URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iunie 2011, 19:26

Şoferul criminal a fost reţinut. Iuliu Chiş voia să fugă din ţară!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Iuliu Chiş, şoferul în vârstă de 37 de ani, care sâmbătă seară, aflat la volanul unui Mercedes nu a acordat prioritate unui Tico în care se aflau trei tinere, dintre care una a murit, a fost reţinut de poliţiştii rutieri pentru 24 de ore.

"În cursul zilei de marţi, după expirarea ordonanţei de reţinere, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Acuzaţiile care i se aduc sunt ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism cu îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă", a declarat luni seară pentru BIHOREANUL inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii îl citaseră pentru ziua de marţi, dar, pentru că "existau informaţii că voia să fugă din ţară", audierea a fost devansată pentru luni după amiază, când, la sediul Poliţiei Rutiere, lui Iuliu Chiş i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi măsura reţinerii.

După audieri, el va fi dus în arestul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Bihor.

Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 20, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Barcăului din cartierul orădean Ioşia.

Iuliu Chiş, 37 de ani, care potrivit martorilor conducea un autoturism Mercedes cu 160 de kilometri la oră, pe strada Barcăului, a izbit o maşină Tico în care se aflau trei tinere - două gemene de 24 de ani şi verişoara lor de 25 de ani - şi care se deplasa pe strada Meşteşugarilor, artera cu prioritate.

În urma impactului, autoturismul Tico a fost proiectat la aproximativ 60 de metri de locul accidentului, lovind un BMW parcat în zonă. Una dintre cele trei tinere, o fată în vârstă de 24 de ani a murit pe loc, iar celelalte două au fost rănite grav, find transportate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea.

Potrivit medicilor, sora geamănă a fetei care a murit se află în comă, fiind ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor şi fiind internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea, cu traumatism cranio-cerebral sever şi hemoragie intracraniană. Medicii sunt rezervaţi în ce priveşte şansele ei de supravieţuire.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
35 Comentarii
http://www.youtube.com/watch?v=4glrJHs5zLQ&NR=1
MARTURIA UNEI FETE CARE A FOST DUSA LA PROSTITUTIE IN ITALIA v JUPANA ANCA COMSA DECLARA CA nu prezinta pericol public tiganul poprica !!!!! PENTRU BARBATUL JUDECATOAREI NU PREZINTA PERICOL DEOARECE EL A MURIT TOT LA VOLAN SI TOT BAUT............................................
Postat 21 Iunie 2011, 21:06 de anca comsa
http://www.youtube.com/watch?v=4glrJHs5zLQ&NR=1
MAMELOR CE AZI DUCETI LA GRADINITA O FETITA.........DACA AZI INCHIZI OCHII , DACA AZI INCHIZI GURA, DACA AZI ITI INCHIZI URECHILE MAINE FETITA TA SAU CHIAR ..........BAIETELUL TAU vor cumpara vila unui * de tigan poprica si un mercedes scump cu care sa omoare fete destepte de SORBONA care nu au stat la vrajala lui de analfabet cu tupeu de cartier copii tai ,vaginul fetitei tale.....anusul baietelului tau......gura si buzele copilului tau mult iubit VOR INGHITII TOATE PENISURILE NEGRILOR, ARABILOR, MUSULMANILOR INSOTITE DE BATAI, TERORIZARI,NENOROCIRI SI PENTRU A CRESTE CONTUL SI VILA UNOR TIGANI ANTIROMANI CA SI ACESTI TIGANI CRIMINALI CA poprica si neamul lui iar cand dreptate iti vei cere o nemernica de isterica de jupulicatoare ca comsa anca IL VA ELIBERA PE cel ce ti-a imbracat in sperma odrasla ta iar el in mercedes 320s class si va spune ca nu PREZINTA PERICOL PUBLIC CI TU REPREZINTI PERICOL PUBLIC PT CA INCERCI SA ITI CERI DREPTATEA PUBLIC(normal mita nu se da public si nu se acepta public la fel ca si traficul de influenta)
Postat 21 Iunie 2011, 21:04 de anca comsa
http://bihoreanul.gandul.info/saptamanal/condamnate-la-sex-3628120
NU ARE ALA BANI DECAT INTENTIA FALSA DE A-SI REGRETA FAPTA PT A PRIMII CIRCUMSTANTE ATENUANTE LA SENTINTA pervers poprica ungurul tigan ca si avocatu doseanu care doseste dreptatea mortilor ASTA ESTE ALA LA CARE A FUGIT LA NUNTA POPRICA IAR DOSARUL IN CARE A FOST CERCETAT POPRICA CARE A fost unul din traficanţii de cocaină din cunoscuta filieră “Zăvoi”, coordonată de Dorel Flonta VEZI CINE A INSTRUMENTAT CAZUL FILIERA ZAVOI SI CE A AJUNS AZI SI CU CINE ESTE PRIETEN ..........ALOOOOOOOOOO dl procuror v-ati trezit???????? http://bihoreanul.gandul.info/saptamanal/condamnate-la-sex-3628120 DE CE NU A FOST TESTAT ANTIDROG CAND POL STIA CA ESTE CONSUMATOR DE DROGURI???? FELICITARI SI RESPECT JURNALISTILOR ......SINGURUL CARE FACE DREPTATE ESTE DUMNEZEU prin umilii lui robi ---ZIARISTII ----- mult respect in continuare
Postat 20 Iunie 2011, 23:35 de bani de mercedes
tarfa de judecatoare protejata de legi speciale
 la armeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!!!!!!!!!!!!!!!!!pe copii judecatorilor si procurorilorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, pe toti cei ce au avut o functie publica de decizie din 89 incoace pe orice politician.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!sariti romani la armeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!sculati-va din somnul manipularii in care v-au indoctrinat curvele care si-au batut si isi bat joc de romani zi de zi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!maine va pica copilul tau crescut groaznic de greu de tine sub masina unui tigan ungur care va da bani unei tarfe de judecatoare care tine cu alcolistii ca si ai barbatului!!!!!!!!!!!!!! haideti sa le dam emotii sa le aratam ca nu ei conduc ceva ce nu s-au chinuit sa poarte 9 luni, sa nasca in chinuri!!!!!!!!!!!!!!!!!!blestemat sa fi tu roman, si copii copiilor tai sa nu poti ridica capul din jug niciodata daca ai sa taci cand vezi coruptia si sangele imprastiat al seamanului tau de curvele de tigani politisti judecatori politicieni.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 18 Iunie 2011, 20:13 de mircea
curva de judecatoare protejata de legi speciale
 la armeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!!!!!!!!!!!!!!!!!pe copii judecatorilor si procurorilorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, pe toti cei ce au avut o functie publica de decizie din 89 incoace pe orice politician.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!sariti romani la armeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!sculati-va din somnul manipularii in care v-au indoctrinat curvele care si-au batut si isi bat joc de romani zi de zi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!maine va pica copilul tau crescut groaznic de greu de tine sub masina unui tigan ungur care va da bani unei tarfe de judecatoare care tine cu alcolistii ca si ai barbatului!!!!!!!!!!!!!! haideti sa le dam emotii sa le aratam ca nu ei conduc ceva ce nu s-au chinuit sa poarte 9 luni, sa nasca in chinuri!!!!!!!!!!!!!!!!!!blestemat sa fi tu roman, si copii copiilor tai sa nu poti ridica capul din jug niciodata daca ai sa taci cand vezi coruptia si sangele imprastiat al seamanului tau de curvele de tigani politisti judecatori politicieni.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 18 Iunie 2011, 20:11 de mirceab
judecatoare
penibila de judecatoare iubitoare de betivi si criminali ar trebui expulzata din tara,iar prefectul demis pt ca nu vegheaza la respectarea legii si a cetateanului.Comsa e o criminala ce trebuie pedepsita de familia fetelor.E o criminala mai periculoasa decat soferul nebun.Prefectul ce face ?politia e varza,dracu mai respecta fratilor semnele de circulatie cand va mai opresc politai va rog sa ii scuipati.
Postat 15 Iunie 2011, 19:25 de judecatoare
Judecatoarea Anca Comsa
Judecatoarea Anca Comşa de la Judecătoria Oradea l-a eliberat pe Iuliu Chiş, zis şi Paprika, interlopul care a omorat-o pe Adriana Jurcan, tânăra de 24 de ani intrand beat si cu 160Km la ora in masina acesteia. Justitia romana este reprezentata de astfel de \\"judecatori\\"???
Postat 14 Iunie 2011, 22:03 de mircea
da
e adevarat ! gruparile infractionale, gunoaiele de unguri iredentisti, etc trebuie starpiti !
Postat 14 Iunie 2011, 21:38 de denisa
ei ei, roman alcoolist, betiv si cretin, dobitoc, nemernic etc
macar celeilalte fete sa ii dea Dumnezeu zile bune in continuare si sa se vindece si sa fie bine....macar una din doua!
Postat 14 Iunie 2011, 19:39 de Denisa
ei ei, roman alcoolist, betiv si cretin, dobitoc, nemernic etc
cel mai indicat ar fii sa se scoata alcoolul de pe piata, sa vedem atunci ce va mai face omul daca nu va mai putea cumpara nimic, nici macar vinul ala naspa facut de casa sa nu mai fie! interzisi si strugurii caci si asa nu sunt buni de nimic, prunele sa nu se mai faca palinca si tot restul alcoolului.... sa vedem apoi ce va face toata lumea....caci toata lumea comenteaza, dar cum spunea cineva mai jos in acest mod se incurajeaza ca omul sa mai se urce beat la volan.... a dracului cu legi cu tot ce aveti, fraierilor cretini ce sunteti!!!! si sa vedem dup-aia daca vor mai fii atatea accidente!! cine ar putea fara alcool dintre toti alcoolistii Romaniei?
Postat 14 Iunie 2011, 19:37 de Denisa
REINTODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA !
toti infractorii se includ aici si gunoaiele de unguri iredentisti, trebuie pedepsiti exemplar. astia sunt cancerul societatii !
Postat 14 Iunie 2011, 18:38 de wall
LA PUSCARIE CU BETIVU!
LA PUSCARIE CU CRIMINALU! SA IA PEDEAPSA MAXIMA DE INCHISOARE CU EXECUTARE!!!!!! DACA NU, SUNTEM INCURAJATI CU TOTII SA NE SUIM LA VOLAN DUPA CE CONSUMAM ALCOOL
Postat 14 Iunie 2011, 17:42 de gekados
Motivu retinerii de politisti a gunoiului de Paprika !!!
Politisitii l-a prins si retinut pentru un motiv simplu: nu are bani sa plateasca 50-100 mii euro. Daca ar fi avut bani, fiti siguri ca politia ar fi gresit procedura de masurare a alcolemiei, sau ar fi gasit ca fetele erau deja moarte in masina cand a aviut loc accidentul, sau ca soferul era in dreapta volanului etc etc. Asta era un hot de masini, si politia daca o sa caute seria masini sa \\\"descopere\\\" ca masina e furata si trecuta prin 5-6 mani pana a ajuns sa fie \\\"donata\\\" gunoiului asta de parika. Se pare ca din cauza crizei si hotii o duc greu si nu mai au bani pentru mita !!!
Postat 14 Iunie 2011, 16:09 de cristi
@sincer
Bah, "interlo-pule" (sa iei ).Esti prost ca damigeana mea din pod.Si aia stie mai multa carte ! Mai citeste odata ce si cum ai scris si daca intelegi ceva...Esti agramat ca si stilpu' care ilumineaza chioscu de ziare, mah! Ce clasa esti? A2a cu repetitie? Mai ai rabdare pina ajungi macar la liceu, daca...
Postat 14 Iunie 2011, 15:24 de doc
Bravo voua
Bravo e-bihoreanul ! Colegii vostri de la bihon.ro au blocat toate comentariile la articolul referitor la accident. Rusine sa le fie. Doamne ajuta-i pe parinti si Dumnezeu s-o odihneasca pe biata fata nevinovata ! Sper ca sora ei sa-si revina!
Postat 14 Iunie 2011, 15:18 de Antonia
chis=vuscan
@wall-Sa fie pedepsit ca si vuscan ! ce zici ? **** ce esti ! ai gasit imediat problema etnica...
Postat 14 Iunie 2011, 11:57 de dorel popa
Criminalii nu trebuie sa fie liberi!
Un criminal ca asta nu trebuie sa fie liber nici dupa zece ani de puscarie. dar cu judecatorii astia mai si ameninta martorii ca-i lichideaza si pleaca unde vrea..justitie de r...t..ar trebui sa ne facem singuri dreptate
Postat 14 Iunie 2011, 10:22 de mircea
pedeapsa
astia si gunoaiele de ungurii iredentisti trebuie pedepsiti exemplar.
Postat 14 Iunie 2011, 06:49 de wall
mama a inebunit capra!
care interlopi? cand 99 % din cei acre activati puteti fi numiti interlopi ce va place sa aruncati cu pietre totii suntem raspunzatori in gfata legii inclusiv crestinii sau "cei buni" cum va place sa latrati, oricum el era judecat daca fugea se mai adugau anii buni, extraordinar si a facut treaba cineva, ce sa va spun si moarta sigur va invia, sa fim serios asa oras asa oamenii presa si mass media are cea mai amre parte de vina atata spiritele fara jena, nu vreti si medalie sau nu am uitata voi vreti baniii, baniii, si scoateti oamenii din minti ce informare e asta ca urla unul ca nebunu: criminalule, sa l ucidem de ce nu l cenzurati? cine raspunde de moderarea comentarilor? vreti revolutie cautati va fraierul in alta parte ca interlopi sunt majoritatea asa ca uitati va bine cine ce manca si cu ce se imbraca si de unde? interlopi! stiti ce ma amuza au uitata de drumuri de preturi, gata s a oprit lumea:))))))))
Postat 14 Iunie 2011, 06:17 de sincer
ani grei de ocna
nemernicul trebuie pedepsit exemplar. toti ceilalti care obisnuiesc sa se urce beti la volan , punand in pericol vietiile unor oamenii nevinovati, sa tremure si cand aud de alcool.
Postat 14 Iunie 2011, 05:54 de com
LA PUSCARIE !
LA PARNAIE CU TOTI INTERLOPII ! LA PARNAIE CU GUNOAIELE !
Postat 14 Iunie 2011, 05:49 de life
prosti
din 100 de mesaje pe 99 ai int sa comenteze aiurea de cine si ce face vinovatul mai bine v-ar interesa cum sa scape cealalta fata
Postat 14 Iunie 2011, 04:27 de flo
???
dar cealalta victima am inteles ca a supravietuit deacuma incolo daca are idiotu ala asa multi bani ar trebuii sa-i plateasca lunar mii de euro sa ai fie pe jum macar iartate acolo sus pacatele altceva nici asa nu mai poate face
Postat 14 Iunie 2011, 04:17 de doru
tragedie
multumesc bobi si telespectatorul . Doamne ajuta ca mai sunt si romani intregi la minte !
Postat 14 Iunie 2011, 00:58 de suparatu
pacat
pacat ca a murit o fata nevinovata asta e cel mai imp puteti injura sau blestema vinovatul nu se mai schimba nimic eu sunt de partea victimelor 100% dar sincer nu as vrea sa am in suflet nici ce are ala sunt sigur ca daca ar putea ar da timpul inapoi una e sa omori pe cineva intentionat si alta e din accident sa nu se inteleaga ca ar fii o scuza pt el dar macasr 1 sec sa ne gandim ca am fi in locul lui sincer nu cred ca exista unu care sa nu fi calcat pedala peste limita pt el s-a aratat si ghinionul oricum vb is de prisos dumnezeu s-o ierte
Postat 13 Iunie 2011, 23:57 de bobi
CINE GIREAZA AFACERILE INTERLOPILOR ?
CE VICII DE PROCEDURA VOR FACE POLITISTII SI PROCURORII IN ACEST CAZ SA-L FACA SCAPAT PE ACEST CRIMINAL ?????
Postat 13 Iunie 2011, 23:49 de TELESPECTATORUL
CINE GIREAZA AFACERILE INTERLOPILOR ?
DA DE GUNOAIELE ACELEA CARE AMENINTAU DIRECT MARTORII NU SE OCUPA NIMENI ?? POLITIA + PROCURORII = MANA IN MANA CU INTRERLOPII !!!
Postat 13 Iunie 2011, 23:44 de TELESPECTATORUL
comentarii la subiect
Bai anca, adica proasta aia de se simte cenzurata, ca numa ea poat efi. la cate prostii debitezi, m-as bucura daca cei de la bihoreanul ti-ar taia de tot accesul la forum, ca numa poluezi forumul asta.
Postat 13 Iunie 2011, 21:56 de Alin
Domnule LIviu Popa!
D-nule Liviu Popa, nu lasati oradea pe mana clanurilor!
Postat 13 Iunie 2011, 21:36 de may
l am trimis la realitatea can-can
antena sa se simta ca Oradea e cuibul PROSTITUTIEI mascata cu avizul PRESEI locale:)) nu va jucati cu focul va ardeti! daca IUBITA are placerea sa vada cum iubitul da muuuuuuuuuuu traim intr o lume sanatoasa si atentie fata se invarte intre altii copii politicieni, bravaaaaa se face lumina nimic nu e intamplator ascundem interlopi de vaslui:))
Postat 13 Iunie 2011, 21:24 de poti sa l cenzurezi
pacat
Este vecin de bloc cu mine , iar sambata seara se plimba bine mersi dupa accident .
Postat 13 Iunie 2011, 21:10 de oradean
mi a scris pe facebook nu ma cunoste nu ne am vazut niciodata cu niciunul era un dialog de socializa
CENZURAT
Postat 13 Iunie 2011, 20:09 de uite aici alta retea
ok
Politistii trebuiau sa-l retina de simbata!!! Cu un asemenea palmares, nu era nici o problema, numai ca asa e la noi...cu cit esti mai bandit,interlop,cocalar, ghertzoi,criminal si/alte apelative, cu atit ai sanse mai multe sa scapi! Pe unu care fura (exagerez) un ou din alimentara ca ii foame, il aresteaza imediat!
Postat 13 Iunie 2011, 20:08 de doc
parerea mea
cred ca e o victorie a presei. daca ziaristii nu puneau presiune pe anchetatori, interlopul criminal era cercetat in libertate si, probabil, scapa cu o pedeapsa cu suspendare. bravo, ziaristii!!!
Postat 13 Iunie 2011, 20:08 de oradean
moarte criminalului
Sper sa moara in chinuri acel cocalar.Si el, si amicii lui care incearca sa intimideze lumea care a fost prezenta la accident. Cea mai buna solutie este sa raspandim vestea despre accident si despre actiunile de intimidare ale cocalarilor. Sa nu-l lasam pe acel individ sa scape basma curata. Dati de veste pe Facebook,pe la prieteni, scrieti pe bloguri daca aveti asa ceva. Trimiteti scrisori la televiziuni si ziare locale. Sa se faca dreptate, sa se vada ca legea nu iarta pe nimeni, indiferent de relatia individului cu lumea interlopa. Daca nu se va face dreptate, ne vom face noi!
Postat 13 Iunie 2011, 19:45 de Count Grischnach
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON