URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
28 Iunie 2011, 08:40

Corb la corb nu scoate ochii: Cum a muşamalizat Colegiul Medicilor greşelile doctoriţelor acuzate de malpraxis în cazul Patriciei Aktaa

Corb la corb nu scoate ochii: Cum a muşamalizat Colegiul Medicilor greşelile doctoriţelor acuzate de malpraxis în cazul Patriciei Aktaa FĂRĂ MALPRAXIS! Revoltaţi că medicii se acoperă reciproc, mai mulţi bihoreni care şi-au pierdut apropiaţii din cauza unor culpe medicale au organizat anul trecut un miting de protest în faţa Tribunalului. "La Spitalul Municipal, doctorii ne-au spus că dacă o aduceau pe Patricia de la Infecţioase măcar cu o oră mai devreme, încă îi mai puteau salva viaţa", acuză Delia Scorţe, mama fetiţei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După un an de anchetă, Colegiul Medicilor Bihor le-a absolvit de vină pe doctoriţele Lenard Ildiko şi Georgeta Călinescu, ambele de la Spitalul de Boli Infecţioase, acuzate de malpraxis în cazul Patriciei Aktaa, micuţa de 5 ani decedată anul trecut în urma unei banale toxiinfecţii alimentare.

Finalizată săptămâna trecută, expertiza medico-legală dispusă de procurori arată, însă, că membrii CMB şi-au acoperit colegele, care au întârziat nepermis, atunci când starea pacientei s-a agravat, transferarea acesteia spre Terapie Intensivă, unde putea fi salvată.

Basma curată

Acum mai bine de un an, Patricia murea sub ochii medicilor, după o intoxicaţie cu Salmonella din prăjiturile făcute de bunica sa. A urmat un scandal imens, mama fetei, Delia Scorţe, afirmând că decesul se datorează superficialităţii doctoriţelor Lenard şi Călinescu. În vreme ce primeia i-a reproşat că a ezitat s-o interneze, deşi copila se tăvălea de durere, pe cea de-a doua o învinuieşte că a lăsat-o să zacă ore în şir în comă fără să-i facă tratament adecvat ori s-o transfere la timp acolo unde putea fi salvată. CMB a decretat totuşi că niciuna nu e culpabilă, printr-o decizie luată de un complet format din reputatul profesor Gheorghe Bumbu şi conferenţiarii Ovidiu Cacuci şi Gabriel Bako.

Acesta a reţinut că "medicaţia administrată (n.r. - Ampicilină, care are "cea mai probabilitate de eficienţă" pentru Salmonella) a fost perfect aleasă ca doză şi mod de administrare", dar starea pacientei s-a agravat şi din cauza faptului că aceasta "nu a respectat dieta recomandată". După internare, susţine comisia, copila s-ar fi hrănit cu mâncare adusă de bunică, aceeaşi care făcuse şi prăjiturile cu Salmonella. "În ciuda tratamentului complex, evoluţia a fost rapid agravantă", fiindu-i afectat tot organismul, iar aparatul respirator, cardiovascular, neurologic, renal şi sanguin nu mai funcţionau. În noaptea de 23 spre 24 mai Patricia, aflată în comă profundă, murea la Spitalul Municipal, unde fusese transferată de la Infecţioase, după trei ore de resuscitare fără succes.

Din raport reiese că fetiţa a murit din cauza vârstei mici şi a "slăbirii suplimentare a imunităţii" (dat fiind că înainte cu o lună i se administrase Cortizon pentru o infecţie respiratorie), a prezenţei a doi germeni (Salmonella şi Pseudomonas, descoperită ulterior) şi a "administrării de alimente contaminate cu Salmonella" după internare.

Superficialitate

Aparent, argumentele sunt solide, decizia fiind întemeiată pe foile de observaţii de la cele două spitale, pe buletine de analiză, pe raportul medico-legal post deces, pe opiniile unor specialişti din Oradea şi Timişoara, dar şi pe declaraţiile făcute de cele două doctoriţe, Lenard şi Călinescu. În realitate, comisia a ignorat esenţa problemelor sesizate de mama Patriciei. Deşi Delia Scorţe acuza faptul că fetiţa fusese lăsată în comă trei ore fără să fie ajutată, decizia CMB n-a pomenit deloc despre asta, spunând doar că starea de comă s-a instalat progresiv. Comisia nu s-a întrebat nici de ce decizia de transfer s-a luat tardiv, la ora 1:20, adică la aproape patru ceasuri de la instalarea febrei.

De asemenea, comisia a considerat normal că analizele nu i-au fost făcute imediat fetiţei, deoarece laboratorul de la Infecţioase era închis, şi nu a menţionat că analizele puteau fi făcute la alte laboratoare, din celelalte spitale.

Părtinitori

04 Delia Scorte.jpgRezultatul anchetei a indignat-o pe mama Patriciei. "E părtinitor şi mincinos. Pe noi nu ne-a chemat nimeni să ne audieze, doar varianta doctoriţelor a fost luată în considerare. În plus, după internare fetiţa n-a mâncat deloc hrană de acasă, ci a respectat strict recomandările medicilor!", spune Delia Scorţe (foto).

Femeia e revoltată deoarece CMB s-a limitat să arate că Patricia avea imunitatea slăbită, dar n-a investigat dacă doctorii au făcut tot ce trebuia pentru a o ajuta. "Raportul nu spune că starea a început să i se agraveze după ora 22 şi că a stat trei ore în comă. Toate informaţiile erau la îndemâna Colegiului, dar au reţinut doar ce le-a convenit", susţine mama.

Potrivit spuselor ei, în noaptea tragediei, doctoriţa Călinescu a vizitat-o pe Patricia de trei ori în salon dar, deşi micuţa delira, nici n-a atins-o: "Ne-a certat să nu-i luăm temperatura şi să nu ne isterizăm, pentru că starea fetei n-ar fi fost gravă. Patri gemea, iar ea ne-a zis s-o facem să tacă, pentru că îi deranja pe ceilalţi pacienţi. Dacă se simţea depăşită de situaţie, trebuia s-o trimită la Spitalul de Copii!".

În timp ce micuţa agoniza, singurul "tratament" primit a fost împachetările cu apă rece, care nu au reuşit să-i reducă febra. Abia după ora 1 doctoriţa a constatat că Patriciei îi apăruseră pete roşii pe piele, semn al acutizării infecţiei, şi a chemat ambulanţa.

Deşi echipajul care a transportat fetiţa la Municipal atestă că aceasta nu era perfuzată pentru micşorarea febrei, iar doctoriţa chiar a refuzat să predea fişa de observaţie a pacientei, cum era obligată, nici acest detaliu nu apare în raportul CMB!

N-ar fi fost condamnată!

Spre deosebire de CMB, însă, expertiza medico-legală dispusă de procurori şi comunicată lunea trecută de Serviciul de Medicină Legală relevă superficialitatea cu care Colegiul Medicilor a tratat cazul. Între altele, expertiza atestă că evoluţia nefavorabilă a fetiţei putea fi prevăzută, iar medicii trebuia să ia măsuri încă din momentul când temperatura a depăşit 40 de grade. Febra ridicată şi delirul, mai spun legiştii, erau factori care puteau semnala "cu claritate" că infecţia se răspândise în organism şi că evoluţia urma să fie nefavorabilă, astfel că schema de tratament trebuia schimbată urgent, tocmai pentru a coborî temperatura pacientei.

De asemenea, expertiza afirmă că "bolnava nu era obligatoriu condamnată, cu toate că evoluţia afecţiunii sale a fost foarte gravă", că "la apariţia unei complicaţii grave s-ar fi impus un transfer mai rapid", că "transferul întârziat a putut influenţa negativ acest caz" şi că într-o secţie de Terapie Intensivă "bolnava ar fi avut o şansă de supravieţuire dacă ar fi fost transferată la ora 22", adică în timp util.

Totodată, expertiza confirmă că doctoriţa de la Infecţioase trebuia să predea pacienta Ambulanţei sub perfuzie, împreună cu biletul însoţitor care prezenta tratamentul aplicat şi evoluţia bolii. "Cel puţin o linie intravenoasă se impunea, ca să scadă temperatura", susţin, la unison, şi medicii consultaţi separat de BIHOREANUL.

"Expertiza contrazice flagrant concluzia Colegiului Medicilor care, evident, a încercat să le apere pe cele două doctoriţe de la Infecţioase", afirmă Bogdan Meşter, avocatul Deliei Scorţe.

Nu suntem Dumnezei

04 Cacuci.jpgBIHOREANUL a încercat să afle şi poziţia preşedintelui Comisiei CMB, dar profesorul Bumbu nu a fost de găsit, în ciuda insistenţelor repetate. În schimb, un alt membru al comisiei, dr. Ovidiu Cacuci (foto), susţine că decizia e justă. "Raportul mi se pare destul de clar, în concordanţă cu literatura de specialitate şi cu părerile unor specialişti. Ne-am spus punctul de vedere pe acte, nu pe auzite. Am stabilit dacă s-a greşit sau nu în găsirea diagnosticului şi în aplicarea tratamentului, în rest nu ţine de noi. Noi nu suntem justiţiari. Mai departe vor stabili judecătorii", afirmă el.

Cacuci susţine că doctoriţele au procedat onest şi că CMB nici nu era obligat să-i asculte şi pe părinţii fetiţei moarte. "Mi-am pus semnătura în baza unor lucruri pe care le-am putut verifica. Am examinat acte, care din punct de vedere medical sunt corecte. Ştiu eu sau dumneavoastră, care n-am fost acolo, ce s-a întâmplat? Dacă s-a produs bacteriemia salmonelozică (n.r. - situaţia când bacteria cauzează o infecţie în sânge), mortalitatea poate ajunge la 20-50% din cazuri. Noi, medicii, nu suntem Dumnezei", spune doctorul.

Aşa o fi, dar asta nu înseamnă că ale sale colege nu erau obligate să facă tot ce puteau ca s-o trateze pe Patricia. Convinsă că n-a fost aşa, Delia Scorţe a şi atacat decizia CMB la Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor de la Bucureşti. "Cei de aici mint cu tupeu, pentru că au luat în considerare doar ceea ce au vrut ca să le scape! Oare doctorul Bumbu ar fi putut să-mi spună în faţă că au procedat cinstit?", se întreabă femeia.

Oricum, decizia Colegiului e doar o parte din probatoriu, iar până la rezultatul final mai este. Şi, chiar dacă stabilirea unei erori medicale nu i-o va aduce pe Patricia înapoi, măcar va şti că s-a făcut dreptate. Pentru că numai aşa alţi medici, în alte situaţii, vor fi mai responsabili şi, de ce nu, mai umani...


FĂRĂ SANCŢIUNI
Care malpraxis?

Deşi în ultimii ani presa a prezentat numeroase cazuri în care pacienţi sau familiile lor acuzau culpe medicale, între care cel al adolescentului Takacs Norbert, decedat după o operaţie de tibie, sau al gravidei din Beiuş, Marcela Gruie, moartă în timpul unei cezariene, Colegiul Medicilor Bihor nu a stabilit responsabilitatea doctorilor în absolut niciun caz. Ca şi cum toţi ar fi fără cusur!

Potrivit purtătorului de cuvânt al CMB, dr. Ovidiu Burtă, "singura culpă constatată de Colegiu în ultimii 5 ani a fost în cazul unei doctoriţe căreia în 2009 i s-a interzis, pentru un an, dreptul de a face ecografii, pentru că a pus un diagnostic greşit".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
si spitalul pelican tot in Oradea e
Mai bine domnul dr .Cacuci ar apleca urechile si in ograda lui , la radiologie este o asistenta care vorbeste foarte urat cu pacientii si urla la ei de parca ar fi vinovati ei cu ceva , nu stiu cum o cheama ca nu avea ecuson dar pot sa spun ca era foarte inalta si solida (asistenta) . Urat din parte ei
Postat 26 Iulie 2011, 17:18 de pacient
nu stiu medicina
O cred pe mama acestei fetite ca spune adevarul, in mod cert cele doua nu stiau medicina, vai de capul lor, iar daca au fost depasite de situatie, trebuiau sa recunoasca acest lucru, dar probabil ca orgoliul a fost mai mare, si sa o fi trimis pe micuta la alt spital sa fie salvata. Am trecut printr-o situatie in care medicii ajunsera sa spuna ca persoana isi inchipuie ca e bolnava, pentru ca habar nu aveau ce boala avea si daca nu am fi mers la Cluj, azi ar fi fost in pamint! Rusine sa va fie doamnelor ca , poate aveti si copii, nu stiu cum puteti avea liniste... , iar celorlalti medici ,ca mai sunt destui ,aidoma celor doua le spun ca, ar fi bine sa plece sa nu provoace pierderi de vieti omenesti. Inca se mai gasesc si medici competenti insa nu au loc de cei infipti si corupti.
Postat 03 Iulie 2011, 19:00 de julia
dreptate bine ar fi
sa raspunad si mamele penal conform codului familiei sunt decaord cu tine vlad.
Postat 03 Iulie 2011, 16:35 de dacian
parere
Fetita aceea merita sa i se faca dreptate. Avem organe pentru asta. Nu mi se pare corect sa fi murit de o boala vindecabila / tratabila. Daca exista culpa sau indolenta medicala, trebuie pedepsita exemplar.
Postat 29 Iunie 2011, 10:54 de vlad
Oare unde o fi Stefan?
Ce texte are cel de mai jos:"Clujul nu sta de vorba cu medici din Bihor"...Pai aproape lunar vin la Oradea medici din Cluj si Bucuresti ca sa preveleze organe de la persoane aflate in moarte clinica.Si lucreaza cot la cot cu medici oradeni...Pelican isi deschide in curand un spital privat in Cluj...Pe linie cardiologica exista colaborare Intre Cluj si Oradea sustinuta de ministerul sanatatii...asa ca nu mai generaliza...Pe un alt canal de stiri local Dr Marius Chipurici spunea ca va sustine cauza fetitei decedate, deoarece s-au facut greseli grave.
Postat 28 Iunie 2011, 23:31 de Boom
stefan unde esti ?
daca lucrezi in sistemul sanitar de ce nu le spui oamenilor situatia reala ca Spitale in Bihor sunt cavouri, clujul nu sta de vb cu medici din Bihor, medici au ajuns sa fumeze si sa bea, ai, ai,ai, tot intre lupi suntem, dar ne am saturat de atat maimutareala intelectuala, daca medicul nu srespecta medicina ce sa mai spui de cei din alimentatia publica? daca analizele nu se fac si se urmareste banul atunci de ce ne miram ca sunt ateatea bolii, nici verdeata nu mai vrea sa traiasca cu noi, atunci ce sa votam: MOARTEA sa ne ia cat mai repede!
Postat 28 Iunie 2011, 10:33 de mai, mai
O.C.
mda, acum imi dau seama de ce in urma a doua sesizari(care vizau activitatea laboratoarelor PELICAN), Colegiul medicilor nu mi-a dat nici un raspuns! pai daca O.C. e pe acolo...noroc ca problemele nu erau grave asa ca...
Postat 28 Iunie 2011, 09:00 de dan justitiarul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON