URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Octombrie 2012, 14:55

Alt fel de vandalism: Proprietarii de câini îşi plimbă patrupedele prin locurile de joacă din oraş şi "uită" să cureţe după ei

Alt fel de vandalism: Proprietarii de câini îşi plimbă patrupedele prin locurile de joacă din oraş şi "uită" să cureţe după ei "FACILITĂŢI" PENTRU CĂŢEI. Operatorul licenţiat de salubritate al Oradiei a amplasat în mai multe parcuri din oraş cutii cu pungi în care stăpânii de câini să adune excrementele animalelor scoase la plimbare. Prea puţini le şi folosesc, însă...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dincolo de problemele cu câinii maidanezi, orădenii se confruntă cu neplăceri şi din partea câinilor cu stăpâni. Foarte mulţi proprietari de căţei ignoră cu desăvârşire faptul că este interzis plimbatul patrupedelor în locurile de joacă anume amenajate pentru copii şi, mai mult de atât, nici nu se sinchisesc să cureţe după animalele lor. Nici măcar amenzile de care sunt pasibili nu-i sperie...

Şi copii, şi animale

În urmă cu câteva săptămâni, angajaţii companiei Provident au amenajat gratuit un loc de joacă pentru copii în cartierul Dragoş Vodă. Dotată cu diferite aparate de joacă, zona atrage toţi picii cartierului, iar părinţii acestora se bucură că micuţii lor au un loc frumos de distracţie în apropierea locuinţei. Însă spaţiul de joacă a devenit şi un motiv de ceartă printre adulţii cartierului.

"La nici două ore după ce s-a inaugurat parcul, o doamnă îşi plimba câinele acolo, deşi zona e îngrădită. În plus, complet nepăsătoare, se uita cum câinele ei îşi face treaba în nisipul de lângă aparatele de joacă, fără să se sinchisească să cureţe", spune Ciprian Bodea, un orădean ce locuieşte în zonă şi al cărui băieţel iese la joacă în parcul nou.
Bărbatul susţine că i-a zis femeii prieteneşte să-şi scoată câinele de-acolo şi să cureţe după el. "Mi-a reproşat că nu iubesc animalele. Dar eu nu am nimic cu patrupedul, ci cu stăpânul lui fără minte şi iresponsabil", mai zice Bodea. Sătul să se certe cu vecinii care au câini, orădeanul a sesizat Poliţia Locală şi municipalitatea, cerând ca în toate zonele de joacă să fie amplasate indicatoare care să le arate stăpânilor de câini ce reguli au de respectat.

Pungi pentru toţi

Situaţia descrisă de Bodea nu e specifică doar acestui parc, ci aproape fiecărei zone verzi din oraş. În Parcul 1 Decembrie, de pildă, orădenii ies la plimbare cu căţeii lor, care, liberi fiind, mai ajung şi printre aparatele de joacă. În plus, foarte puţini curăţă după ei. Asta deşi RER Ecologic Service, care are parcul în administraţie, a montat acolo nişte cutii cu pungi anume făcute ca stăpânii de câini să aibă în ce strânge rahatul lăsat de patrupedele lor.

03 Gabriela Malinas.jpg"Am convenit cu Primăria mai multe locuri din oraş unde să amplasăm astfel de cutii, aşa că am pus două în Parcul 1 Decembrie, două în Olosig, una în zona Sovata, una în jurul ştrandului Ioşia şi una în Parcul Seleuş", explică directorul marketing-economic al societăţii de salubrizare, Gabriela Mălinaş (foto).
Proprietarii de câini ignoră, însă, aceste pungi. Asta dacă au ce ignora, căci adesea se întâmplă ca unii oameni să fure toate pungile odată. "În cutiile din Parcul 1 Decembrie zilnic punem 40 de pungi", mai spune Mălinaş. Cu toate astea, îngrijitorii parcului trebuie să cureţe permanent excrementele din gazon...

Treabă mare, amendă pe măsură

Divergenţele între părinţi şi proprietarii de câini sunt de notorietate şi la Poliţia Locală, care recunoaşte că oraşul are o problemă cu stăpânii de câini care ignoră prevederile Hotărârii de Consiliu Local 502 din 2006, privind regimul de deţinere a câinilor în Oradea. Conform articolului 3 al regulamentului, "este interzis accesul câinilor în locurile de joacă pentru copii", iar potrivit articolului 4 "însoţitorii câinilor au obligaţia de a curăţa excrementele produse de câinii lor în orice loc public (trotuare, drumuri publice, parcuri)".

Orădenii care îşi lasă câinii în locurile de joacă pot primi o amendă între 200 şi 600 de lei, iar cei care nu curăţă după căţeii lor între 300 şi 500 de lei. "Chiar zilele trecute agenţii au dat o amendă în parcul din Dragoş Vodă pentru un câine care era în locul de joacă", spune directorul adjunct al Poliţiei Locale, Paul Kover. Însă poliţiştii locali nu pot fi non-stop în urma stăpânilor de câini, să-i verifice dacă respectă sau nu regulile. Ţine de bunul simţ al acestora dacă îşi înţeleg nu doar drepturile, ci şi obligaţiile...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
Discriminare
E o discriminare sa ai in vedere doar proprietarii de caini! De ce nu si proprietarii de porumbei? Porumbei raspandesc bacilul Koch si uneori se rahatesc pe unde apuca, uneori si in capul cetatenilor din parcuri sau a copiilor, insdeosebi a celor care au ceva cu proprietarii de caini! Trebuie depistati toti detinatorii de porumbei! De ce nu toti detinatorii de pisici care isi lasa pisicile sa se plimbe libere pe afara? Pisica poate raspandi toxoplasmoza, turbarea si asa mai departe! Este o discriminare sa ai probleme doar cu proprietarii de caini! Si apoi nu vad ce probleme are duduia cu \"nesimtirea crasa\" si putoarea vecinilor proprietari de caini. Sunt oameni care put si se spala mai rar decat isi spala un proprietar cainele! Pentru cei nemultumiti sa stiti ca va puteti achizitiona case. Acolo nici un vecin \"nesimtit\" nu o sa-si tina cainele in apartamentul vecin! Oamenii atat de sensibili la \"duhori\" se pot separa.Umbla o vorba ca taranii parveniti ar fi cei mai inversunati! Cei care au uitat deobicei ca provin dintr-o famile unde nu era nici apa de spalat si buda era afara. Nu ca as avea ceva impotriva taranilor, ii respect pe cei cu bun-simt de care nu dispune duduia respectiva
Postat 25 Octombrie 2012, 15:23 de Isa
ce multa minte ne trebuie sa facem BINE !! suntem epuizati de prostie
BOLOJAN este un HOT nu are nimic uman in el :))) sa si imparta prada cu hotii :)) pacat ca este un taran de origine si totusi da vina pe altii ca el este un Primar puturos :))) daca Primarul nu se preocupa sa vina Basescu atunci sa dea el solutii, in Romania esti vinovat ca muncesti, esti vinovat ca conduci si mai grav votam si votam acest regim de lagar !!!
Postat 22 Octombrie 2012, 11:56 de prostyyy
ce multa minte ne trebuie sa facem BINE !! suntem epuizati de prostie
in mod normal trebuie facut un santulet adanc si aruncat rahatul acolo si acoperit lunar deoarece excrementele nu se tin in lumina sau gunoi, corect ! dar daca nimeni platit nu e preocupat decat sa fure normal ca stapani de caini sunt vinovati, cine altii :)))) hai sa votam prostimea in continuare !
Postat 22 Octombrie 2012, 11:52 de prostyyy
legea e proasta si ucide cetateanul
sunt tot felul de idioti ce ziceti de nebuni care arunca apa pe copii ca fac kaka sau pipi saraci ca nu se pot tine sa nu faca :))) ca ei nu au bunul simt sa l lase in pace, curata ca ti a dat D-ezu maini nu rautate!! vai de noi ce bolnavi suntem !! avem o superioooritate iesita din normal de ce ? IDIOTI de care noi cei ce platim taxe avem grija in defavoarea copiilor, luam de la copii sa tratam ce ?IDIOTI , never !! risipa de timp si energie :)))))VIATA !!!
Postat 22 Octombrie 2012, 11:28 de legea !!!!
legea e proasta si ucide cetateanul
fara animale nu putem trai zica prostul ce o vrea ca eu fara suflete nu ma simt bine , fac parte din lantul trofic ce vina avem noi ca CIVILIZATIA ne omoara :)))!!! fiti UMANI si pe urma cu fite de trend adica SNOBI :))) orice fiinta are dreptul la viata si libertate indiferent ca e OM sau animal :)) animalul ca si omul este dresat aratati mi unde este loc public ca ei sa bea apa si sa si faca nevoile, unde ? ORIUNDE , bravoo lor , amenzile sa le platesca cei ce fura banul si mint POPORUL :))) m am nascut LIBER si sarac , liber si sarac MOR in rest UCIDETI ma :))) asa au facut si cu ISUS dar a murit daruind DRAGOSTE , asa sa faceti toti , amin! omul viu traieste pentru iubire cei morti traiesc sa UCIDA pe altii pentru lacomia lor de IAD .
Postat 22 Octombrie 2012, 11:15 de legea !!!!
Cetateni cu figuri
Eu strang in urma cainelui meu, dar cand trebuie sa arunc punguta cu ca**at la gunoi, ia gunoiul de unde nu este, si in nervii aceia imi vine cateodata sa arunc direct in balconul oamenilor! Adica mai concetateni educati ce sunteti, in timp ce eu strang dupa cainele meu, voi va lasati copiii sa se c**ce in scari de bloc si gradini (nemaivorbind de adulti) si nici macar nu acoperiti cu o frunza, va pi**ati langa Finanate(vazut) si langa intrarea in Unicarm (tot vazut),ca**atul vostru e la fel de periculos ca si al animalului, uneori mai periculos ca PUTE mai rau!Asa ca hai sa nu fim asa de europeni ca pana nu rezolvam partea noastra tot in acelasi gunoi traim!
Postat 21 Octombrie 2012, 21:52 de Eu
@ina
Ai perfecta dreptate. Nu stiu de ce se infierbanta unii asa, total inutil, poate din lipsa de ocupatie. In fine. Treaba e ca si eu am un caine. Un rottweiler de vreo 75 de kile, care se caca cat doi doi postatori de-astia de comentarii ofuscati; dar dupa care am strans mereu, cu responsabilitatea asumata de a avea un asa caine. Eu mi l-am dorit, eu am grija de el. Si sunt la fel de revoltat ca si altii cand vad nonsalanta altora de a lasa cacatul cainelui lor in urma; macar de ar da cu nasul in cacatii aia membrii familiilor lor, poate s-ar invata minte. Si cum zicea d-nul din articol, nici eu nu am absolut nimic cu animalele, normal, ci cu celelalte animale pe 2 picioare, care se numesc stapani. Aa, si apropo, credeti ca bunul-simt civic se rezuma la a avea pungi pe gratis? Cat stau alea acolo, pana sa fie furate? Cred ca ii greu tare sa ai mereu o punga adusa de acasa, legata la lesa, de exemplu... Si un lucru nu mai inteleg. Si pace. Pentru ce trebuie injurat omul care-si spune parerea? Buna, rea, e o parere. Sa dai cu un potop de injuraturi pentru cateva vorbe care nu-s pe placul tau... trebuie sa fii un foarte mare frustrat si neadaptat...
Postat 21 Octombrie 2012, 21:23 de Alin
caini
Minunatii iubitori de animale sunt de o nesimtire crasa! Sa stai intr-o garsoniera cu copil mic si caine!? Cat de zdravan poti fi la cap? Par de caine peste tot...pute...a excremente de caine si in casa lor si hainele lor put...Oamenii astia sunt rupti complet de bunul simt al omului de la tara! Isi iubesc patrupedele dar urasc oamenii! Nu ar ajuta un copil amarat, dar s-ar linge un bot cu un caine! Ceva nu mai functioneaza normal in mintea acestor oameni! Si toti ceilalti trebuie sa suportam nebunia lor, ca altfel vine UE...protectia animalelor...Dar protectia noastra unde e?????????
Postat 21 Octombrie 2012, 19:56 de Eleonora
sunt un pericol real ci birocratia si banii furati :))
la tara ce patesc copii ca si acolo sunt animale care se bucura de plimbare ? hai terminati va cu prosti si fleacuri :))) atatea aeeere va dati si tot in cakat va traiti viata !! unii si mai rau :)))
Postat 21 Octombrie 2012, 19:22 de nu animalele
asta este sologanul pentru 2012 si 2013!!!
se descompune orice rahxxxatel de animal va legati de fleacuri :)))) nu am avazut apa pentru animale, de ce ? curge apa in parc si animalele de unde beau ?vedeti ce cretini administreaza parcurile :))) sa mearga la restaurant bietul animal, nu are dreptul sa traisca, ne bucuram cand ii privim , face parte din noi.
Postat 21 Octombrie 2012, 16:04 de avem dar nu va dam
asta este sologanul pentru 2012 si 2013!!!
satti putin ca kaka de om si animale este necesar pentru sol , noi de ce ne prefacem ca nu este asa ? Promlema reala sunt abnii nostri cheltuiti aiurea, este normal sa dai ingrasamant pamantulu....ok , lasati caini si copii sa o faca pe iarba sau copaci :))) si ei au nevoie de MINERALE ca si OMUL :))))) mai lasati ne cu amenzi si amenzi , va trebuie bani munciti si platiti taxe.
Postat 21 Octombrie 2012, 16:00 de avem dar nu va dam
@ oradeanul
nu inteleg revolta ta... eu am si caine si copil mic si mi se pare absolut firesc sa strang cacatul dupa amandoi... cu punga, hartia...frunza copacului daca nu am altceva la indemana... nu inteleg de ce e mai pardonabil un cacat de om, fie el de copil, decat unul de caine...
Postat 21 Octombrie 2012, 14:03 de ina
Ptr Alexandru....
draga Alexandru, mare tzarantoc poti fi de faci asa o comparatie intre animalele de companie si copii mici...sunt curios scumpa ta maicuta de cate ori te a condus la un copacel sa-ti marchezi zona cand erai mic....sau probabil umbla cu olita dupa tine......derbedeu poti fi cu comparatia intre copii si animalele de companie....
Postat 21 Octombrie 2012, 11:47 de Oradeanul
Daca-i iubiti, luati-i acasa! Daca vreti sa va respectam, fiti civilizati si adunati mizeria dupa el
Concluzia care se impune, oricare ar fi subiectul abordat de presa (caini, cosuri de gunoi, comportament in trafic etc.) este ca suntem (cel putin) NECIVILIZATI. Civilizarea se poate face si cu forta, adica cu amenzi. Totodata trebuie demascati ipocritii, adica pe hotzii care striga hotzii. De ex. dintre iubitorii de caini (altii decat posesorii de caini) majoritatea se rezuma doar la a hrani potaia din cartier cu resturile de la masa sau, cel mult, a plimba uneori cainele altcuiva. Dintre zecile de iubitori de caini care au fost in Sala Mare a Primariei cand s-a discutat despre eutanasiere, cati credeti ca aveau un caine acasa? Cred ca nici 10%. Ar fi interesant ca la o intrunire similara la Primarie a acestor ipocriti iubitori de caini sa li se ceara sa demonstreze ca detin un caine (in carnetul de sanatate al cainelui sa figureze aceeasi adresa cu cea a stapanului), adica ca fac mai mult decat sa dea din gura. Acestor falsi iubitori de caini comunitari le spun: luati-i acasa! Apoi mai vorbim.
Postat 21 Octombrie 2012, 10:45 de Alex
de vina suntem noi cei naivi ca platim rebutri !!
oare de ce traiesc si patrupedele ca copii ii omorati foarte usor ce sa mai zic de animalute !!!
Postat 21 Octombrie 2012, 09:44 de cine e de vina?
sa furati atat!!!
nu v ar fi rusine cine administreza PARCURILE de ce nu sunt panouri care sa INFORMEZE PUBLICUL cu ce amenzi iau PATRUPEDELE insotite si neinsotite ca sa poata si ei zambi la PANOUUUUU, nu aveti bani sa informati publicul aveti bani VOTATI BOLOJAN, mizeriiiiiiiiiiiiiii incapabile care ne fura banul public ?
Postat 21 Octombrie 2012, 09:25 de nu faceti decat
Ar fi o idee buna ca acele cutii sa fie alimentate cu pungi periodic ! Si daca Politia Comunitara, care oricum nu face nimic si a fost creata doar pentru a da pe pile locuri de munca si-ar face timp sa supravegheze periodic parcurile si ar da cateva amenzi sigur, ar incepe si oradenii sa stranga dupa cainii lor ...
Postat 21 Octombrie 2012, 08:40 de sorin
EXEMPLU PENTRU SENSIBILI
În parcul OLOSIG unde există una dintre puţinele zone, din multele promise da către onor primărie, special amenajată pentru plimbarea câinilor cu toate că stăpânii acestora curăţă în urma lor există mămici desigur de copilaşi adorabili care, atunci când au o nevoie fiziologică, de altfel normală se îndreaptă grăbite către ţarcul patrupedelor. Dovezile solide ale pruncilor sunt mascate cu o bucăţică de hârtie igienică şi nicidecum colectate de mândrele mămici. ACUM PE CINE TREBUIE SĂ STERILIZĂM? ACEIA CARE SUSŢIN EUTANASIEREA LE UREZ CA LA UN MOMENT DAT, ÎN ACEASTĂ VIATĂ, SĂ FIE NEVOIŢI SĂ APELEZA LA AJUTORUL UNUI CÂINE FĂRĂ DE CARE SĂ NU SE POATĂ DESCURCA.
Postat 20 Octombrie 2012, 22:13 de ALEXANDRU
potailor
ar trebui sterilizati si ciinii si stapinii lor, niste gunoaie umane care nu merita sa traiasca in societate...
Postat 20 Octombrie 2012, 21:41 de boschetarilor
Bravo, o mostra de pupincurism !
Asa o fi, dar cainii nu murdaresc si nu polueaza orasul nici 1% in comparatie cu tiganii, cu boschetarii, cu adevaratii ,,vandali'' ! Si alt exemplu : la intersectia Muntele Gaina, Bistritei si Mircea Eliade era un mic spatiu verde. Si-a facut depozit de materiale c-tii Bihor (a lui Ghilea), apoi a venit selina si ultima ( speram !) gazWest. In loc de iarba e plin de bolovani ! Asta nu e vandalism ?! Este, da-i facut de ,,ai nostri'', asa ca nu se pune ! Politia locala da amenzi ? Nu, cine-i nebunul sa-si semneze demisia ?!
Postat 20 Octombrie 2012, 20:24 de .
ONG uri de cacao
EUTANASIATII PE TOTI! Sa mai sara acum ONG urile canine de .....cacao
Postat 20 Octombrie 2012, 20:20 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON