URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Zilele trecute, Oradea a intrat în colimatorul primarilor celor mai importante orașe din țară, Bucureștiul și Clujul. Și, ca de fiecare dată, fără ca noi să avem vreo vină. Asta nu înseamnă că nu suntem măguliți că ditamai primarii de capitale, de provincie și de țară nu mai pot dormi de grija noastră!
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
03 Iunie 2014, 15:19

Ţigări de contrabandă în valoare de 20.000 de euro, descoperite în cutii de Cocolino (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1, la punctul din Borş, 9.850 de pachete de ţigări Jin Ling ascunse în cutii de carton care teoretic conţineau balsam Cocolino.

Ţigările au fost descoperite într-o autoutilitară Volkswagen condusă de cetăţeanul Denes L., în vârstă de 36 de ani, care era însoţit de Attila P., în vârstă de 46 ani, ambii cu domiciliul în judeţul Harghita. Cei doi nu aveau documente de provenienţă pentru cele aproape 10.000 de pachete de ţigări, inscripţionate cu "for duty free only".

"Attila P. a declarat că ţigările îi aparţin şi le-a achiziţionat din Ungaria cu scopul de a le comercializa în România", a precizat comisarul-şef Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de aproximativ 20.000 euro, a fost reţinută în vederea confiscării. Harghiteanului Attila P. i s-a întocmit lucrare penală pentru contrabandă de ţigări şi deţinere în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de ţigarete.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Econom chinezul la preţul transportului !?!
În loc să aducă 9.850 de pachete odată, putea face mai multe drumuri a câte 499 de pachete şi era nepenal până la Beijing şi înapoi !?! Instructive informaţii vin de la PCTF-uri !?!
Postat 04 Iunie 2014, 08:38 de Carp III
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3348 RON
  • 1 EUR = 4.7798 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON