URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
03 August 2017, 11:15

A renunţat la fotbal! Fundaşul care l-a accidentat pe Mihăiţă Neşu s-a retras din activitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbalistul Alje Schut, cel care l-a accidentat involuntar pe fotbalistul Mihăiţă Neşu pe când erau colegi la FC Utrecht, s-a lăsat de fotbal, anunţă site-ul stirilekanald.ro.

Cum se ştie, accidentul s-a produs în 11 mai 2011, în timpul unui antrenament, când Alje Schut a căzut din greşeală peste Neşu, rupându-i coloana. În urma evenimentului, Neşu a rămas paralizat de la brâu în jos.

Schut a fost foarte afectat de drama orădeanului. "Mintea îmi spune că sînt nevinovat, dar inima mea e ruptă în mii de bucăţi! Am nevoie să aud din partea oamenilor că nu sînt eu de vină, să mă pot convinge...", declara el la scurt timp pentru gsp.ro.

După câteva luni, Schut s-a mutat în Africa de Sud, unde a îmbrăcat vreme de trei sezoane tricoul celor de la Mamelodi Sundowns. În 2016 el a revenit în ţara sa natală, Olanda, unde a mai jucat un an pentru formaţia de amatori Kozakken Boys.

S-a retras din activitate, la 36 de ani, aplicând deja pentru obţinerea carnetului de antrenor.

Kanal D mai scrie că fundaşul Alje Schut încă mai ţine legătura telefonic cu orădeanul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.256 RON
  • 1 EUR = 4.7612 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON