URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
08 Martie 2016, 17:02

Be $mart: 750 de liceeni bihoreni vor face cursuri de educaţie financiară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liceenii din zece şcoli bihorene vor participa la cursuri gratuite de educaţie financiară, în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia Good Life Performers şi finanţat prin programul "Bursa Talentelor" al Fundaţiei Comunitare Oradea.

Intitulat "Be $mart", proiectul, realizat în parteneriat cu Fundaţia Dreptul la Educaţie, este menit să-i înveţe pe elevi care este valoarea banilor şi modul în care resursele financiare pot lucra în sprijinul lor, astfel încât ei să aibă o atitudine financiară responsabilă.

Preşedintele fondator al Asociaţiei Good Life Performers, Mark Lukacs, fost preşedinte al Consiliului Elevilor din Bihor, în prezent student, spune că s-ar fi bucurat ca în liceu să fi avut cursuri de educaţie financiară. "Am realizat un sondaj mai extins în rândul elevilor bihoreni şi am ajuns la concluzia că merită şi e nevoie să investim în această direcţie şi să dezvoltăm programe de acest tip", a precizat Lukacs.

În total, organizatorii vor ţine 30 de cursuri interactive şi practice pe tema educaţiei financiare la care vor participa 750 de liceeni de la Liceul Don Orione, Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea, Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş, Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş din Beiuş, Liceul Teoretic Nicolae Jiga din Tinca, Colegiul Naţional Teodor Neş şi Liceul Tehnologic nr. 1 din Salonta, Colegiul Naţional Octavian Goga, Liceul Horea din Marghita şi Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleşd.

La cursuri, liceenii vor primi şi un mini-ghid educativ "Be $mart", realizat în parteneriat cu experţi în domeniul financiar. În această broşură, ei vor găsi 30 de sfaturi pentru a-şi economisi banii, recomandări de site-uri şi cărţi şi opt interviuri  cu profesionişti din domeniul antreprenorial şi financiar: Pantiş Octavian, Sava Alexandra, Lorand Soares Szasz, Daniel Zărnescu, Vlad Sarca, Sorin Constantin, Pera Novacovici şi Păsat Liviu.

"Tinerii au nevoie să înveţe care este valoarea banilor şi modul în care resursele financiare lucrează în sprijinul lor. Contextul economic şi studiile recente relevă un nivel de educaţie financiară sub medie, în România, ceea ce validează necesitatea dezvoltării educaţiei financiare a noii generaţii. Este o misiune pe care avem datoria să ne-o asumăm cu toţiia precizat preşedintele Fundaţiei Dreptul la Educaţie, László Diósi.

Cursurile se vor ţine gratuit în perioada 9 martie - 1 aprilie, iar închiderea proiectului va fi marcată pe 2 aprilie, printr-o festivitate ce va avea loc la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Financial education (în EN) ...
... înseamnă (în RO) că îi învaţă cum trebuie să evite evaziunea fiscală şi spălarea de bani !!!
Postat 08 Martie 2016, 18:17 de WinDos
count display

FOTO BIHOREANUL

  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Accident în Tileagd: Un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul unui BMW şi a lovit o autoutilitară, iar apoi un cap de pod (FOTO)
  • Omagiu generalului Berthelot: Pe faţada Gării din Oradea a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea consilierului militar al Regelui Ferdinand (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON