URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice proiect european are și constrângeri. În afara faptului că banii sunt mai greu, spre imposibil de furat, odată terminate investițiile, acestea nu pot fi utilizate după bunul nostru plac. Așa ne-am trezit că, în pustia noastră Cetate, hotelul a trebuit să-și închidă porțile fiindcă vreme de 5 ani nu e voie ca să se producă profit acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 Decembrie 2015, 09:20

După Bolo, dezordinea: La Înmatriculări nu se mai dau numere de ordine fiindcă aparatul s-a defectat... de 5 ani

După Bolo, dezordinea: La Înmatriculări nu se mai dau numere de ordine fiindcă aparatul s-a defectat... de 5 ani foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorenii care îşi schimbă maşinile cumpărate acum 7-8 ani ani cu altele, deci nevoiţi să treacă din nou pe la Serviciul de Înmatriculări Auto, se plâng că ordinea instaurată de "tartorele" Ilie Bolojan pe vremea când era prefect s-a dus naibii. La propriu!

Dacă în 2005 Bolojan punea rânduială în serviciile publice din subordinea Prefecturii obligând Înmatriculările la un sistem transparent de deservire a cetăţeanului după regula "primul venit, primul servit", iar în instituţie a fost montat un dispozitiv ce elibera numere de ordine şi afişa pe ecrane, la fiecare ghişeu, cui îi vine rândul în ordinea numerelor primite, în prezent instalaţia nu mai funcţionează deloc. 

Aflaţi de ce pe www.Bihorel.ro!

Citiţi pe această temă şi articolul Replica Prefecturii: Înmatriculările funcţionează normal şi fără numere de ordine, dar va fi deschis încă un ghişeu

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
nu ştiu cine,,
dar e o mizerie!ca să nu zic cineva..
Postat 08 Decembrie 2015, 18:43 de crisan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON