URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă circuli prin oraş, este imposibil ca la 2-300 de metri să nu dai peste un mic şantier. Ba se sparge o stradă, ba se renovează o clădire. Se introduc ţevi, se raşchetează asfaltul, se amenajează pietonale, este o efervescenţă de parcă la noi s-ar ţine Olimpiada Constructorilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
27 Decembrie 2010, 12:46

Frumoasă cu dorinţe (FOTO)

Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
Frumoasă cu dorinţe (FOTO) Frumoasă cu dorinţe
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tânără, frumoasă şi cu ochi pătrunzători, Andrada Borcheş e sigură că viaţa e plină de surprize, dar că mai presus de toate, în final, toate lucrurile ies aşa cum ar trebui să fie.

Dacă crezurile ei sunt adevărate, înseamnă că orădeanca va ajunge un model cunoscut, iar de acolo se va lansa şi în televiziune, având propria emisiune. Până atunci, e în pregătiri intense pentru a ajunge în cea mai bună formă, demnă de arătat la defilări de modă.

Pasiune pentru frumuseţe

Studentă în anul I la Relaţii Internaţionale, Universitatea Oradea, Andrada Borcheş se prezintă ca o persoană sociabilă, deschisă şi foarte vorbăreaţă. E convinsă că aceste caracteristici îi vor fi de folos în cariera pe care speră să şi-o facă în modeling, pasiunea ei cea mai mare. "Modelingul m-a urmărit din clasa a doua, când am făcut primul curs. Mă simt bine pe podium", spune frumoasa.

Iar pentru că îşi doreşte mult să fie remarcată, mai nou a început un contract de colaborare cu agenţia Mr. M Models, în urma căruia a şi avut câteva joburi. "Am pozat pentru make-up artistul Beatrix Madi, care a lucrat şi la Dansez pentru Tine, şi pentru o maşină rară tuningată de o firmă de specialitate", spune frumoasa. Iar acesta este doar începutul.

Televiziunea, ambiţia cea mare

Cum un corp perfect este esenţial pentru orice aspirantă la o carieră de manechin, Andrada şi-a reînceput de curând sesiunile de fitness, după un program special creat pentru corpul ei. Îşi doreşte cu adevărat să aibă succes ca model, pentru ca apoi să-şi împlinească un alt vis.  Planul ei e bine pus la punct: după ce va deveni cunoscută în lumea modei, se va remarca şi la televizor, dar nu oricum, ci prezentând propria emisiune. "Nu vreau un job pe care-l face toată lumea. Nu aş suporta să fac mereu aceleaşi lucruri", zice tânăra studentă.

Dacă e pe atât de ambiţioasă precum se prezintă, sigur nu se va lăsa fără o luptă acerbă, ca să-şi vadă visele realizate...


MODEL DE CARIERĂ
Andrada Borcheş
Vârstă: 19 ani
Ochi: negri
Zodie: Taur
Înălţime: 1,74 m
Greutate: 53 kg
Măsuri: 88-60-90
Hobby: modeling, fotografie

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
..
In sfarsit o fata frumoasa ! Prima fata despre care pot sa spun ca arata foarte bine si are un chip foarte frumos! Singura problema e machiajul strident in aceste poze dar sunt sigura ca nu tu l-ai ales :) Iti doresc succes !
Postat 04 Ianuarie 2011, 16:27 de eu
mui bien
mui bien
Postat 04 Ianuarie 2011, 08:43 de was
Suarez
Vas a conseguir todo lo que te propongas en esta vida, tienes la fuerza, el empeño y el talento para ello. Estoy muy orgullosa de ti, te quiero! :))
Postat 02 Ianuarie 2011, 21:12 de Lola
in sfarsit
In sfarsit o fata frumoasa in adevaratul sens al cuvantului. Pe site-ul asta la " frumoase" numai pitzipoance cu mici exceptii, toate etalandu-si provocator formele. Bravo Andrada acesta este un portofoliu de bun simt. Felicitari si sa mai auzim despre realizarile tale! Sunt mandra ca sunt femeie cand vad asemenea model! La Multi Ani!
Postat 30 Decembrie 2010, 12:38 de ingrid
corect
cu farduri, fetele arata mai batrane.
Postat 29 Decembrie 2010, 02:12 de da
bravo
cam multe frustrate printre voi ... pline de rautate si invidie! bravo Andrada , mult succes!!!
Postat 28 Decembrie 2010, 17:23 de princess
pt "cory"
"Cory" mama, daca si esti asa frumoasa ca si cea de care vorbeam... cred ca ti-e sparta oglinda din toaleta! nu spun unei femei frumoase ca e patetica, decit daca ii asa, fiintza draga! Si apropo: nu am ciine, da' pot adopta unul.Nu-mi trimiti poza ta? Fotografiile "modelelor" se pot folosi decit intr-un singur loc: la panoul "Militia prezinta" , fiindca inainte sa ajunga "model" trebuie sa fie "futomodel".(scuzati, am gresit intetionat)..
Postat 28 Decembrie 2010, 17:22 de dan
bine
in primele doua poze, alea in costum de baie, arata chiar foarte bine. in celelalte poze, acolo unde s/a dat cu smecleu pe ochi, arata bine, dar imbatranita. nu te mai vopsi asa de strident printeso, arati destul de bine incat sa nu ai nevoie de vopsele. lasa-ti frumusetea la vedere, ca e naturala, nu ai nevoie de accesorii
Postat 28 Decembrie 2010, 06:51 de xfiles
pt anca
halooo anca, ai dat-o in bara cu ursu\'... asta mai mult dormiteaza...
Postat 28 Decembrie 2010, 02:00 de hibernare
buna intrebare!!
ursii sunt rari, si mereu infometati:))
Postat 27 Decembrie 2010, 21:33 de anca
brunetica
esti fff frumusica, sa ai noroc si bafta in cariera
Postat 27 Decembrie 2010, 18:48 de Mosu
pt cypress
la ce se da anca mai des, la urs ori la matzoc ?
Postat 27 Decembrie 2010, 17:46 de kool
Anca
Anca e mai frumoasă și se dă la urs mai des.
Postat 27 Decembrie 2010, 17:27 de Cypress
patetic
danut draga, mama ta te-a invatat sa le spui fetelor care arata bine ca sunt patetice? si ce ti-a mai spus ca unica femeie din viata ta a fost este si va ramene ea? pana si ea s-a plictisit de tine si ti-ai luat un caine pe care-l inveti sa latre pe fotografiile modelelor si mai apoi le 'folosesti' tu nu-i asa dragul de tine, sau patetic mic pervers ce esti!
Postat 27 Decembrie 2010, 17:13 de cory
pozitia
au mai fost si altele care au spus ca nu le place sa faca mereu acelasi lucru si bla, bla, bla... dar vor sa fie VEDETE! in final (pt asta) au facut toate exact cam acelasi lucru...
Postat 27 Decembrie 2010, 17:12 de "capra:
frumoasa?
frumoasa? un pic si imi invat ciinele sa latre dupa poza ei.Dac isi da jos fardurile ramine o amarita patetica, dar cu ambitii.Sa-i traiasca! Pentru "cory" Nu mai fi atit de "boring"...Fii "cool" si mai invata engleza...
Postat 27 Decembrie 2010, 16:39 de dan
FRUMOASA
ff frumoasa la MILANO cu tine
Postat 27 Decembrie 2010, 14:31 de anca
me
clar, alta fata alte comentarii de la cocalari si pitzipoance frustrati cu totii, bai nelu sau cine esti, tu unde ai aparut vreodata in afara de viatza ta care este atat de boring!
Postat 27 Decembrie 2010, 13:49 de cory
eu
fata din Milano? tipa e din Nufarul, ce cuminte pare dar pt varsta ei e perversa rau. ps. prietenii stiu de ce!
Postat 27 Decembrie 2010, 13:46 de nelu
wao
deci fata e de Milano! Ce face are, ce poze! Felicitari!
Postat 27 Decembrie 2010, 13:38 de andrea
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Urmaşii Marii Uniri îşi cinstesc înaintaşii: În Chioag a fost dezvelită o placă în memoria săteanului care s-a dus, în 1918, la Alba Iulia (FOTO)
  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON