URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Februarie 2016, 14:01

Oradea, "regina" teatrului: Teatrul Regina Maria vânează nominalizări la Gala Premiilor UNITER, eveniment pe care îl va şi găzdui

Oradea, 'regina' teatrului: Teatrul Regina Maria vânează nominalizări la Gala Premiilor UNITER, eveniment pe care îl va şi găzdui PARIU PE MUSICAL. Cele mai recente nominalizări la Premiile UNITER ale Teatrului Regina Maria datează din 2011, datorită musicalului "Scripcarul pe acoperiş", juriul evidenţiind-o atunci pe actriţa Ioana Dragoş Gajdo în rolul lui Golde şi pe scenografa Vioara Bara. Pentru nominalizările din acest an orădenii propun un nou musical de mare succes, "Omul din La Mancha", cu Richard Balint în rolul lui Don Quijote (foto, în mijloc)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Evenimentul anului în lumea teatrală rămânească, Gala Premiilor UNITER, se va desfăşura anul acesta, pentru întâia oară, la Oradea! 

Gazdele de la Teatrul Regina Maria speră ca măcar unul dintre spectacolele prezentate în premieră anul trecut pe scena orădeană să fie remarcat de juriul de selecţie şi, fireşte, să fie chiar premiat de Uniunea Teatrală din România în cadrul galei ce va avea loc în luna mai. Drept urmare, a programat pentru finele acestei săptămâni vizionări ale celor mai bune producţii din 2015, atât pentru critici, cât şi pentru publicul dornic să le revadă.

Gala elitelor 

Din 1991, Uniunea Teatrală din România premiază anual cele mai bune producţii, cei mai buni actori şi cele mai bune actriţe, recompensând, de asemenea, cei mai buni regizori, scenografi, critici, debutanţi în teatru şi producţii speciale, radiofonice şi TV.

La finalul ediţiei de anul trecut, iniţiatorul şi coordonatorul celui mai important eveniment teatral românesc, Ion Caramitru, a anunţat că în 2016 Gala va avea loc la Oradea. "În urmă cu mai mulţi ani, Teatrul Regina Maria a aplicat la UNITER, oferindu-se să găzduiască una dintre gale. Avem un teatru frumos, avem logistica necesară şi avem şi susţinerea autorităţilor. Un astfel de eveniment aduce vizibilitate maximă teatrului şi oraşului care-l găzduieşte", spune Victoria Balint (foto), directorul artistic al trupei Iosif Vulcan.

Cu două jurii

Decernate în ultimii ani în cadrul unor Gale organizate şi "în provincie" (în 2013 la Iaşi, iar în 2014 la Târgu Mureş), premiile UNITER sunt stabilite în urma unui vot secret acordat chiar în seara galei de un juriu format din critici, actori şi regizori. Pentru a fi nominalizate, însă, spectacolele trebuie vizionate şi selectate de un alt juriu, format din trei critici, care în prealabil sunt invitaţi de teatrele din ţară să le urmărească cele mai noi producţii.

Anul acesta, selecţionerii Claudiu Groza, Cristina Rusiecki şi Doina Papp sunt invitaţi în perioada 5-8 februarie la Oradea pentru a vedea cele patru propuneri ale Teatrului Regina Maria. "Claudiu Groza vine la toate spectacolele teatrului nostru, ca atare le-a văzut deja pe cele propuse de noi. El nu va fi veni la reprezentaţiile programate pentru începutul lunii februarie, ci doar celelalte două membre ale juriului", precizează Victoria Balint.

Propunerile Oradiei

Teatrul orădean a ales să prezinte criticilor - dar cu accesul publicului - cele patru mari spectacole lansate anul trecut. Unul din ele pune în discuţie puterea care corupe şi bunătatea privită ca laşitate: "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas", în regia lui Bobi Pricop, după un text al lui Dennis Kelly, va fi reprezentat pe 5 februarie, de la ora 19. Un altul, "Cheia", de András Forgách, în regia lui Victor Ioan Frunză, este o poveste tragi-comică despre sfârşitul copilăriei, fiind programat pe 6 februarie, tot de la ora 19. Gazdele mai propun musicalul "Omul din La Mancha", de Dale Wasserman, regizor Korcsmaros Gyorgy, cu Richard Balint în rolul lui Don Quijote (7 februarie, ora 19) şi "Livada de vişini" a lui Cehov, în regia lui Alexandru Dabija (8 februarie, ora 19).

"Propunerile noastre s-au bucurat până acum de succes la public şi la critică. Unele spectacole au avut un succes chiar surprinzător la public, cum ar fi "Uciderea ritualică...", un spectacol complex şi greoi. De obicei, oamenii îşi doresc să se destindă la teatru, nu să plece angoasaţi", spune Victoria Balint. În schimb, de regulă criticii preferă producţiile pe teme actuale, care şi "educă" publicul. Rămâne de văzut dacă Teatrul orădean va reuşi să-şi impresioneze criticii, astfel încât nu doar să găzduiască Premiile UNITER, ci să le şi primească...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • S-au turnat cei 92 de piloţi care vor susţine viaductul drumului rapid de la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO / VIDEO)
  • Biciclete în aer, în fața Primăriei Oradea: Sute de bicliști au participat la „Critical Mass” (FOTO / VIDEO)
  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2421 RON
  • 1 EUR = 4.756 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON