URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
04 Octombrie 2019, 12:05

Poliția Bihor avertizează: Din 7 octombrie, traficul pe DN 76 va fi restricționat în Băile Felix din cauza lucrărilor

Poliția Bihor avertizează: Din 7 octombrie, traficul pe DN 76 va fi restricționat în Băile Felix din cauza lucrărilor foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Bihor avertizează că, începând de luni, 7 octombrie, ora 8, traficul pe DN 76, în staţiunea Băile Felix, va fi restricţionat din cauza lucrărilor în localitate.

"Recomandăm conducătorilor auto care călătoresc pe ruta Oradea – Beiuş să folosească ruta ocolitoare Nojorid, Leş, Miersig, Husasău de Tinca, Tinca, Râpa, Holod, Vintere", arată un comunicat transmis, vineri, de comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

De asemenea, poliţiştii le recomandă şoferilor să conducă preventiv, să aibă răbdare, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri şi pe cele ale angajaţilor societăţilor executante ale lucrării şi să nu efectueze manevre periculoase, care le-ar putea pune viaţa în pericol.

Lucrările pentru modernizarea DN 76, în zona dintre Băile Felix şi Hidişelu de Jos, sunt desfăşurate pe o porţiune de 16 kilometri de firma ARL Cluj, fiind anunţate de prefectul Ioan Mihaiu încă din luna aprilie a acestui an, când oficialul făcea apel la răbdarea bihorenilor şi afirma că "important este că se lucrează", în ciuda inconvenientelor provocate şoferilor de existenţa şantierului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3082 RON
  • 1 EUR = 4.7537 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON