URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iunie 2018, 19:40

Orădeanul Emil Rengle, care a recunoscut că este bisexual, a condus Marşul Diversităţii din Bucureşti (FOTO)

Orădeanul Emil Rengle, care a recunoscut că este bisexual, a condus Marşul Diversităţii din Bucureşti (FOTO) sursa foto: www.libertatea.ro
Orădeanul Emil Rengle, care a recunoscut că este bisexual, a condus Marşul Diversităţii din Bucureşti (FOTO) sursa foto: Facebook / Mari Jeanne Ion
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 5.000 de persoane au participat, sâmbătă, în Bucureşti, la Bucharest Pride 2018, un marş pentru susţinerea comunităţii LGBT, organizat de Asociaţia Accept.

Mulţimea a fost condusă de coregraful orădean Emil Rengle, proaspăt câştigător al concursului "Românii au talent" şi, totodată, cel care recent a recunoscut public că este bisexual, scrie hotnews.ro. Alături de el a stat cântăreaţa Andreea Bălan, care de mai mulţi ani şi-a declarat susţinerea faţă de comunitatea LGBT.

Acesta a explicat că îşi doreşte ca tinerii să ştie că nu este nimic anormal în a iubi o persoană de acelaşi sex. "La 17 ani mi-aş fi dorit să existe un model care să îmi spună că e în regulă să simt. Iubim diferit, pentru ca Dumnezeu ne-a creat diferiţi. Libertatea înseamnă dragoste şi iubire. Cred că, în ţara mea, dragostea nu trebuie să mai fie un subiect tabu", a spus Rengle, în conferinţa de presă organizată înaintea marşului.

La cea de-a 14-a ediţie a marşului diversităţii au fost sărbătoriţi 40 de ani de când a fost creat steagul-curcubeu, pentru a reprezenta solidaritatea comunităţii LGBTI şi apărarea drepturilor ei. Astfel, un steag de mari dimensiuni a fost purtat de participanţi, iar Emil Rengle i-a îndemnat pe cei prezenţi să participe la primul flashmob din istoria Bucharest Pride.

De asemenea, la marş a participat şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell. "Ambasada Marii Britanii în România este fericită să sprijine Bucharest Pride, e o oportunitate de a sărbători comunitatea LGBT aici în România. Într-o lună, pe 6 iulie, aşteptăm London Pride în Marea Britanie. Este o sărbătoare foarte mare în acest an, sărbătorim 51 de ani de la dezincriminarea homosexualităţii în Marea Britanie şi aşteptăm 26.000 de persoane. Sunt foarte fericit că există şi un Bucharest Pride şi este un mesaj foarte important că diversitatea ne îmbogăţeşte", a afirmat diplomatul, citat de hotnews.ro. 

Totodată, a fost prezent şi ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, care a declarat că „drepturile LGBT+ sunt drepturi fundamentale şi un indicator central pentru valabilitatea acestora este respectul faţă de minorităţi”.

Vedete ale marşului au fost cuplul Coman-Hamilton, soţii care în această săptămână au obţinut dreptul de a sta împreună în România, în ciuda faptului că aici căsătoriile gay nu sunt recunoscute.

"Suntem doi oameni obişnuiţi care nu au acceptat discriminarea, la fel ca voi", au spus Adrian Coman şi partenerul său de acelaşi sex, cetăţeanul american Robert Clabourn Hamilton.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@crisdumi
deja esti jenant cu aceste comentarii de *. ai ramas mostenitorul lui tds?
Postat 11 Iunie 2018, 08:49 de User anonimizat
Rengle e un talent artistic de necontestat.
Pe de alta parte, tot "defectul" vrea sa conduca cate-ceva. Un fel de Malin Bot al dansului acest oradean, indecis cine ar trebui sa i-o traga.
Postat 10 Iunie 2018, 13:31 de CrisDumi
Adevarul
Dumnezeu, Viata, Universul sau cum vreti sa-i spuneti, a lasat Barbatul si Femeia, nu barbatul-femeie sau femeia barbat.
Postat 10 Iunie 2018, 00:37 de Alcor
muceas
"Iubim diferit, pentru ca Dumnezeu ne-a creat diferiţi. Libertatea înseamnă dragoste şi iubire. Cred că, în ţara mea, dragostea nu trebuie să mai fie un subiect tabu" Mai *, Dumnezeu i-a ars pe cei ca tine si Sodoma si Gomora, cum iti permiti sa ii atribui lui Dumnezeu ratacirea ta? Diavolul e dumnezeul vostru. Apoi, tara asta nu e a ta, pt ca inaintasii nostri nu au fost *, intelegi? Ai un nume "pur" romanesc, ce sa zic.
Postat 09 Iunie 2018, 22:12 de detectiv
Acum intelege toata lumea?
...de ce era nevoie sa castige premiul si cine a sponsorizat emisiunea, cu cata rabdare isi pregatesc jocul si nu in ultimul rand cu ce juriu avem de-a face. Gluma se ingroasa si nu stiu ce se mai poate face pe cale legala, poporul doarme, cand se va trezi va fi prea tarziu.
Postat 09 Iunie 2018, 21:26 de detectiv
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON