URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
16 Martie 2018, 08:02

Motivul şocant pentru care o educatoare şi-a ucis fetiţa de 4 ani în chinuri groaznice: o ceartă cu soţul

Motivul şocant pentru care o educatoare şi-a ucis fetiţa de 4 ani în chinuri groaznice: o ceartă cu soţul foto: adevarul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ies la iveală detalii şocante în cazul unei educatoare în vârstă de 38 de ani din Timişoara care şi-a ucis fetiţa în vârstă de doar 4 ani. Femeia, pe numele ei Oana Neţ, ar fi recurs la acest gest, după o ceartă cu soţul!

Potrivit Digi24.ro, criminala a fost educatoare timp de 15 ani la grădiniţa din satul Murani, din judeţul Timiş. În urmă cu trei săptămâni, ea a cerut concediu fără plată invocând că a obosit să facă naveta şi că vrea să îşi caute un loc de muncă mai bine plătit. 

Crima s-a produs marţi seară, în jurul orei 23, într-o casă din cartierul Ronaţ, aflat la marginea Timişoarei, într-un mod greu de imaginat. Femeia şi-a luat fetiţa, a înecat-o în vană, după care i-a tăiat venele. Chiar ea a sunat la 112 ca să-şi anunţe oribila faptă, iar când poliţiştii au ajuns, individa s-a încuiat în casă, iar anchetatorii au fost nevoiţi să forţeze uşa pentru a intra.

Fetiţa de patru ani era decedată, iar în locuinţă, în momentul crimei, se afla şi străbunica ei, o femeie de 84 de ani, bătrână şi bolnavă, care nu a auzit nimic suspect.

În timpul cercetării la faţa locului, Oana Neţ le-a spus poliţiştilor că a înghiţit erbicid, în încercarea de a se sinucide şi a început să vomite. Un echipaj SMURD a preluat-o pe aceasta şi a dus-o la Spitalul Municipal Timişoara, sub escortă.

Potrivit Digi24, educatoarea a spus că a recurs la acest gest pentru că s-a certat cu soţul ei, iar acesta i-ar fi cerut divorţul. Pe micuţă ar fi ucis-o ca să o scape, chipurile, de chinurile prin care ar fi urmat să treacă. Bărbatul a confirmat că au avut discuţii mai contondente cu nevasta sa, însă a negat că ar fi vrut să divorţeze. Unii psihologi spun că Oana Neţ şi-a omorît copila ca să se răzbune pe soţ.

Cert este că acest caz readuce pe tapet problema evaluărilor psihologice la care ar trebui să fie supuse, periodic, cadrele didactice.

"Poate ar fi necesară introducerea evaluării psihologice. Poate nu erau neapărat relevante, dar măcar mai era o urmă de control, de verificare. Şi nu le putem face nimic. Sunt cadre didactice cu probleme pe care le ştim. Ei ajung pe posturi şi indiferent că vin şi spun elevii, profesorii, nu putem să le facem nimic. Ei vin, îşi iau o notă pe posturi, iar noi nu putem face nimic. E păcat că trebuie să se întâmple lucruri aşa de grave ca să se schimbe ceva. Cel mult, directori mai curajoşi îi bagă în comisii de cercetare prealabilă, dar ei nu asta au nevoie pentru că ei dacă sunt bolnavi nu au nevoie de asta. Îi bagă în comisii, le desfac contractele de muncă şi ei câştigă în instanţă şi mai plătim şi daune", a declarat şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş Aura Danielescu.

Totodată aceasta a mai precizat că educatoarea era absolventă de Arte Plastice, era cadru didactic titular şi nu a făcut niciodată probleme, iar mama ei era învăţătoare şi a luat mai mulţi copii în plasament.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ce oameni
ce suflet poti sa ai ca mama sa faci un asemenea gest. Dumnezeu te v a astepta la dreapta judecata cu siguranta nu scapi.
Postat 16 Martie 2018, 08:35 de oradea
count display

FOTO BIHOREANUL

  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON