şi să le comunice zilnic Ministerului, iar la constatarea unei penurii acesta poate interzice livrările intracomunitare, obligând distribuitorii să onoreze comenzile farmaciştilor, sub sancţiunea unor amenzi de până la 50.000 lei.

Problema e că Ordinul are şi portiţe de scăpare, permiţând derogări în "situaţii excepţionale" cum ar fi imposibilitatea de aprovizionare cu materii prime, posibilitatea unui distribuitor de a notifica autorităţile că suspendă temporar, până la 3 ani, comercializarea unui medicament sau, pur şi simplu, că îl retrage definitiv de pe piaţă, ca în 2015. Situaţie care ar putea da bolnavilor palpitaţii la fel de periculoase ca afecţiunile de care suferă. Pentru că, dacă distribuitorii şi farmaciştii vor plăti ieftinirile cu profitul, pacientul rămas fără medicamente le va achita cu sănătatea...


MUSTRAT DE PREMIER
Nu-s vaccinuri

Miercurea trecută, ministrul Sănătăţii a fost apostrofat de şeful Guvernului, de faţă cu presa, pentru o altă criză, a vaccinurilor ROR, Sorin Grindeanu reproşându-i lui Florian Bodog problemele în asigurarea vaccinului împotriva rujeolei. "În 10 judeţe am ajuns la fundul sacului", a răspuns ministrul, promiţând că va achiziţiona 115.000 doze în regim de urgenţă, deşi necesitatea acestora putea şi trebuia să fie previzionată. "V-aş ruga să lucrăm preventiv, să nu aflăm peste noapte că nu avem anumite stocuri", i-a cerut premierul ministrului. Însăşi lipsa vaccinurilor dovedeşte că Ordinul 269/2017 nu asigură în mod real crearea şi menţinerea stocurilor de medicamente, în pofida scopului pentru care a fost emis.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Hai,hai,baga mare..
Ieri UO,azi Bodog,maine fam Maghiar,poimaine Mang,,,hai,hai ca trece saptamina!Vine Soros cu bolovanul cu covrigii-n coada s-au ...la!Hai,hai,hai vine leafa!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 11 Aprilie 2017, 11:41 de grigore
La Dr. si la Potica
Sper sa nu le tune prin cap sa scada pretul si la Viagra, sa dispara si asta, naibii, din farmacii .Prietenii stiu de ce.
Postat 10 Aprilie 2017, 18:27 de SM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON