URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 25 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Zilele trecute, Oradea a intrat în colimatorul primarilor celor mai importante orașe din țară, Bucureștiul și Clujul. Și, ca de fiecare dată, fără ca noi să avem vreo vină. Asta nu înseamnă că nu suntem măguliți că ditamai primarii de capitale, de provincie și de țară nu mai pot dormi de grija noastră!
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
07 Februarie 2019, 14:50

Şcoala... din fabrică: Din această lună, sute de elevi din Bihor vor face orele de ştiinţe în laboratoarele Celestica (FOTO)

Şcoala... din fabrică: Din această lună, sute de elevi din Bihor vor face orele de ştiinţe în laboratoarele Celestica (FOTO) ŞCOALA ALTFEL. Elevii Şcolii Oltea Doamna, care deja au participat la cursurile pilot din laboratoarele Celestica, au fost mai mult decât încântaţi. Pentru întâia oară, au putut aplica noţiuni învăţate la chimie ori fizică, lecţii care, astfel, nu au mai părut deloc plictisitoare...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De trei decenii, în România se tot vorbeşte despre reforma în educaţie, dar fără folos. Realitatea este că, în continuare, multe manuale nu sunt adaptate la realitatea societăţii româneşti, iar când pleacă din băncile şcolilor, elevii ştiu cel mult să recite ce au învăţat, dar nu au deprins şi aptitudini.

Inspirându-se din şcolile estoniene şi finlandeze, probabil cu cel mai mare succes din Europa, o profesoară din Oradea a convins una dintre cele mai mari companii din judeţ, Celestica România, să experimenteze cu elevii educaţia integrată, o formă de învăţare care combină mai multe discipline şi, foarte important, pune accent pe latura practică. Astfel, elevii nu vor mai învăţa cu creta pe tablă formule de chimie ori legi ale fizicii, ci le vor testa ei înşişi în laboratoarele Celestica.

Modelul estonian

Iniţiativa mutării orelor de ştiinţe din şcoli în laboratoarele unei companii a avut-o Delia Mela, profesoară la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul şi, totodată, preşedinta asociaţiei Pro Time-R din Oradea, care îşi propune să aducă concepte educaţionale europene în sistemul şcolar românesc. Într-o vizită de studiu făcută în Finlanda şi Estonia împreună cu mai mulţi dascăli şi elevi bihoreni, Mela a văzut cât succes are acolo educaţia integrată, adică acea formă de predare care înglobează mai multe discipline şi, mai ales, îmbină teoria cu practica. De pildă, cu un simplu coş de fructe în faţă, nişte elevi din clasa I pot învăţa să le numere, să le descrie ori să afle cum nişte seminţe devin fructe delicioase.

În şcolile din Estonia, orele de practică sunt obligatorii după un modul de teorie. "Acest tip de predare oferă elevilor un context de învăţare mai clar, asupra a ceea ce înseamnă viaţa reală. Anul trecut, Estonia a avut la testele PISA (n.r. - evaluare internaţională interdisciplinară) cele mai bune scoruri la nivel european", explică Delia Mela.

Impulsionată de dorinţa unor profesori bihoreni de a testa educaţia integrată, Mela a propus companiei Celestica un parteneriat, ştiind că laboratoarele firmei sunt foarte bine dotate, iar elevii ar avea ce învăţa aici. Reprezentanţii companiei producătoare de componente electrice au fost mai mult decât încântaţi, aşa că, din această lună, vor deveni şi ei... dascăli.

Lecţii practice

Primii care vor testa educaţia integrată sunt elevii de clasa a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna din Oradea şi cei din clasele a IX-a şi a X-a de la Liceul Teoretic Arany János din Salonta. După vacanţa intersemestrială, timp de o lună, o dată pe săptămână, în loc să facă lecţiile de biologie, chimie, fizică ori informatică în clase, elevii vor merge în laboratoarele Celestica, unde, pe parcursul a trei sau patru ore, vor aplica, împreună cu inginerii companiei, noţiunile predate de profesori.

Grupe de elevi de la ambele şcoli au testat deja sistemul în cadrul unor cursuri pilot, care s-au dovedit de mare succes. "Elevii au fost foarte încântaţi. De exemplu, au înţeles ce este electroliza, au putut să vadă de ce e nevoie de electroliză, ce rol are departamentul de calitate într-o companie. De asemenea, au fost în laboratorul de cositorie, unde au aprofundat noţiunile de chimie, iar apoi au început să vorbească despre plăcile de calculator, pentru că acolo se cositoreau", explică Delia Mela. Proiectul nu va încărca programul elevilor, pentru că în săptămânile în care învaţă la Celestica nu vor mai face la şcoală lecţiile de ştiinţe.

Lecţiile au fost bune şi pentru profesori, spune coordonatoarea proiectului. "Noi, profesorii, nu avem realitatea cerinţelor de pe piaţa muncii. Predăm după manuale învechite, iar laboratoarele sunt slab dotate", spune Mela.

Pentru viitor

Proiectul, o premieră pentru Bihor, este susţinut financiar de Celestica, firma asigurând inclusiv transportul elevilor. Compania se implică tocmai pentru că-şi doreşte ca elevii să fie bine pregătiţi atunci când îşi vor alege o meserie. "În orele de practică, noţiunile teoretice acumulate se fixează mai bine, interesul elevilor este stârnit, iar ei îşi dezvoltă abilităţile practice. În plus, prin contactul cu colegii noştri, au posibilitatea să înţeleagă utilitatea a tot ceea ce învaţă în clasă, să îi ajute în orientarea spre o viitoare meserie", spune Monica Câmpan, HR Business Manager în cadrul Celestica Oradea.

Mai mult, văzând cât succes au avut lecţiile pilot, reprezentanţii Celestica au decis să extindă proiectul, adăugând încă două şcoli. "În luna februarie vor participa la aceste lecţii elevii de la Oltea Doamna şi Arany János, iar din martie şi cei de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea şi de la şcoala din Borş", spune Mela. Sperând ca, în viitor, cât mai mulţi elevi să aibă şansa să participe la ore de educaţie integrată, unde nu doar învaţă, ci află şi la ce le foloseşte, de fapt, să înveţe...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Să fi matale sănătos, domn' profesor ...
... că Timișoara și Arad sunt deja conectate la rețeaua europeană de autostrăzi de ceva vreme ... și nu au trebuit să aștepte ca Oradea să apară pe vreun traseu TEN, pretinzându-se apoi ca fiind "prima" din rând !?! Iar la Sibiu dpre exemplu, mai că se sprijină orașul de autostradă ... urmând ca în acest an să se "branșeze" cu tot tronsonul de la Deva la Lugoj în "rețea" !?! În rest cam ai dreptate ... dar pentru asta ar trebui și municipalitatea să aibă măcar un strateg ca decident, ceea ce nu va fi prea curând !?!
Postat 07 Februarie 2019, 20:00 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3101 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON