URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
19 Iulie 2014, 14:26

Turişti acasă: Iubitorii călătoriilor în natură pot merge săptămânal în excursii prin judeţ, pentru a vizita Ţara Beiuşului şi Munţii Apuseni

Turişti acasă: Iubitorii călătoriilor în natură pot merge săptămânal în excursii prin judeţ, pentru a vizita Ţara Beiuşului şi Munţii Apuseni SENZAŢII TARI. Turiştii îndrăzneţi şi cu poftă de adrenalină sunt provocaţi să testeze tiroliana de la Peştera Meziad. După ce explorează uriaşele galerii subterane, pot să afle cum se vede zona şi de la înălţimea frânghiei ce-i poartă pe deasupra văii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care s-au săturat să stea duminica în oraş au o nouă alternativă. În schimbul unor sume modice, pot face excursii în zonele turistice ale Bihorului, agenţia de turism Euromaidec Touring organizând astfel de ieşiri cu regularitate.

Cel mai mare avantaj e că turiştii sunt însoţiţi de ghizi avizaţi, aşa că pot nu doar să vadă, ci şi să afle.

La "Urşi"

15_calin_pacurar_bihoreanul.jpgOfertele agenţiilor de turism pentru călătorii între graniţele judeţului nu sunt prea bogate, deşi potenţial există din plin. Majoritatea se ocupă în special cu organizarea de sejururi în ţară ori peste hotare, nefiind preocupate să plimbe excursionişti în Bihor. E drept, nici doritori pentru aşa ceva nu sunt din cale-afară de mulţi. O recunoaşte şi Călin Păcurar (foto), managerul Euromaidec Touring, singura agenţie care organizează în mod regulat excursii în Bihor, cu convingerea că, totuşi, aici sunt o mulţime de locuri fără egal, ce merită promovate şi cunoscute.

Ca urmare, în fiecare duminică dimineaţă, de la ora 9.30, din Centrul Civic un autocar porneşte spre una din cele mai cunoscute peşteri din România, Peştera Urşilor din Chişcău. "Vizităm peştera, apoi toată lumea are program liber, să se plimbe, să ia masa", spune Călin despre programul pentru acest traseu. Pe drumul de întoarcere spre Oradea, excursioniştii fac însă alte două popasuri. Unul la Muzeul Etnografic "La Fluturi" din Chişcău, unde pot vedea o mulţime de obiecte manufacturate artizanal, de la atelaje la vase de ceramică.

Cea de-a doua oprire este la biserica de lemn din Brăteşti (comuna Răbăgani), sfinţită în anul 1738, unul dintre cele mai frumoase şi bine întreţinute monumente de acest fel, dacă nu chiar cel mai cel, din Bihor. Revenirea în oraş are loc în jurul orei 18.30, iar excursia costă 45 lei pe persoană, sumă la care se adaugă taxa pentru vizitarea Peşterii din Chişcău (un bilet costă 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii). "Această excursie este căutată, cei mai mulţi doritori fiind turiştii din Băi", spune Călin Păcurar.

O zi cu de toate

Lunar, Euromaidec mai organizează o excursie de-o zi, dar mai mare, prin jumătate de judeţ. Cu pornire de dimineaţă, de la ora 8, excursioniştii ajung prima oară la Vadu Crişului, la o familie de olari care le arată "live" cum se fac vasele de ceramică albă, specifice locului. Următoarea oprire e în satul vecin, la Şuncuiuş, la Peştera Ungurul Mare, iar după o pauză de masă în Bălnaca, turiştii parcurg drumul prin munţi spre Roşia, unde vizitează moara de apă.

15_meziad_bihoreanul.jpgCălătorii văd apoi biserica reformată din Remetea, construcţie gotică ridicată în secolul XV, şi un stejar uriaş aflat de câteva sute de ani la ieşirea din sat. Excursia continuă la Peştera Meziad (foto), pentru vizitarea impresionantelor galerii care au ajuns faimoase mai degrabă printre străini decât printre bihoreni.

Tot aici, amatorii de senzaţii tari se pot da pe tiroliană, trecând în zbor, pe o frânghie specială, peste valea din faţa peşterii. Fireşte, asigurându-li-se echipamentul necesar la faţa locului. Ultima oprire e tot la biserica din Brăteşti, iar în această variantă excursia costă 55 lei pentru o persoană.

Unii văd, alţii cunosc

Deocamdată, acestea sunt singurele excursii pe care Euromaidec Touring le organizează cu regularitate pe timp de vară, dar la cerere agenţia poate duce grupuri organizate în multe alte locuri din Bihor. "Se pot face excursii în zona Remeţi, la castelul Zichy din Poiana Florilor, la Vârtop-Arieşeni, în Padiş. O altă variantă ar fi Stâna de Vale, dar din păcate turiştii nu prea mai urcă acolo pentru că nu au ce face", spune Călin Păcurar. Doritorii ar mai putea vizita zona Diosig-Săcueni-Şinteu, unde sunt de văzut multe case specific slovace, sau lacul Vida din Dobreşti, a cărui apă se scurge printr-un "sifon" natural în subteran, creând o imagine aproape incredibilă.

Bineînţeles, peste tot bihorenii ar putea ajunge pe cont propriu, dar avantajul excursiilor organizate e dat de serviciile ghidului asigurat de Euromaidec, cunoscător al tuturor locurilor, care oferă excursioniştilor informaţii avizate. "Una este să vezi, alta să cunoşti", explică managerul.

Cei care doresc să facă o astfel de excursie pot găsi informaţiile de care au nevoie pe site-ul agenţiei, www.euromaidec.ro. Apoi, o dată ce aleg o destinaţie, nu mai au nevoie decât de voie bună. De văzut, au ce, asta e limpede!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
ipocrizie acasă
Ghizi avizați? păcurar si ghizii lui nu au fost niciodată in Padiș. Un individ care își face vacanțele doar in străinătate se plânge ca românii nu își apreciază țara. Ipocrizie tipică de semianalfabet cu pretenții de manager.
Postat 21 Iulie 2014, 21:35 de bihor
evazionist in bihor
Turiștii care merg în aceste excursii nu primesc bilet de călătorie, doar o bucata de hartie pe care scrie voucher, fără nici o valoare fiscală. Patronul bagă banii în buzunar, iar pe șoferiîi trimite în cursă cu cauciucuri second hand pe mașini și fără diurne. De unde diurne, laEuromaidec ești fericit daca primești salariul dupa câteva luni de întârziere. O dată la câteva luni, păcurar își aduce aminte ca încasările din aceste excursii nu apar in evidențele contabile, așa ca emite o factură folosind datele personale ale unui turist care are"norocul" sa apara pe listele de pasageri raportate în sistemul online al ARR. Așa că dacă ai călătorit cu euromaidec, poți avea surpriza sa descoperi ca pe numele tau a fost emisă o factură de 'jdemii de lei pentru servicii de transport. Și dacă va faceti iluzii caTVA-ul aferent acelei facturi ajunge la stat, gândiți-va că în RO agențiile de turism plătescTVA doar la marja profitului. Și cum euromaidec are și agenție de turism... Bravo păcurar, ai bani să mai pleci cu secretara într-un "business trip". La Prato sunt reduceri.
Postat 21 Iulie 2014, 15:48 de turist
@Pacurar Calin
Asta e din rubrica ...Daca taceai filosof ramaneai, sau ...Cine se scuza se acuza.
Postat 21 Iulie 2014, 10:46 de oradean2
@dorin
Stimate domn Dorin, Imi pare rau sa vad ca aveti o parere atat de rea despre Euromaidec Touring, colegii mei posibil sa nu fi notat numarul de telefon bine. Totusi trebuie sa va spun ca pe euromaidec.ro la sectiunea ,, agentie de turism ,, primul buton din coloana de pe stanga sus gasiti excursiile pe care noi le organizam. Cat despre inchiriat aveti mare dreptate insa inchirierea de microbuze, autocare si masini este domeniul nostru principal de activitate. Imi pare rau ca sunteti dezamagit dar va invit sa apelati cu mare incredere pe mai departe la serviciile companiei pe care o conduc. Va multumesc pentru feedback.
Postat 21 Iulie 2014, 09:28 de Pacurar Calin
????
Tara Beiusului,Tara Alesdului,Tara Marghitei,Tara Salontei s.a.m.d.INTREBARE Cate tari sunt in jud,BIHOR??????
Postat 20 Iulie 2014, 22:22 de oradean
De la Cucuceni
Da, satul Bratesti fiind un sat mic si cu putere financiara redusa n-a avut posibilitatea de a-si construi biserica.Abia in a doua jumatate a sec XX, s-a stramutat actuala biserica din lemn din satul Cucuceni in Bratesti, practica obisnuita in Biserica Ortodoxa, pt satele mici, sarace.
Postat 20 Iulie 2014, 09:30 de Apostol
Biserica din Bratesti
Biserica din Bratesti a fost montata acolo la inceputul anilor 70, deci nu putea fi sfintita in sec XVIII.Probabil ca a fost stramutata din alt sat, unde ar fi putut fi sfintita la 1738, dar in Tara Beiusului exista biserici de lemn care stau pe acelasi loc de sute de ani, de valoare istorica,culturala si ecleziala incomparabil mai mare ca cea din Bratesti.Multe elemente din structura bisericii din Bratesti dateaza din anii stramutarii ei aici(anii 70)
Postat 19 Iulie 2014, 21:05 de Vladica
firma de c...
O firma de c..., dacă intri pe site-ul din articol nu organizează excursii ci închiriază microbuze. Site-ul cu excursii e altul: baile-felix... in al doilea rând am sunat la ei pentru o excursie din lista, mi-au cerut numele și numărul de telefon ca ma suna ei, cum m-ați sunat voi, m-au sunat și ei... Am fost pana la urma în excursie cu o alta firma unde culmea microbuzul era închiriat de la euromaidec. Au atâția clienți "mulțumiți" încât închiriază mijloacele de transport pe la alții care au chef de munca.
Postat 19 Iulie 2014, 21:03 de dorin
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON