URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
27 Septembrie 2017, 13:25

Prinși la pontul polițiștilor din Oradea: Doi infractori, săltați în timp ce încercau să fure un seif în Capitală (FOTO)

Prinși la pontul polițiștilor din Oradea: Doi infractori, săltați în timp ce încercau să fure un seif în Capitală (FOTO) foto: romaniatv.net
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi bărbaţi, cu vârste de 27 şi 57 de ani au fost prinşi în flagrant imediat după ce au intrat prin efracţie într-o casă de pariuri din Sectorul 4. Întâmplarea s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 3.30.

"Poliţişti din cadrul Secţiei 15 împreună cu poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale - Poliţia Sectorului 4 au avut o informaţie provenită de la Poliţia municipiului Oradea, conform căreia doi bărbaţi, cu preocupări de natură infracţională pe linia furturilor din bancomate şi seifuri, s-ar afla în Capitală. Astfel, s-a procedat la supravegherea bănuiţilor, aceştia fiind prinşi în flagrant imediat după ce au pătruns în mod ilegal într-o societate comercială şi au dislocat seiful metalic ce conţinea o sumă de bani, fixat într-un birou, dar în urma declanşării sistemului de alarmă au părăsit în fugă locaţia", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

La faţa locului, poliţiştii au găsit o geantă şi mai multe scule folosite la comiterea faptei, precum şi un autoturism cu care aceştia s-au deplasat, cei doi tineri fiind imobilizaţi şi conduşi la sediul Secţiei 15 Poliţie pentru audieri.

Cei doi hoţi, unul din Iaşi şi unul din Bucureşti, sunt cercetaţi acum pentru furt calificaţi şi mai au un dosar penal şi la Oradea, unde erau monitorizaţi din vară după ce, în noaptea de 30 spre 31 iulie, au intrat într-o agenţie de pariuri sportive şi au forţat seifurile în care erau ţinuţi banii.

Hoţii nu au apucat să fure mai nimic, plecând cu o sumă foarte mică de bani, însă au fost identificaţi cu ajutorul camerelor de filmat din local, fiind cercetaţi în stare de libertate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON