URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 19 AUGUST 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toată lumea se distrează, numai Bolo defrişează. Ca să poată face pasajul de pe Magheru, 26 de arbori cad sub drujbele Edilului, stârnind o întreagă revoltă în rândul ecologiştilor amatori, amatori de PSD şi UDMR... Problema mare este că, la cum se relaxează Bolojan în concediu de 10 ani, vom serba vacanţa mare mereu prin muncă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă am fi avut o opoziţie profesionistă, integră şi îndrăzneaţă, 10 august 2019 nu ar fi găsit la cârma României netoţii şi ticăloşii care o cangrenează de atâta amar de vreme. Pe 26 mai, mobilizarea la urne a românilor a zdruncinat cele trei PSD-uri, pe cel al lui Liviu Dragnea, al Vioricăi Dăncilă şi al tuturor baronilor roşii, pe al lui Tăriceanu şi pe al lui Kelemen Hunor (căci, să nu uităm, putreziciunea nu ar fi fost desăvârşită fără acest partid etno-business). Dar Ciuma Roşie a rămas.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La Untold trebuie să te obişnuieşti rapid cu marea frustrare că nu poţi fi în toate locurile în acelaşi timp. Dacă ai venit doar pentru anumiţi artişti, e simplu, mergi să-i vezi şi gata. Dacă dimpotrivă, vrei să vezi cât mai multe, ai o mare provocare. Nu numai suprapunerea orelor este o problemă, ci şi timpii de deplasare de la o scenă la alta. Când în festival sunt 90.000 de oameni pe seară, mişcarea e anevoioasă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în data de 26 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 152/2019 pentru modificarea Codului rutier. Pe lângă modificările aduse procedurii de suspendare a dreptului de a conduce în cazul săvârşirii unei contravenţii, noua lege aduce şi modificări cu privire la sancţiunile aplicabile în cazul cercetării pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul cardiopatiei ischemice este individualizat pentru fiecare pacient, ţinându-se cont de felul de viaţă, factorii de risc, gradul de incapacitate al bolnavului, stresurile specifice fizice şi emoţionale care precipită disconfortul toracic cu apariţia anginei, medicul fiind singurul care poate recomanda planul terapeutic. Acesta trebuie să cuprindă mai multe etape.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Februarie 2010, 15:21

Firmele de construcţii cer falimentul Companiei de Apă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Mediului a adus Compania de Apă Oradea în pragul falimentului. Constructorii care s-au ocupat de extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare în baza unui program în valoare de 46,5 milioane euro finanţat în proporţie de 75% de către Ministerul Mediului, iar diferenţa printr-un credit BERD luat de municipalitate, au cerut falimentul CAO.

Firmele nu şi-au primit banii de circa un an de zile pe lucrările efectuate şi riscă la rândul lor să intre în incapacitate de plată. SC Acvatot Bucureşti SRL a cerut deja falimentul CAO, iar societăţile orădene Construcţii Bihor şi Edil Coneco au făcut demersurile prealabile pentru conciliere directă în vederea declanşării aceleiaşi proceduri.

"Sistemul public a creat aceste probleme executanţilor lucrărilor. În total este vorba de restanţe de circa 13 milioane de lei către 15 firme", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

În absenţa finanţării, constructorii au oprit lucrul încă din vara anului trecut, lăsând lucrările neterminate. "Există lucrări finalizate în proporţie de 70%-90%, care trebuiesc încheiate pentru a putea pune în funcţiune reţelele. Pentru asta am avea nevoie urgentă de 7 milioane lei, ca să achităm măcar lucrările facturate", a spus primarul.

Reprezentanţii municipalităţii spun că au primit asigurări că Ministerul Mediului va plăti banii cel târziu în cursul lunii martie şi speră să-i convingă pe constructori să reia lucrul. "Vom avea discuţii cu firmele pentru a ajunge la un numitor comun şi pentru a vedea dacă acestea mai doresc sau nu să lucreze în cadrul proiectului. Dacă unele firme se vor retrage vom face noi licitaţii pentru atribuirea lucrărilor", a mai zis Bolojan. Primarul şi-a exprimat speranţa că lucrările vor fi reluate în primăvară, după ce Ministerul Mediului va achita măcar facturile restante.

Proiectul de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, în valoare totală de 46,5 milioane euro, a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern 536 din 2006, şi prevede extinderea reţelelor de apă cu 108,2 kilometri, a celor de canalizare menajeră cu 140,7 kilometri, iar a reţelelor de canalizare pluvială cu 99,5 kilometri.

În cadrul proiectului urmează să fie făcute 5.500 de branşamente la reţea şi 7.800 racorduri noi. Pentru finalizarea lucrărilor Ministerul Mediului, mai are de achitat 50 milioane lei noi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2656 RON
  • 1 EUR = 4.7274 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON