URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
15 Octombrie 2012, 17:58

O manelistă din Oradea a fost acceptată la X Factor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O cântăreaţă de manele din Oradea a fost acceptată în concursul X Factor România, transmis în fiecare duminică de Antena 1. În ediţia din 14 octombrie a fost transmisă preselecţia orădencei Claudia Ciobanu, sau "Clauditza de la Oradea", cum este ea cunoscută în cercurile iubitorilor de manele.

Tânăra a apărut îmbrăcată într-o rochiţă roz şi foarte dichisită la preselecţiile care au avut loc în Cluj Napoca şi a cântat melodia "Soarele meu", de la Mandinga. Obişnuită să facă show-uri cu dedicaţii la nunţi, fata a dansat în faţa juraţilor, ba chiar s-a urcat provocatoare pe pupitru în faţa lui Cheloo de la Paraziţii. "Haide, Cheloo, ştiu că-ţi place!", i-a spus manelista.

Pe toată durata melodiei, orădeanca a dansat, ajungând şi lângă Dan Bittman, dar şi lângă Delia. Fata a recunoscut că este cântăreaţă la nunţi. "Cânt oriunde. Oriunde sunt dorită şi unde mă cheamă lumea", a spus ea. Clauditza le-a mai spus juraţilor că ea trebuie să facă atmosferă oriunde merge: "Nunţile sunt cu lume multă şi trebuie să-i ridic pe toţi în picioare".

Chiar dacă şi-a transformat audiţia în bairam, orădeanca a primit trei de "da" din partea juriului şi a trecut în "Bootcamp", etapa următoare a concursului. "Se vede că ai experienţă, că eşti profesionistă", i-a spus Dan Bittman.

Clauditza este cântăreaţă cu state vechi şi are lansate mai multe manele, pentru care a şi filmat videoclipuri.

Tot în ediţia din 14 octombrie, orădeanca Alexandra Broinaş, despre care juraţii au spus că seamănă cu Inna, a trecut în etapa următoare a concursului. În urmă cu câteva săptămâni, o altă orădeancă, poliţista Natalia Selegean, a reuşit să intre în acest sezon al X Factor România.

Vezi aici prestaţia "Clauditzei" la X Factor!

Citeşte şi: "Inna de Oradea i-a vrăjit pe Dan Bittman şi Cheloo şi Poliţista X: s-a făcut remarcată la preselecţiile X Factor şi a fost aleasă de toţi cei trei juraţi pentru a continua concursul

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
ADEVAR
In cadrul Conservatorului din Bucureşti precum si la alte Facultati din tara, se studaza „Maneaua ca fenomen, maneaua ca obiect de dezbatere publica“. Maneaua este un curent muzical aparut de aroximtiv doua decenii la noi in tara, obtinand un procent de 70% in randul melomanilor. In prezent maneaua este promovata cu mandrie de majoritatea posturilor de Televiziune si Radio. Deci manaua face parte din cultura poporului nostru. Nu inteleg cum un ziar local isi permite sa denigreze imaginea unei soliste, interpreta de muzica diversificata, finalista la concursul x factor. In loc sa aprciem si sa ne mandrim cu valorile pe care le avem in judet noi le defăimam. Sa va fie rusine! Stimati redactori, dati inca o data dovada de amatorism ! Sa intelegem cu totii ca vi s-au cam epuizat subiectele de presa...................
Postat 17 Octombrie 2012, 14:13 de BARBU LAUTARU
muzica pt prosti
Ne pretindem mai civilizati si mai occidentali decat "miticii", dar avem manelisti bihoreni... Maneaua = subcultura!
Postat 17 Octombrie 2012, 10:12 de M. A. Nelu
PENTRU TOTI DOBITOCII
Voi cei care o blamati, de ce va ascundeti sub identitate necunoscuta si nu aveti curajul raspunderii de a va prezenta. Asta este cel mai josnic lucru, sa blamezi o persoana dar sa nu ai curajul sa te prezinti. Sunteti niste LASI si CACACIOSI, sunteti niste lichele. De oameni ca voi trebuie sa se scape societatea asta.
Postat 16 Octombrie 2012, 16:04 de BAICU GEORGE
"Toti oamenii sunt trecatori, dar nu toti trecatorii oameni."
"Toti oamenii sunt trecatori, dar nu toti trecatorii oameni." lasa ca bolile venerice sunt la barbat nu la femeie ele doar taransmit :)))) poarta microbul barbatului :))) e talentata ca e inca in puteri ca oricum ca o carpa ajunge ca toti cei ce imbatranesc .Fierare re varful, culmea lui, nimeni nu este neimplinit la ce poate oferi individual in turma nu ar avloare oricum :))))turma se destrama oricum si in rest mori sau omori.
Postat 16 Octombrie 2012, 13:31 de "Toti oamenii sunt t
groaznic
o ... din Oradea asta este Claudiza, plina de boli venerice....groaznic probabil si-a aranjat cu curu intrarea la x factor, manelista de cluburi asta este si asta va ramane...mi greata...vrea sa se afirme dar e prea TARZIU CA LUMEA O CUNOASTE CINE ESTE.
Postat 16 Octombrie 2012, 12:44 de sisi
groaznic
minunat
Postat 16 Octombrie 2012, 12:42 de sisi
felicitari!!!!
felicitari clauditza esti foarte talentata
Postat 16 Octombrie 2012, 11:18 de andreeea
felicitari!!!!
sa stii ce asta denota cat de culti sunt manelistii si nu oricine poate ajunge acolo felicitari sunt mandru de tine
Postat 16 Octombrie 2012, 11:16 de adi
bravo felicitari...
o mandrie pt oradeni
Postat 16 Octombrie 2012, 11:13 de andreea
invidiosilor
foarte tare cea mai buna
Postat 16 Octombrie 2012, 11:12 de patricia
invidiosilor
mai lasati vb nu stunteti in stare de nimik doar sa vb altceva
Postat 16 Octombrie 2012, 11:10 de patricia
invidiosilor
nu vb dak nu stii nu halii mereu ce auzi de la altii
Postat 16 Octombrie 2012, 11:07 de patricia
invidiosilor
aveti tupeu sa vb de altcineva cand voi nu stiti cine sunteti?
Postat 16 Octombrie 2012, 11:06 de patricia
invidiosilor
o manelista care a terminat un liceu de muzica sectiunea canto pian ...si care poate canta cu usurinta orice gen de muzica inclusiv manele...dak va interesati mai bine ea canta la butoiul de aur doar muzica usoara...
Postat 16 Octombrie 2012, 11:03 de patricia
aa
da va mai mirati ....la ce penibili sunt antenistii...vai ,vai
Postat 15 Octombrie 2012, 23:00 de aa
aaa
clauditza:"eu cant muzica de calitate,tangouri valsuri..."minciuni....practic era o rusine sa zica ca este manelista....pitzi
Postat 15 Octombrie 2012, 22:18 de Anonimus
ohhhoo
una dinte multele curve din oradea, asta e o curva penala numa cine nu vrea nu o fute, poate ii da ceva la bitman si la chelooo si castiga Xfactor :)))))).
Postat 15 Octombrie 2012, 20:36 de juji
ce fofofofofofofo
o fofo... il da pe sapte pe DAN BITMAN e oare prima oara !
Postat 15 Octombrie 2012, 19:50 de mama mia
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Poliţia Bihor în 2018: Au fost identificaţi toţi autorii infracţiunilor de mare violenţă şi toţi şoferii care au părăsit locul faptei (FOTO)
  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON