URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O alianță cu Debreţinul ar fi viabilă dacă cele două aeroporturi ar fi de puteri apropiate. Or, noi venim cu nicio cursă externă, cu un terminal neterminat și cu o conducere Pásztor-Mang impotentă, indolentă și ineficientă. Ei au o Primărie care chiar investește masiv în aeroport, au zeci de curse externe și, mai ales, un operator strategic ungar.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
30 Septembrie 2019, 08:10

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ce soluție propune Ianoș pentru habarniștii de la Aeroport

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum arată evenimentele săptămânii trecute, prin ochii lui Bihorel: 

Luni

Vio către Ghiusi. "Am văzut că fostul şef al Aeroportului, colegul lui Aurel Vlaicu, l-a scufundat pe Păstor-Sabotor". "Poţi să-l scufunzi la 100 de metri adâncime, n-are nimic. E obişnuit, că 10 luni pe an e ori la vânătoare, ori la scufundări". "Şi în celelalte două luni lucrează?". "Să nu exagerăm. Conspectează sarcinile pe care le primeşte din afară".

Marţi

Înţelepciunea lui Ianoş nu are margini, nu degeaba a fost ministru la Educaţie aproape un sfert de oră. "Nu-i putem da afară pe habarniştii din Consiliul de Administraţie al Aeroportului, că au contracte beton şi ar trebui să-i plătim încă un an". "Adică după ce că sunt proşti, îi mai şi premiem. Dar ceva soluţii ai?". "Mă gândesc ca la viitorii membri să nu le mai fac contracte beton, ci din chirpici".

Citeşte continuarea, pe Blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nelu, stii bancul cu timpu’?
...cu dilutiile tale, cu tot!
Postat 30 Septembrie 2019, 22:13 de vineri
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3202 RON
  • 1 EUR = 4.7619 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON