URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2018, 19:15

După majorări, mai multe judeţe, între care şi Bihorul, au cerut bani de la Guvern pentru plata salariilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până la finalul anului trecut, nu mai puţin de 16 consilii judeţene au cerut bani în plus pentru plata salariilor după ce autorităţile locale au primit libertatea a majora salariile. Între acestea, şi judeţul Bihor.

Informaţia a fost publicată, duminică, de site-ul profit.ro. Aceeaşi sursă scrie că un document oficial indică faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a înregistrat 16 solicitări pentru ”suplimentarea fondurilor necesare achitării salariilor personalului din cadrul instituțiilor administrației publice locale”.

Site-ul mai notează că cererile au fost făcute pentru acoperirea găurilor lăsate în bugetele locale de salariile majorate de primării. În documentul citat consiliile judeţene care au cerut bani sunt Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea.

Separat, au mai depus astfel de solicitări municipiul Medgidia și sectorul 2 al Capitalei, respectiv comunele Știubeni din Botoșani, Șoimuș din Hunedoara și Didești din Teleorman.  

Profit.ro mai scrie că, în ciuda cererilor, fostul Guvern Tudose nu a alocat fonduri în acest sens, cu excepția a circa 2 miliarde de lei alocate autorităților locale cu prilejul rectificării bugetare din toamnă.

Fostul Cabinet a alocat din Fondul de rezervă bugetară 95 milioane lei câtorva primării, prin două hotărâri din luna decembrie. Sumele au vizat cheltuieli curente și de capital.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Tds
Adu dovezile alea. Dai tu cu presupusul.
Postat 22 Ianuarie 2018, 01:00 de Sandu1201
A NU SE CONFUNDA
@scortosul: Confunzi! Aici este vorba despre contribuții ( CAS, CASS ) în timp ce Bodea se referea ( presupun ) la compensarea " pierderilor " prin scăderea impozitului pe venitul salarial de la 16% la 10%!
Postat 21 Ianuarie 2018, 21:00 de TDS
Cum?
Cum? Bodea se lauda ca Bihorul a primit de la bugetul de stat toti banii pieduti de pe urma schibarii codului fiscal? sau nu stie el ce vorbeste?
Postat 21 Ianuarie 2018, 20:46 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON