După un început bun, în care elevii antrenorului Cornel Gordan au reuşit să conducă cu scorul de 2-1, iar mai apoi chiar şi cu 4-2, încet, încet, jucătorii echipei gazdă, impulsionaţi şi de maniera de arbitraj - care în momentele cheie avertiza echipa orădeană cu câte o eliminare - au reuşit să reechilibreze situaţia, să egaleze şi mai apoi să-şi apropie victoria. O victorie nedreaptă la diferenţa de trei goluri, având în vedere că până la începutul sfertului IV s-a mers cap la cap, situaţia fiind egală, scor 8-8, cu 7 minute înainte de final.
Succesul echipei maghiare a survenit chiar la sfârşitul jocului, când poloiştii echipei gazdă au reuşit să speculeze mai bine ocaziile ivite şi să puncteze de 4 ori, în timp ce orădenii şi-au mai trecut doar o singură dată numele pe lista marcatorilor.
Rămâne gustul amar al înfrângerii la trei goluri diferenţă, dar cum mai este şi returul, pe data de 2 februarie, la Oradea, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", şi cum jucătorii orădeni au mai întors diferenţa de chiar 4 goluri din disputa din optimi, cu italienii de la Florentia, ei păstrează şi acum şanse reale de calificare.
În meciul de la Budapesta, Tiberiu Negrean a avut apetitul cel mai ofensiv, numele său fiind trecut de 4 ori pe lista marcatorilor, în timp ce Nicolae Diaconu l-a urmat, cu 2 reuşite.
Honved Budapesta - CSM Digi Oradea: 12-9 (2-3, 3-2, 3-2, 4-2)
Honved: Gergely Istvan, Levai Marton - Szekely Bulcsu, Hangodz Laszlo, Matyas Zoltan, Salamon Ferenc (2), Batori Bence (3), Jansik David, Szivos Marton (1), Toth Marton (2), Gor Nagy Miklos, Angzal David, Harai Balasz (4). Antrenor: Lajos Vad
CSM Digi: Barat Ferenc, Dorin Creţu - Mircea Samuilă (1), Cosmin Baidoc, Nicolae Diaconu (2), Mihnea Chioveanu, Alex Popoviciu, George Tarnoveţchi, Kincses Attila (1), Andrei Creţu (1), Monostori Attila, Kadar Kalman, Tiberiu Negrean (4). Antrenor: Cornel Gordan
Arbitri: Ceccarelli Leonardo (Italia), Franulovic Andrej (Croaţia)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.