URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Da, suntem oameni. Da, suntem supuși greșelii. Da, avem dreptul să fim iertați. Da, avem dreptul la un nou început. Dar care este efectul întoarcerii la catedră al unui cadru didactic condamnat? În ce măsură va putea să se impună în fața studenților? Cum va fi privit de colegii de catedră sau departament? În ce măsură va afecta întoarcerea sa imaginea Universității? Pe de altă parte, se pot arunca pe apa sâmbetei întreaga pregătire și experiență didactică a unui om din pricina unei rătăciri de moment sau a unei slăbiciuni?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
29 Martie 2019, 08:05

Sophie, fetița munților: O copilă din Bihor a urcat, la 7 ani, 5.400 de metri pe un masiv din Himalaya (FOTO)

Sophie, fetița munților: O copilă din Bihor a urcat, la 7 ani, 5.400 de metri pe un masiv din Himalaya (FOTO) FETIŢA ŞI ŞERPAŞUL. Veselă şi prietenoasă, Sophie Gal, care la 7 ani a urcat pe masivul Annapurna, a intrat rapid în graţiile şerpaşului, care a îndrumat-o pe fetiţă şi pe mama ei până la cel mai înalt punct ce poate fi cucerit fără escaladă pe respectivul masiv din lanţul Himalaya, adică până la 5416 metri. Cum micuţa a fost o curajoasă, şerpaşul i-a spus „Sophie Sherpa”, asemănând-o cu un adevărat om al muntelui
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timp ce majoritatea copiilor din generaţia Z sunt poticniţi în faţa ecranelor şi nu pun preţ pe sport, o bihoreancă de 9 ani a doborât un record inedit. Sophie Gal este cea mai tânără aventurieră din Nepal, după ce a dobândit, în urmă cu doi ani, un permis de trasee neacordat până acum la o vârstă atât de fragedă.

Peste o lună, micuţa se va aventura din nou pe munţii Himalaya, tot împreună cu mama sa, pe vârful Manaslu, al optulea cel mai înalt vârf din lume. Nu îi este frică de munte, de adaptarea la frig sau de condiţii. Cea mai mare problemă a ei e... mâncarea asiatică.

Cea mai tânără aventurieră

La 9 ani, Sophie e o fetiţă cu multe pasiuni. Pe lângă şcoală, învaţă germana şi engleza, face canto la Oradea, iar când şi când mama sa o duce în Ungaria, la înot. Pe lângă asta, este atrasă şi de sporturile de iarnă. "Am învăţat să schiez, dar îmi place mai mult să mă dau cu placa de snowboard", zice Sophie, adăugând, curioasă din fire, că ar mai vrea să încerce şi baletul. Nu de alta, dar să mai uite de smartphone.

Emese Kockis, mama Sophie Gal, director economic Spitalul MarghitaToate activităţile extracuriculare le face în afara Marghitei, pentru că în micul orăşel nu are unde să înoate sau învăţa canto, aşa că fetiţa vine des cu mama ei în Oradea. "Nu ne este deloc uşor să facem naveta în Oradea şi în Ungaria, dar fac asta pentru ea", spune Emese Kocsis (foto), director economic la Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita.

De altfel, Sophie a prins pasiunea pentru munte de la mama sa. Încă de când fetiţa avea doar 5 ani, Emese a vrut s-o înveţe ce înseamnă de fapt muntele, aşa că a dus-o pe trasee. Cu timpul, au ajuns şi în alte zone ale României, cum ar fi Carpaţii Orientali sau în masivul Retezat. "N-am ajuns încă pe Negoiu", spune Emese, iar Sophie o completează: "Nu e târziu, mami!".  

La 7 ani, pe Himalaya

Văzând că fetiţa e tot mai atrasă de expediţiile pe munte, în urmă cu doi ani Emese a început să plănuiască o aventură deosebită. Şi-a propus, nici mai mult, nici mai puţin, decât să ajungă cu fetiţa în... Nepal, pe cel mai înalt lanţ muntos din lume - Himalaya.

Sophie avea doar 7 ani, dar a fost încântată de provocarea unei destinaţii exotice. "Nu mi-a fost frică de idee, voiam să o însoţesc pe mama", zice copila. Aşadar, beneficiind şi de ajutorul unor oameni de bine din Marghita, inclusiv al Asociaţiei Pozeon, cunoscută pentru ambiţia de a organiza evenimente culturale şi concerte în micuţul oraş, cele două au putut porni la drum.

Obstacole la înălţime

Expediţia a reuşit în ciuda traseului complex. Marghitencele au urcat pe masivul Annapurna - cu vârful de 8.091 metri, care îl clasează pe locul zece în topul celor mai înalţi din lume. Pe tot parcursul expediţiei, Sophie şi mama sa au fost însoţite de un şerpaş şi de cărăuşi. Şerpaşii sunt o comunitate din Nepal care îşi câştigă existenţa din ghidarea turiştilor pe munte, ajutând aventurierii să se obişnuiască cu traseele şi cu procesul de aclimatizare.

Traseul ales nu a fost deloc uşor. "La sub 3.000 de metri eu am avut probleme. Mă mişcam foarte greu, cel mai probabil din cauza unei insolaţii", mărturiseşte Emese. Sophie a fost mai rezistentă, dar nu s-a împăcat cu mâncarea asiatică (foto). "La un moment dat mi-a cerut supă de carne şi pizza, însă i-am explicat că trebuie să mâncăm ce se consumă aici, chiar dacă felurile de mâncare par mai ciudate", spune mama.

În procesul de aclimatizare, cele două au trebuit să stea câteva zile la anumite înălţimi intermediare, pentru a se obişnui cu oxigenul tot rarefiat. "La 5.200 de metri, Sophie a avut probleme de respiraţie. Şerpaşul i-a spus să bea apă caldă tot la 15 minute şi să mănânce biscuiţi", povesteşte femeia, adăugând, însă, că micuţa a fost mereu protejată şi supravegheată. Apa caldă ajută la creşterea fluxului sanguin, dar şi la eliminarea toxinelor, de aceea pe parcursul traseelor de munte se recomandă consumarea ei.

Shopie "Sherpa"

Excursioniştii ajungeau noaptea la tea houses, nişte hoteluri mici situate la distanţe diferite pe munte, care oferă cazare şi mâncare specifică locului. Foc se făcea, însă, doar în bucătărie, aşa că membrii expediţiei trebuiau să fie bine îmbrăcaţi.

Urcarea s-a încheiat la altitudinea de 5.416 de metri, în trecătoarea Thorang, cel mai înalt punct la care se poate ajunge prin trekking. Mai departe, muntele poate fi cucerit doar prin escaladă, ceea ce necesită echipamente şi pregătiri speciale. Expediţia până la Thorang au început-o la ora 1 noaptea şi au ajuns la destinaţie la 7 dimineaţa. Din cauza vântului extrem de puternic, practic se poate ajunge la trecătoare doar noaptea.

Pe parcursul expediţiei, între Sophie şi şerpaşul care o urma tăcut s-a creat o legătură aparte, fiind deseori puşi în momente de cumpănă. Ghidul a prins şi el drag de Sophie, aşa că acum corespondează cu familia prin e-mail şi o numeşte Sophie "Sherpa", arătându-i că a devenit una de-a lor, după curajul dovedit în timpul expediţiei.

O nouă aventură

De atunci au trecut doi ani, dar pasiunea n-a dispărut, astfel că zilele acestea Sophie se pregăteşte împreună cu Emese pentru o nouă aventură pe munte. Tot bazându-se pe ajutorul Asociaţiei Pozeon şi al sponsorilor, şi tot în Nepal.

La nord-vest de vârful Annapurna se află Manaslu, care are un traseu mult mai "neprietenos" cu omul. Circuitul va dura 17 zile, din 17 aprilie până în 5 mai, iar cele două bihorence vor parcurge în total 252 kilometri, mai mult decât data trecută. În expediţie vor fi însoţite de acelaşi şerpaş. "Sunt pregătită să merg", spune, decisă, fetiţa.

Climatul va fi diferit şi provocările noi. La peste 4.000 de metri mama şi fiica vor parcurge circuitul cu colţari în picioare, pentru a reduce riscul de alunecare.

Sophie e dovada că şi un copil este capabil să călătorească şi să cunoască lumea, îndepărtându-se de viciul lumii virtuale. Emese Kocsis insistă, de altfel, ca părinţii să ia exemplul său şi să-şi scoată copiii la aer, să călătorească cu ei, să le arate lumea. "Şi lui Sophie îi place să folosească telefonul şi nu o opresc, dar ştie că trebuie să facă şi sport şi să afle lucruri noi din propriile experienţe". Iar unele, ca urcarea pe Himalaya, vor fi cu siguranţă de neuitat...


VÂRFUL MANASLU
Nu oricine se hazardează aici

Expediţia pe care marghitencele au plănuit-o pe vârful Manaslu luna viitoare nu se anunţă uşoară pentru că traseul va fi mult mai tehnic. Dacă pe Annapurna ajung circa 10.000 de turişti pe an, pe Manaslu numărul acestora se restrânge la 2.000. Asta pentru că în anul 2015 s-a produs un cutremur, iar acum au loc alunecări de teren frecvente şi căderi de rocă, ceea ce probabil îi face pe exploratori să se ţină departe de el. De altfel, pe acest masiv este interzis să mergi pe cont propriu, tot din motive de securitate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
miniaturi de vedete, caricaturi de parinti
Aici vorbim despre inadecvare, despre parinti care au un comportament extrem fata de copiii lor. Sa duci un copil pe un munte destinat adultilor poate sa fie chiar mai rau decat sa-l inveti sa manance doar pizza (!!!) la emisiuni pentru copii. Nu demult am asistat la o stire despre un copil minune care a murit pe munte in Romania, intr-o excursie alaturi de parintele sau care o dusese anterior pe varfuri celebre destinate adultilor! Tragedii produse din vina parintilor, din excesul de orice natura care se dovedeste a fi o mare lipsa de grija fata de copil...
Postat 29 Martie 2019, 08:50 de decalog
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2946 RON
  • 1 EUR = 4.7363 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON