URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
09 Noiembrie 2018, 11:27

Salvamontiştii bihoreni atrag atenţia: 12 trasee turistice sunt încă blocate, în urma „mezo-ciclonului” din septembrie 2017

La mai bine de un an de la furtuna puternică care a „măturat” sud-estul Bihorului, punând la pământ păduri întregi, efectele încă se văd din plin. 12 trasee turistice din Munţii Bihor-Vlădeasa sunt încă închise, pentru că lemnele doborâte nu au fost curăţate.

„Toate demersurile noastre pentru deblocarea situaţiei au fost stopate datorită lipsei de reglementări concrete privind administrarea şi statutul acestor trasee turistice”, se arată într-un comunicat transmis joi de Serviciul Salvamont-Salvaspeo Bihor şi semnat de directorul serviciului, Pinter Istvan.

Echivalate cu drumurile

În urma mezo-ciclonului care a lovit Bihorul pe 17 septembrie 2017, circa 1,3 milioane de metri cubi de masă lemnoasă au fost puse la pământ. Astfel, din cele 54 de trasee turistice din munţii Bihorului, 12 au fost blocate total sau parţial. Salvamontiştii au montat indicatoare care atenţionează asupra acestui fapt şi au postat şi pe site-ul propriu anunţuri privind închiderea acestor trasee. De asemenea, au încercat să determine instituţiile să cureţe aceste trasee.

„Acest demers a fost reluat şi în primăvara anului 2018, cu sprijinul Prefecturii Bihor prin intermediul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, unde au fost convocaţi reprezentanţii Ocoalelor Silvice, ai Gărzii Forestiere, Administraţiei Parcului Natural Apuseni, fără vreun rezultat. Concluzia a fost că legislaţia nu precizează vreo procedură specială de eliberare a masei lemnoase de pe trasele turistice, acestea neavând statut special, echivalent cu un drum public”, se mai arată în comunicat. O soluţie ar fi ca aceste trasee să fie echivalate drumurilor publice şi, astfel, evacuarea lemnelor ar fi prioritară.

Până când legislaţia nu se va schimba, turiştii nu pot decât să se documenteze serios înainte de a urca pe munte şi să verifice pe site-ul Salvamont, www.salvamontbihor.ro, dacă traseul pe care au de gând să-l parcurgă este deschis şi practicabil.

Bilanţ de vară

Pe de altă parte, Salvamont-Salvaspeo Bihor a făcut şi un bilanţ al activităţilor din perioada 1 mai – 31 octombrie, arătând că salvatorii montani au intervenit în această perioadă pentru a ajuta 81 de turişti, din care 49 cu diverse probleme medicale, iar 32 de persoane rătăcite.

De asemenea, în acest interval, s-au făcut lucrări de amenajare şi întreţinere a mai multor trasee turistice din zona Roşia şi din defileul Crişului Repede.

Acum, salvatorii se pregătesc pentru sezonul rece, în care vor face acţiuni de patrulare preventivă şi asistenţă pe pârtiile de ski din Vârtop şi Stâna de Vale. Totodată, pe 17 noiembrie, salvatorii vor participa la un exerciţiu de salvare din telescaun pe pârtia „Piatra Grăitoare” din Vârtop.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4133 RON
  • 1 EUR = 4.8246 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON