URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
06 Martie 2020, 15:00

Expoziție dedicată femeii: peste 100 de fotografii realizate de artiste din Egipt, India, Singapore sau Arabia Saudită, expuse la Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 100 de fotografii care ilustrează frumuseţea şi rolul femei din diferite colţuri ale lumii precum Arabia Saudită, Singapore şi India vor fi prezentate de Ziua Femeii, la Galeria "Euro Foto Art". Intrarea este gratuită.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Internaţională "Euro Foto Art".

Toate cele 108 fotografii alb-negru şi color au fost realizate de artiste fotografe care le-au surprins pe femei din întreaga lume în diverse ipostaze, de fiică, mamă, soţie sau bunică, dar şi în muncile casnice sau urmându-şi pasiunile.

Imaginile au fost realizate de: Hajer Abdalmohsin (Arabia Saudită), Neda Ahmadi (Iran), Najat Alfadhil (Arabia Saudită), Salima Al harthy  (Oman), Najla Angawi (Arabia Saudită), Zahra AlKhawaher (Arabia Saudită), Bánházi Gyöngyi (RO), Valentina Bellini AFIAP (I), Berinde Sora Mariana (RO), Sanghamitra Bhattacharya (India), Bozsoki Adrienn (RO), Brasoveanu Henriette Simona (RO), Bilka Viktoria (SK), Bita Fazel (Iran), Sanghamitra Bhattacharya (India), Pat Choo (Singapore), Csíki Dovin Erika (RO ), Csörögi Dóra EFIAP (HU), Curradi Paola (I), Dániel Mária Magdolna (HU), Dainelli Maria Grazia (I), Darai Tóth Adrien (RO),  Farkas Alexandra (RO), Ferenczi Évi (SK), Nicoleta Gabor (RO), Garzone Gristina EFIAPp (I), Daniela Giampa (I),  Marianna Glynska (UA), Halász Gizka (SK), Humita Miruna (RO), Camelia Iordache (RO), Kalló Márta (RO), Chigira Keiko (JP), Keresztesi Éva (HU), Hayase Kisera (JP), Kovács Anita (RO),  Orsolya Kovács (RO), Radana Miková Kuchařová (CZ), Jovian Jennifer Koh (Singapore), Grace Tan Lee Eng  (Singapore), Lex Mónika (HU), Snezana Lerh (SRB), Liu Qingyu (China), Liu Xiaoling (China), Maja Tomic (SRB), Nora Mohamed Maher (Egypt), Nakanishi Michiyo (JP), Smita Mondal (India), Monica Marton (RO), Pelcz Petra (RO), Péter Izabella (RO), Darie Popa (RO), Neda Siami (Iran), Adelene Ng, Mariana Scubli (RO), Szécsényi Zsuzsa AFIAP (HU), Alla Sokolova (RUSS), Stan Valentina  EFIAPp (RO), Szegedi Éva (RO), Sakinah Sulil-(Saudi Arabia), Miklósi Petra-Bernadeth (HU), Magdelene Teo (Singapore), Tomassi Antonella EFIAPp (I), Tu Jianhua (China), Vitos Hajnal (HU),Varga Erzsébet Mandy (RO) şi Judy Wong (Singapore).

Vernisajul expoziţiei, care va fi completat de muzica unor elevi de la Liceul de Arte, va avea loc duminică, de la ora 11 în Galeria Euro Foto Art (strada Piaţa 1 Decembrie nr. 12). Intrarea este liberă.

Expoziţia va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 8 şi 19, până în 9 aprilie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON