URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 24 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La grădiniţă, visăm la bulinele colorate - alea negre sunt rele, cele colorate viu sunt bune, semn de apreciere. După ce mai creştem, apar diplomele. Şi primim câte nu putem duce - pentru că am participat la un curs de 3 ore, pentru că am ieşit penultimii la un concurs de atletism, pentru că la o seară de dans n-am călcat pe nimeni pe picioare sau pentru că am terminat facultatea, chiar dacă n-am susţinut licenţa. E o aşa inflaţie de diplome, încât, la 14 ani, dacă nu ai cel puţin 50 de bucăţi pe etajeră te poţi considera pierdut definitiv pe calea ratării.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată pe site-ul Curții Constituţionale a României decizia nr. 250/2019, prin care s-a stabilit că este obligatoriu ca orice schimbare de încadrare juridică într-un proces penal să nu se realizeze direct prin sentința finală, ci înaintea acesteia, pentru a garanta dreptul inculpatului la apărare în raport cu acuzația concretă ce i s-a adus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
28 Ianuarie 2018, 16:38

Un bărbat a murit, după ce a căzut sub un tramvai, lângă parcul Olosig (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat de 61 de ani din Oradea a murit, duminică, după ce a căzut sub un tramvai, în staţia de lângă parcul Olosig.

Potrivit martorilor, accidentul s-a petrecut în jurul orei 15.40, imediat după ce sexagenarul s-a dat jos din tramvai în respectiva staţie. După ce vehiculul s-a pus în mişcare, din motive neclare, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut sub tramvai, fiind apoi târât câţiva metri.

Roţile tramvaiului nu i-au secţionat corpul, însă i-au provocat răni grave.

"La sosirea echipajelor de descarcerare, bărbatul era în stare de inconştienţă, iar un picior al său era prins sub tramvai. Echipajele de descarcerare au ridicat tramvaiul şi au evacuat victima, iar apoi s-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, însă, victima nu a putut fi salvată", a declarat, duminică, maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, pentru BIHOREANUL.

Potrivit acesteia, la locul indicat s-au deplasat trei echipaje de descarcerare, unul de prim ajutor calificat şi unul de terapie intesivă mobilă din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea.

De asemenea, în zonă au fost prezente mai multe echipaje de Poliţie, inclusiv criminalişti, care au demarat cercetări la faţa locului, pentru a stabili clar cum s-a produs tragedia. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al OTL, Carmen Tocuţ, circulaţia tramvaielor din zonă a fost întreruptă până la ora 17, timp în care un autobuz a înlocuit garniturile.


video: Popa Marin

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Edilii orasului si ...banii publici. Statii de tramvai neconforme,produc accidente mortale !
Pentru ca pietonii sa fie in siguranta, refugiile peron ale statiilor de tramvai ar trebui imprejmuite cu un gard. In plus, inaltimea lor ar trebui sa fie cel putin egala cu distanta dintre sosea si prima treapta a tramvaiului. 1.Priviti la inaltimea ultimei trepte a tramvaiului raportata la bordura trotuarului 2.Priviti la distanta dintre ultima treapta si peronul statiei de tramvai. Oare de ce s-a dezechilibrat barbatul ??? Mister!!??. Oare cine e de vina ?
Postat 31 Ianuarie 2018, 19:46 de platona
???
Pe lângă că circulă extrem de rar grație...bietul om! Ce ghinion!
Postat 28 Ianuarie 2018, 17:57 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1795 RON
  • 1 EUR = 4.7233 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON