Circulaţia pe strada Iuliu Maniu din Oradea va fi restricţionată, sâmbătă, în urma deciziei luate, marţi, de Comisia de Circulaţie din cadrul municipalităţii.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, strada va fi închisă din intersecţia cu strada Samuil Micu Klein, până la intersecţia cu strada Avram Iancu, între orele 9 şi 15.
De asemenea, va fi restricţionat şi accesul autobuzelor în Piaţa Unirii.
"Închiderea este necesară în vederea efectuării manevrelor de descărcare a unui post de transformare subteran în zona Piaţa Unirii. Vă mulţumim pentru înţelegere", încheie comunicatul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.