URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
13 Aprilie 2010, 16:35

Seremi, contracandidatul lui Filip la preşedinţia PDL Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul Ştefan Seremi va candida la preşedinţia PDL Bihor la alegerile interne stabilite pentru începutul lunii iulie, se arată într-un comunicat remis de şefa cabinetului parlamentar Minodora Breje.

Preşedintele executiv al PDL Bihor, Ştefan Seremi, a declarat pentru BIHOREANUL că decizia lui de a intra în cursa pentru preşedinţia partidului este mai veche şi a hotărât să o pună acum în practică pentru că, în opinia sa, organizaţia judeţeană are nevoie de o schimbare.

"Nu vreau să reproşez nimic actualului preşedinte, însă consider că a condus filiala centralizat, fără să ţină cont de punctele de vedere ale primarilor şi ale organizaţiilor comunale, de pildă. Din punctul meu de vedere, este nevoie de o mai mare deschidere către membrii partidului din teritoriu, mai ales în luarea deciziilor", a explicat Seremi.

Potrivit parlamentarului, PDL Bihor are nevoie şi de noi membri, mai ales din rândul oamenilor de afaceri. "Noi suntem un partid de centru dreapta şi trebuie să atragem membri cu activităţi liberale, oameni de afaceri. Ducem lipsă de astfel de oameni în organizaţie", a mai spus parlamentarul.

Membru de partid din 1992, în prezent preşedinte executiv al filialei PDL Bihor, Seremi a fost deputat în legislatura 1990-1992, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean Bihor între 1992-2008, iar acum este deputat în Colegiul 5 Ceica - Holod.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Partid pe dreapta
Cui ii pasa cine conduce adunatura aia de afurisiti? PDL, in afara de porcarii nu a facut nimic.
Postat 14 Aprilie 2010, 08:17 de kbm
Nici o sansa
Seremi Stefan nu are nici o sansa sa castige presedentia PDL BIHOR ... Este un om care nici pe el nu se poate conduce, cum sa conduca cel mai mare partid politic din Bihor? Mai bine isi vede de drumul sau si se retrage frumos
Postat 13 Aprilie 2010, 22:45 de PDList
INVIDIOSILOR
IN PDL CHIAR ESTE NEVOIE DE O SCHIMBARE IAR SEREMI ESTE CEL MAI INDICAT PENTRU CA ESTE UN OM POPULAR SI FOARTE SUFLETIST.A AJUTAT MULTA LUME,PE CAND FILIP.......ORICUM NOI CEI DIN DIASPORA AI TINEM PUMNII SI AI URAM MULT SUCCES!!!
Postat 13 Aprilie 2010, 22:32 de GABBIANELLA
POPUSAR
finul Popus (a lui Seremi) nu se fereste sa-l denigreze pe Filip public numindu-l tap,prostanac etc.Ce se va face daca nu castiga "nanasul"?Cine va mai tine spatele pt .toate mizeriile pe care acesta le-a facut in primaria SINMARTIN
Postat 13 Aprilie 2010, 20:48 de popusar
Tanda şi Manda
Schimbarea schimării ar duce la acelaşi lucru ... în 2012, PDL Bihor la loc comanda ... acelaşi partid, umplut cu tot felul de ţărani nesimţiţi, că să ne ferească Cel de Sus atunci când ajunge să conducă sluga. Că la nivel central se vede cum Pat şi Pataşon au îngropat România precum Bolojan Oradea. Vai de ei şi vai de noi toţi ... praful se va alege ...
Postat 13 Aprilie 2010, 19:06 de care
1989
De ce nu spuneti si ce facea tovarasul Seremi inainte de 1989? Banuiesc ca nu facea cipca...
Postat 13 Aprilie 2010, 16:55 de parabellum
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON