Poliţiştii comunitari au fost săptămâna trecută la un pas de a declanşa un scandal monstru. Circa 30 de agenţi s-au dus în grup la scaldă în ştrandul Ioşia şi, înainte să se prindă casiera ce se întâmplă, un sfert dintre ei au şi intrat cu tupeu în incintă fără să-şi cumpere bilet.
Speriată, femeia l-a anunţat pe administrator că un grup de tineri forţează intrarea, iar administratorul a chemat firma plătită de RAPAS să păzească intrarea în ştrand. Tot e bine că n-a chemat în ajutor Poliţia Comunitară, că am fi asistat la prima autoarestare din istoria instituţiei!
Situaţia era cu atât mai încurcată cu cât poliţiştii o ţineau pe-a lor, că beneficiază de intrare gratuită, iar angajaţii ştrandului nu ştiau nimic de asta. Situaţia s-a lămurit doar după discuţii prelungite între reprezentanţii celor două părţi, ocazie cu care s-a aflat că s-ar fi dat o aprobare pe gură de la conducerea Primăriei ca poliţiştii comunitari să se poată scălda gratuit în ştrandul Ioşia, alături de pensionari. Să nu zică lumea că-s nişte nespălaţi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.