URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 24 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Octombrie 2019, 19:30

Centenarul Colegiului Gojdu, sărbătorit cu teatru şi lansări de carte. Între volume se numără şi "100 Gojdişti de prestigiu" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Colegiul Naţional Emanuil Gojdu se află în sărbătoare, întrucât în această toamnă se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea şcolii.

Cu ocazia centenarului, marţi după amiaza, în sala festivă a colegiului au fost lansate mai multe volume despre şcoala ce poartă numele marelui avocat orădean Emanuil Gojdu şi absolvenţii ei. 

Lansările au fost precedate de un moment muzical prezentat de corul profesorilor, care a interpretat imnul României şi imnul colegiului. 

De asemenea, zecile de participanţi au asistat şi la un spectacol de teatru, "Mesaj din viitor", prezentat de elevi. În piesa imaginată de clubul de teatru al colegiului, elevii reuşesc să construiască o maşină a timpului şi primul lucru pe care-l fac e să meargă în trecut, ca să-l avertizeze pe Emanuil Gojdu că testamentul său va fi atacat de autorităţile maghiare, iar fundaţia lui, care a ajutat atâţi tineri români, va dispărea.

După ce elevii şi-au primit aplauzele, directorul Florin Nicoară a subliniat că realizarea volumelor dedicate centenarului Colegiului Naţional Emanuil Gojdu a presupus o muncă asiduă din partea mai multor profesori ai şcoli.

Între acestea se numără "Monografia colegiului (1919-2019)", realizată în două volume de mai mulţi profesori sub coordonarea lui Emil I. Roşescu. De asemenea, profesorii Florentina Barta şi Gelu Serea au realizat un scurt istoric al Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu". 

Între volumele lansate s-a numărat şi "Decenalul monografic 2009-2019 al Colegiului Naţional Emanuil Gojdu", coordonat de Florin Nicoară şi Anca Mile, precum şi o nouă ediţie a revistei şcolii, "Ţara visurilor noastre". 

În fine, cei prezenţi au asistat şi la lansarea volumului "100 Gojdişti de prestigiu", realizat de profesorii Florin Nicoară, Adrian Niţă, Maria Niţă, Corina Ioana Luncan, Corina Simona Matei şi Tanţa Marina Hodişan. 

Cartea prezintă 100 foşti elevi ai colegiului, care s-au remarcat în carierele lor. Între aceştia, autorii i-au menţionat pe Caius Iacob, care a absolvit în 1928 şi a fost membru al Academiei Române, şi pe fizicianul Francois Kertész, care a absolvit în acelaşi an şi a devenit ulterior membru al Academiei SUA şi a fost membru al Comisiei pentru Energie Atomică din Statele Unite. 

De asemenea, între "gojdiştii de prestigiu" a fost menţionat cunoscutul istoric Liviu Borcea, care a scris "Istoria oraşului Oradea", precum şi Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, şi Cornel Antal, fost rector al Universităţii din Oradea. Cărţile au putut fi achiziţionate de către curioşi la încheierea evenimentului. 

Sărbătoarea continuă la Gojdu cu dezbateri, expoziţii şi concursuri. De asemenea, vineri, în curtea şcolii, de la ora 17 sunt programate concertele Mustang şi Smiley, iar sâmbătă, de la ora 12, în Parcul 1 Decembrie va fi dezvelită statuia avocatului Emanuil Gojdu. În aceeaşi zi, de la ora 16.30, în curtea colegiului, vor avea loc concertele date de Celelalte Cuvinte şi de Direcţia 5.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4462 RON
  • 1 EUR = 4.8026 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON