URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
02 Octombrie 2017, 09:47

Unde ieşim săptămâna asta

Unde ieşim săptămâna asta sursa foto: www.yve.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 2-8 OCTOMBRIE

TOAMNA ORĂDEANĂ

Piaţa Unirii

- Concerte: joi, de la ora 17 – Szanto Denis, trupa High, Peet Project, Ioana Ignat; vineri, de la ora 18 – Jazz Today, Fraţii Jdieri, Charlie, Zdob şi Zdub; sâmbătă, de la ora 17 – World Youth Hope, In Fusion, Lora, Smiley; duminică, de la ora 18 – Timea Pall, Publika, The Motans, Delia, focuri de artificii

- Food zone: Taste of Oradea, 10 vendori orădeni

- Fun zone: cortul copiilor, carusel cu lanţuri, fantasy corner

Cetatea Oradea

- Concerte: joi – Pely Barna, Baby Elvis, Mihail; vineri – Larisa, Ligia Hojda, Viţa de Vie; sâmbătă – Rubie, Lucia, Alexandrina Hristov; duminică – Soul Serenade, NextEX, Golan, de la ora 17.30; Magical Piano Colors, recital de pian, ora 17

- Street Food, vendori invitaţi speciali

Cartier Rogerius, Parc Magnolia: spectacole susţinute de Kafi Orchestra (vineri, ora 16, şi  duminică, ora 17.30), Mana Dance Academy (sâmbătă, ora 18)

Cartier Nufărul, Parc Salca: concert Kafi Orchestra (sâmbătă, ora 18)


EVENIMENTE

Poveste din Transilvania, de George Ştefan, luni, ora 19, Studio Act

Concert de romanţe şi cântece de petrecere, cu ocazia Zilei Senectuţii, cu artiştii Florica Ruja, Cornelia Covaciu Rugea, Iuliana Băican Chelu, Alexandrina Chelu, Alexandru Carţiş, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, dirijor Adrian Miescu, marţi, ora 18, Filarmonica de Stat

Concert Sanctus Pro Deo, vineri, ora 19, Sala Ambasador

Silent Party, vineri, ora 21, concert Twister, sâmbătă, ora 21, Gekko Pub

Autumn Market, duminică, orele 14-18, Moszkva Cafe

Filme pentru copii, proiectate gratuit: sâmbătă „Zootropolis” şi duminică „Cartea Junglei”, ora 11, sala de evenimente ERA Park


TEATRUL REGINA MARIA

Regele Cerb, după Carlo Gozzi, regia Alexandru Colpacci, marţi, ora 19, Sala Mare

În plină glorie!, de Peter Quilter, regia Cristian Ioan, joi, ora 19, Sala Mare


TEATRUL SZIGLIGETI

Puiul şi bobocul, de Szabo Attila, joi, ora 10, Sala Arcadia

Toldi, de Janos Arany, joi, ora 17, Sala Arcadia

Bară şi autogol, de Kormoczi-Krivan Peter, duminică, ora 19, Studio Szigligeti


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de J. Sibelius: Karelia, op. 10 - uvertură şi Concert pentru vioară şi orchestră în re minor, op. 47, Fr, Schubert (Simfonia I în Re major, D. 82), dirijor Gyudi Sandor (Ungaria), solist Carol Vitez vioară (Germania), joi, ora 19


EXPOZIŢII

FESTIVALUL FOTOGRAFIEI CHINEZE ÎN ROMÂNIA

- expoziţia „Tradiţii populare chinezeşti”, 100 de fotografii realizate de artiştii fotografi membri ai China Network Online (Zhuhai), Galeria Euro Foto Art

- expoziţia artiştilor fotografi Che Peng Ion (Macau), Turnul Primăriei

- expoziţia artistului fotograf Haibo Chi (Macau), Cetatea Oradea

EURO FOTO ART

expoziţia artiştilor fotografi ai Fotoclubului „Tiszavirag” din Szolnok, portrete, peisaje, eseuri, nuduri, socio-fotografii (până în 14 octombrie)

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia de artă fotografică „Spiritual”, fotografii alb-negru şi color realizate de artiştii fotografi Hoppal Mihaly şi Imre Zoltan, imaginile imortalizate surprind viaţa în mănăstiri, ceremonii, peisaje în Siberia, Nepal, Himalaya (până în 10 octombrie)

expoziţia de artă contemporană Atelier 35 „Fără Frontiere”

expoziţia membrilor grupului fotografic Târgovişte 2011

expoziţia „Contrast în 4” a artiștilor plastici orădeni Dorina Andrei Aldea, Teodor Radu Pantea, Mariana Pădureanu, Iulia Filip Schreier

expoziţia „Renaştere prin restaurare”, obiecte conservate şi restaurate, pictură, mobilier, postere explicative, studii de caz, materiale folosite în intervenţii; vase din bronz, monede, scut de factură turcească (secol XVII); lamă de sabie, amnare şi lacăte din fier, vase din ceramică, corn de bovină prelucrat, fragmente de încălţăminte (secol XVI-XVII), piese din mobilierul episcopului ortodox Nicolae Popoviciu

expoziţia „Copilăria în Epoca de Aur”, obiecte care amintesc de copilăria anilor ’70-’80, jucării, manuale școlare, rechizite, colecții de timbre, proiecție de diafilme și filme, şi expoziţia „Magazinul Mixt” - o întoarcere în trecutul bunicilor și părinților, în atmosfera sumbră a unui magazin sărăcăcios

expoziţia permanentă „Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar”, vase de lut, monede, fragmente de sculpturi şi de fresce din Biserica Sfânta Maria Mică

expoziţia memorială „Rezistenţă şi represiune în Bihor”

expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie

expoziţia Bisericii Reformate Oradea

expoziţia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

Muzeul Pâinii

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

NOUL SEDIU: expoziţie de arme de la Muzeul Naţional de Istorie a României - arme albe şi de foc din epoca medievală, modernă şi contemporană (săbii aparţinând lui Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Magheru, Gheorghe Bibescu, Sinan Paşa, Iancu Jianu) spade, pumnale, hangere, iatagane, halebarde, pistoale mitraliere (Beretta, Orita), pistoale cu capse, flinte cu cremene, revolvere, carabină Winchester, armură, platoşe, cămaşă de zale (până în 27 octombrie)

expoziţia de postere „Restaurare transfrontalieră”

Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980

Donaţia sculptorului Iosif Fekete (1903-1979)

PALATUL BAROC: Valori patrimoniale din colecţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, icoane pe sticlă, ouă încondeiate şi tehnică agricolă

MUZEUL MEMORIAL „IOSIF VULCAN”: expoziţia Seriile Revistei „Familia” şi expoziţia de grafică şi poezie, de Florin Pucă şi Teodor Pâcă. Colecţia de manuscrise, artă şi literatură Lazăr Cârjan

MUZEUL MEMORIAL „ADY ENDRE”

expoziţia dedicată memoriei lui Ferenc Puskas

MUZEUL MEMORIAL „AUREL LAZĂR”

expoziţiile „Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul” şi „Primăvara întregirii”


CLUBURI

QUEEN’S MUSIC PUB: vineri, Cocktail Party, ora 21

URBAN PLACE: vineri Party, ora 22

LORD’S PUB: vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22

THE PIPE: sâmbătă Party, ora 22

BLACK EAGLE: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

LOKAL PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

JUICE PUB: vineri Party, ora 22; sâmbătă Illegal Saturday, ora 22.30

HANGAR PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

EDISON PUB: vineri, sâmbătă, Party, ora 20

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

GREEN PUB: miercuri Karaoke Night, ora 22; vineri şi sâmbătă Party, ora 23

CLUB LIFE: joi-duminică Petreceri cu muzică live, Seri de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

STEAM BAR: miercuri Pub Quiz, vineri şi sâmbătă Party, ora 22


CINEMA PALACE 2-5 octombrie

RECOMANDĂRI

Octav

Când farmecul României interbelice începe să renască în amintirile lui Octav, o fetiță ce i se pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.

Lungmetrajul, regizat de Serge Ioan Celebidache, este o coproducție România - Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrînceanu Celebidachi. Scânteia pe care ți-o dă nu e una singură, e una generală și importantă care te face să înțelegi cum era România odinioară, dar într-un mod voalat. Nu e un film politic care să denunțe situația politică de atunci, comunismul, opresiunea.

Regia: Sergiu Ioan Celebidachi

Distribuţia: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan

Cum să faci ca s-o desfaci?

În comedia romantică modernă, Alice Kinney, recent separată de soțul ei, decide să înceapă o viață nouă și se mută înapoi în orașul său natal, Los Angeles, împreună cu cele două fetițe ale ei. În seara aniversării celor 40 de ani, Alice cunoaște trei tineri cineaști aspiranți care aveau nevoie disperată de un loc unde să stea. Ea acceptă ca cei trei să locuiască temporar în casa de oaspeți, dar acest aranjament va avea urmări neașteptate.

Noua “familie” a lui Alice, dar și noua ei idilă romantică amenință să se transforme într-un dezastru când se trezește la ușă cu fostul ei soț, care s-a întors cu bagaje cu tot să reia relația întreruptă.

Regia: Hallie Meyers-Shyer

Distribuţia: Reese Witherspoon, Nat Wolff, Lake Bell, Pico Alexander, Michael Sheen


PROGRAM

Octav avanpremieră, joi 14

Cum să faci ca s-o desfaci? avanpremieră, miercuri-joi 17.35, 21

Linia morţii premieră, luni-miercuri 14.15, 16.20, 18.25, 20.30, 22.35; joi 16.20, 18.25, 20.30, 22.35; miercuri 11; joi 13.15

Logan Lucky: Cursa norocului premieră, luni-miercuri 13.45, 15.35, 17.50, 20.05, 22.20; miercuri 11; joi 13.25, 15.35, 17.50, 20.05, 22.20; miercuri 11

Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului premieră, luni-joi 14.45, 18.55

The Lego Ninjago Movie luni, marţi 12.25; miercuri 10.35, 12.25; luni-joi 16, 17.55; joi 12.55

Kingsman: Cercul de aur luni-miercuri 13; luni-joi 17, 19.50, 22.25

Victoria şi Abdul luni-miercuri 13.10

Asasin american luni-joi 15.15, 19.25, 21.30

IT luni-joi 14.30, 19.35, 22

Renegaţii luni, marţi, joi 12.35; miercuri 10.40, 12.35

Hitman’s Bodyguard: Care pe care luni, marţi 16.45, 21; miercuri, joi 16.45, 22.45

Goana după alune 2, miercuri 10.20, 12

Barry Seal: Trafic în stil american luni, marţi 17.20

Emoji Filmul. Aventura zâmbăreţilor, dublat, 3D, luni, marţi 13.05; miercuri 11.25, 13.05; joi 12.20

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
titlu de ''jurnalist copy paste'' 0
a little bit fun in comment :colac peste pupaza iesim pe unde ne tine buzunarul, acuma e prapad pentru cei care trag apa la wc tinand cont de spectacolele ce se tin prin zona lor ,nu vor putea sa se ''cacee'' din cauza ca nu vor sti unde sa iasa , mai mult articolul asta ia ''buiguit' de cap pe cetateni oradeni.. nu vor sti ce sa aleaga si cat va cere buzunarul iesirile... halal jurnalism
Postat 02 Octombrie 2017, 11:14 de User anonimizat
cititor de etichete
Ăsta nu e "jurnalism ciopy paste", tăntălăule. E un program de evenimente, o rubrică, o selecţie, din care fiecare alege unde să meargă. Când ai citit ultima oară un ziar? O carte, ceva?
Postat 02 Octombrie 2017, 13:27 de Florin Ciucas
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON