URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 16 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice proiect european are și constrângeri. În afara faptului că banii sunt mai greu, spre imposibil de furat, odată terminate investițiile, acestea nu pot fi utilizate după bunul nostru plac. Așa ne-am trezit că, în pustia noastră Cetate, hotelul a trebuit să-și închidă porțile fiindcă vreme de 5 ani nu e voie ca să se producă profit acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 August 2019, 19:13

Codul administrativ II

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Așa cum arătam recent, în data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Inițial, Codul Administrativ a fost adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR. Acel proiect de lege nu și-a mai urmat însă parcursul legislativ, Codul fiind adoptat prin intermediul unei ordonanțe de urgență.

Deși au trecut aprope două luni de la data adoptării, Avocatul Poporului nu a atacat nici acum la Curtea Constituțională modalitatea de adoptare a acestui act normativ foarte important într-un stat.

Trebuie precizat faptul că ne aflăm în prezența primului Cod Administrativ din istoria României, până acum cele prevăzute în cod fiind reglementate prin diverse legi speciale (spre exemplu Legea de organizare a Guvernului sau Statutul funcționarilor publici). De asemenea, foarte puține state cunosc asemenea modalității de reglementare a administrației publice, datorită faptului că acest domeniu, prin natura lui, este supus unor schimbări legislative frecvente în toate sistemele de drept.

De altfel, este și greu de denumit un astfel de act normativ Cod, el fiind mai degrabă un Codex, respectiv gruparea într-un singur act normativ a mai multor reglementări separate care  nu sunt legate prin aceleași principii.

Singurul aspect pozitiv al adoptării Codului Administrativ constă în ușurarea identificării normelor aplicabile în materia administrației publice, care acum se regăsesc în cuprinsul aceleiași legi.

Conform chiar primului articol, Codul reglementează cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.

Codul Administrativ se completează, conform alineatului 2 al aceluiași articol 1, cu Codul Civil și alte reglementări de drept comun aplicabile în materie. Cum anume, vom vedea săptămâna viitoare...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.379 RON
  • 1 EUR = 4.7646 RON
  • 1 HUF = 0.0141 RON