Două persoane au fost transportate la spital, luni, în jurul prânzului, după ce autoutilitara în care se aflau a ajuns în şanţ cu roţile în sus.
Deocamdată nu sunt clare circumstanţele în care şoferul maşinii a pierdut controlul maşinii pe DN 19, între Biharia şi Oradea, polițiștii fiind la fața locului pentru cercetări.
"Apelul prin numărul de urgenţe a fost făcut la ora 11.10. Două persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii", a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Potrivit acesteia, cele două persoane au suferit leziuni foarte ușoare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.